O veste bună a marcat acest sfârșit de săptămână: Comisia Europeană a închis în mod oficial Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV) pentru Bulgaria şi România, mecanism introdus în 2007, la aderarea celor două state în Uniunea Europeană. Pentru țara noastră, MCV avea ca principal scop impulsionarea reformelor în sistemul de justiţie, precum și în combaterea corupției.
Comunicatul dat cu acest prilej menționează că „Executivul european va continua cooperarea cu Bulgaria şi România în cadrul ciclului anual privind statul de drept, la fel ca în cazul tuturor statelor membre”.
Sintagma „ca în cazul tuturor statelor membre” parcă este anume făcută ca să ne atragă atenția asupra faptului că cele două state nu mai sunt oile negre ale Europei, că sunt la rând cu toate celelalte 25 state ale Uniunii – toate albe.
Cu acest prilej, președinta CE, Ursula von der Leyen, a rostit câteva cuvinte elogioase la adresa României și a Bulgariei, domnul Klaus Iohannis a apreciat cu satisfacție că „astăzi, acum, este o zi frumoasă pentru România”, iar premierul Ciolacu s-a bucurat și dânsul că „ţara noastră este acum oficial în rândul celorlalte state europene”.
Președintele Senatului Nicolae Ciucă a punctat, de asemenea corect: "Eliminarea MCV reprezintă doar o etapă, desigur importantă, în procesul continuu de reformă a sistemului judiciar din România, dar nu una finală. Aşadar, o etapă s-a încheiat şi alta a început”.
Cam în același diapazon, dar poate mai rafinat, s-a exprimat și ministrul Justiției, Alina Gorghiu: ”Nu cred că exagerăm dacă adăugăm închiderea MCV în lista proiectelor strategice de ţară, alături de aderarea României la UE, de intrarea în NATO, iar lista, sunt convinsă, va continua cu aderarea la OCDE şi intrarea în Spaţiul Schengen”.
În Alianță, satisfacția este de proproții. Dar, în opinia mea, satisfacția putea fi trăită cu mai mulți ani în urmă, dacă liderii noștri de atunci s-ar fi poziționat mai cu respect față de statul de drept, dacă n-ar fi încercat să-l subordoneze intereselor lor proprii și nu s-ar fi lansat chiar într-un fel de conflict la scenă deschisă cu liderii de atunci ai UE.
Ai zice că erau anume preocupați să irite spiritele, să-i zgândărească pe liderii de la Bruxelles și să scoată cât mai mult în evidență postura noastră de oaie neagră a CE.
Căci, în ianuarie 2018, președinții de atunci ai celor două Camere, respectiv C. Popescu Tăriceanu și Liviu Dragnea, primeau de la Bruxelles unele recomandări, privind calea de urmat ca să ajungem mai repede la ridicarea MCV. Iar ei, în loc să le mulțumească europenilor pentru ajutor, se arătau deranjați în amorul lor propriu.
Citez din relatarea postului Digi24, datată 25.01.2018, cu privire la un fel de memoriu pe care cei doi președinți de Camere îl trimiseseră la CE:
„Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu se declară surprinşi de reacţia Comisiei Europene şi le reproşează oficialilor de la Bruxelles că nu au reacţionat la fel atunci când guvernul Cioloş a făcut modificări la Codul Penal”.
Este cazul să ramintesc că Guvernul Cioloș fusese o formațiune tehnocrată, instalată în 2016-2017, iar modificările legislative din acea perioadă nu aduceau atingere statului de drept. Dar haideți să privim câteva citate din respectivul memoriu către liderii CE, semnat de Tăriceanu și Dragnea:
„ne exprimăm îngrijorarea cu privire la modul incorect în care a fost informată Comisia în ceea ce privește transparența dezbaterlor pe tema justiției în România” (aluzie la faptul că CE are în București o structură proprie de informare).
„...preocupările exprimate de Comisie sunt cel puțin surprinzătoare...” (e ca și cum ar spune: ia nu vă mai băgați voi în ce facem noi!)
