„Cel care instaurează o dictatură și nu-l omoară pe Brutus ori cel care întemeiază o republică și nu-i ucide pe fiii lui Brutus nu va domni decât puțin timp”, este motto-ul din Machiavelli pe care Arthur Koestler, autorul uneia dintre cărțile premonitorii despre Rusia postbelică, l-a ales pentru a ne preveni asupra puterii întoarse contra omului.
Ar putea fi citit, azi, ca un semnal de alarmă despre cui și cum va lăsa Putin Rusia.
Cartea lui Koestler, Întuneric la amiază (Editura Humanitas, pentru traducerea în limba română), ne pune în fața absurdului unei puteri care vrea să recreeze cu totul omul, în așa fel încât acesta să-i fie folositor.
Lemn strâmb, cum ar spune Isaiah Berlin, ființa umană poate fi înger, înaltă moral, incapabilă de crimă, sau demon, decăzută moral, lichea și, până la ultima consecință, ucigaș.
Figura torționarului lui Vasili Grossman va rămâne cel mai teribil portret al omului: torționarul perfect, bun profesionist, care la slujbă îi chinuie și ucide pe alții, iar acasă, seară, își poartă suav copilul în brațe. Pe același calapod, personajul lui Koestler, astăzi parte a puterii, ajunge mâine arestat, întemnițat, torturat cum numai Rusia s-a perfecționat în a o face: ba fără să atingi omul cu o palmă, dar storcându-l de ultima demnitate, privat de somn, de curățenie; ba arătându-i cum se moare.
Lecția politică a cărții este una profund rusească: o putere absolută se schimbă tot cu una absolută, dictatorului îi pui în loc un alt tiran. Continuitate au puterea politică, statul, ochiul panoptic, închisoarea mare, teroarea, privarea omului de demnitate și speranță personală.
Citindu-l azi pe Koestler, o carte apărută în 1941, vezi mecanismele pe care le-a pus Vladimir Putin în mișcare pentru a-și construi un regim de putere discreționară: manipularea resentimentului și umilinței post-Războiul Rece, visul imperial, arestarea, uciderea celor care i-ar fi amenințat construcția, reeducarea poporului rus până la ceea ce vedem azi, „falimentul moral al rușilor”, așa cum l-a numit istoricul Cosmin Popa într-un interviu acordat Spotmedia.ro.
Sunt inutile încadrările lui Putin în continuitatea stalinismului sau, din contră, într-o filiație fascistă: filiația este una rusească și pentru a vedea asta nu e nevoie de noi analize, în contextul războiului din Ucraina, ci de recitirea cărților vechi, rafturi întregi de biblioteci care au denunțat răul „lumii ruse” și care, până în februarie 2022, au fost considerate doar cărți.
Și, totuși, e unul dintre momentele în care literatura poate să explice istoria mai bine decât relatările în direct și să ne avertizeze că Rusia de după Putin, de care se vorbește cu insistență, nu va fi automat o democrație reală, în care oamenii, iar nu Puterea, să aibă continuitate.
Iar Occidentul trebuie să proiecteze de acum cu ce Rusie poate sta la masă după Putin, mai bine decât a făcut-o după Elțîn.
Deși din punct de vedere constituțional Vladimir Putin poate să conducă până în 2036, când va împlini 84 de ani, există motive să credem că au început să-l obosească postul și exigențele acestuia și că, într-adevăr, s-ar putea să fie foarte bolnav, scrie Mark Galeotti, unul dintre cei mai experimentați cunoscători ai Rusiei putiniste, într-un volum nou, Putin’s wars. From Chechnya to Ukraine (în traducere la Editura Humanitas).
De altfel, remarcă Galeotti, întreaga elită a securității începe să-și arate vârsta: secretarul Consiliului de Securitate, Nikolai Patrușev, va împlini 71 de ani, ca și directorul FSB, Aleksandr Bortnikov; directorul Serviciului de Informații Externe, Serghei Narîșkin, va avea 68 de ani.
Deși atât Șoigu, cât și Gherasimov vor avea doar 67 de ani, nici unul nu pare deosebit de mulțumit de ceea ce se petrece în Ucraina.
„Într-un fel sau altul, va avea loc până la urmă o tranziție politică și se va ridica o nouă generație de lideri politici și militari. Aceştia, deși nu vor fi neapărat mai puțin naționaliști, spre deosebire de cei mai în vârstă, nu sunt influențați de trauma prăbușirii puterii sovietice și de dramatica schimbare a sorții patriei lor.
Par a fi mai pragmatici, mai puțin sentimentali în atitudinea lor față de Occident și mai conștienți de potențiala provocare a ascensiunii Chinei. (...) În afară de asta, chiar dacă Rusia nu este o democrație adevărată, ei vor trebui să ia în considerare opiniile și toleranța publicului lor.
Din 2014, Putin face eforturi pentru a impune o poveste de legitimare fondată pe necesitatea de a obliga restul lumii să accepte statutul Rusiei de mare putere, indiferent de costul în sânge și bani. Totuși, sondajele făcute de Centrul Levada, cea mai respectată organizație independentă de cercetări sociologice și sondaje din Rusia, au scos la iveală că, întrebați fiind în 2021 ce fel de țară ar trebui să fie Rusia, 66% dintre respondenți au spus: O țară cu un înalt nivel de trai, chiar dacă nu una dintre cele mai puternice țări din lume“.