„Ne manifestăm toată deschiderea pentru o colaborare cât mai stânsă, dar bazată pe adevăr, și informare reciprocă corectă”. (se subânțelege că, până acum, n-a fost nici reciprocă, nici corectă)
Recomandările liderior de la Bruxelles au apărut în acea perioadă când PSD și ALDE făceau propuneri legislative, cu o cunoscută țintă precisă: ca să-i salveze de judecată - și eventual de pușcărie - pe Dragnea și pe Tăriceanu.
Cel dintâi n-a putut evita condamnarea - și respectiv executarea – în ciuda presiunior pe care le făcea PSD și care treceau cu ostentație peste recomandările CE – iar cel de al doilea a scăpat ca prin uechile acului de DNA atunci când Senatul a refuzat să ridice imunitatea parlamentară a președintelui... Senatului.
Și, tot în acea perioadă, ajusese notoriu cazul șefei DNA, L.C.Kovesi, foarte incomodă acelorași Dragnea și Tăriceanu. Cele două partide, PSD și ALDE, s-au făcut atunci luntre-punte ca să-și salveze șefii, amenințați de intransingența și pofesionalismul procurorului șef Kovesi.
Au propus legi care să-i facă scăpați pe ei de judecată sau condamnare, au angajat ca ministru al Justiției o prsoană obedientă, gata să regizeze revocarea doamnei Kovesi. Sunt indicii că potentații de atunci ar fi exercitat presiuni chiar și la CCR, pentru a forța mâna președintelui țării și a-l determina să semneze revocarea doamnei Kovesi.
Nu erau toate acestea încălcări ale legii și ale statului de drept?
Ce rușine mai mare poate fi astăzi pentru țară, decât cazul șefei DNA, revocată din funcția sa după ce „expertiza” ministrului Justiției o scotea incapabilă și rău intenționată, dar angajată ulterior la CE, ca șefă a Parchetului European? Și angajată nu oricum, ci după ce surmontase la concurs toți ceilalți candidați, veniți din alte state ale Uniunii.
Ce au însemnat toate acestea pentru țară? Au însemnat neîncrederea liderilor bruxellezi în capacitatea României de a respecta statul de drept. Iar România, deși îndeplinea la acea dată criteriile punctuale prevăzute în MCV, demonstra prin faptele sale că încearcă să pună legea în slujba unor interese private.
Între timp, respectivii lideri au fost îndepărtați și desigur acest fapt ne-a ajutat să obținem vineri ceea ce am obținut. Dar cei vinovați pentru întârziere, cei care încercau să pună legea în serviciul intereselor lor, cei care compromiteau interesele țării prin memoriul rău, intenționat trimis în 2018 la Bruxelles, n-au dat socoteală nimănui pentru gravele prejudicii aduse astfel României.
Liviu Dragnea a fost judecat și condamnat pentru cu totul altceva decât încercarea de a-și subordona legea, abuzând evident de poziția sa ca președinte al Camerei. C. Popescu Tăriceanu a fost pur și simplu înlăturat din fruntea Senatului. Dar imunitatea parlamentară, odată ridicată atunci, a rămas și astăzi ridicată. Despre dosarul de corupție, cu miza de sute de mii de euro, nu mai vorbește nimeni.
Între timp, a intervenit prescrierea, iar faptele, oricât de grave ar fi, au intrat în istorie. Nu putem trage la răspundere ceea ce aparține trecutului.
Este îmbucurător faptul că, în sfârșit, Comisia Europeană a închis MCV pentru România (și Bulgaria, bineînțeles), dar mă bucur la fel de mult, când recitesc că „Executivul european va continua cooperarea cu Bulgaria şi România în cadrul ciclului anual privind statul de drept, la fel ca în cazul tuturor statelor membre”.
Nu mai suntem oaia neagră a Europei. Am putea să ne supraveghem și singuri cu privire la respectarea statului de drept, dar trecutul mă face să am mai multă încredere în cooperarea cu Executivul European, decât în voința liderului PSD sau în valențele, cam limitate, ale șefului PNL.