Decizia CCR prin care legea interzicerii cumului pensiei cu salariul la stat a fost declarată neconstituțională nu este una incorectă, indiferent cât de tare enervează situația pe care urma să o înlăture.
Ca dovadă, a fost luată în unanimitate de judecătorii CCR, deci inclusiv cu voturi pe care nu le suspectez de subordonare politică și care nu au un interes personal în cauză. Asemeni demnitarilor, judecătorii CCR erau oricum exceptați de la această interdicție.
De ce legea era neconstituțională? Pe scurt, pentru că nu poți condiționa exercițiul unui drept fundamental, la pensie, de exercițiul altui drept fundamental, la muncă, și nici nu poți îngrădi dreptul la proprietate care protejează pensia. Explicația din comunicatul CCR este extrem de clară și, din punctul meu de vedere, corectă.
“Dispozițiile criticate condiționează dreptul la pensie de neexercitarea dreptului la muncă, limitându-l până la anihilare, ceea ce atrage încălcarea art.1 alin.(5) și art.47 alin.(2) din Constituție.
Or, Curtea a reținut că excluderea sau limitarea unui drept/libertăți fundamentale nu mai reflectă o chestiune de proporționalitate, ci una de eliminare a unei valori fundamentale în stat [respectarea drepturilor și libertăților fundamentale – art.1 alin.(3) din Constituție].
Curtea a constatat și că o condiționare a exercitării dreptului la muncă de neexercitarea dreptului la pensie echivalează cu excluderea unei categorii socio-economice de la posibilitatea de a ocupa o funcție în sectorul public, ceea ce este inadmisibil. Un drept fundamental sau exercitarea acestuia nu poate exclude beneficiul altui drept fundamental, de asemenea reglementat în Constituție, întrucât s-ar crea regimuri juridice paralele în funcție de drepturile aflate în discuție.
De asemenea, având în vedere că dreptul fundamental la pensie nu permite posibilitatea suspendării plății pensiei și nici pierderea cuantumului pensiei aferent perioadei de suspendare, Curtea a constatat că se încalcă și dreptul de proprietate garantat de art.44 din Constituție.”
O situație aberantă nu poate fi corectată cu o soluție neconstituțională, chiar dacă ea pare cea mai facilă și sigură.
Dacă admitem genul acesta de corectură într-un caz în care ea ne convine, validăm un precedent care va funcționa și în situații care nu ne vor conveni deloc. Orice precedent este un bumerang care, mai devreme sau mai târziu, revine în dinții celui care l-a aplaudat.
Dacă azi suntem de acord, pretindem chiar, să fie validată o asemenea condiționare a unui drept fundamental de renunțarea la alt drept fundamental, mâine pot fi puse în contradicție legală alte două drepturi fundamentale. Dacă acum acceptăm voios încălcarea dreptului la proprietate, mâine vor veni și altele.
Aici discuția nu este despre cât de tare ne enervează pensionarii care revin în funcțiile din sistemul de stat, ci despre principii pe care le înțelegem și respectăm sau nu.
Ceea ce nu înseamnă că situația pensionarilor reangajați nu poate fi corectată. Dar prin mijloace corecte, e drept cu mult mai dificil de realizat și care presupun inclusiv un efort mai mare de exigență al societății.
Toate funcțiile bănoase, râvnite de foștii lor tituluari, trebuie scoase, fără excepții, la concurs, la care se pot înscrie toți cei care îndeplinesc condițiile. Fară delegări, împuterniciri și alte artificii de eludare a concursului. A doua condiție ar fi ca toate aceste concursuri să fie corecte.
Cum facem asta? Prin îmbunătățiri legislative ale organizării lor și arătându-ne, inclusiv prin vot, intransigenți ca societate pe acest subiect.
Punând presiune pe felul în care funcționează instituțiile, astfel încât actorul politic să știe că primește votul și în funcție de felul în care livrează ele, deci să aibă tot interesul ca acolo să lucreze cu cei mai buni.
Iar dacă la concurs cel mai bun este pensionarul, nici măcar nu mai contează cumulul.
Apoi, evident că un tânăr pensionar în jur de 50 de ani are încă foarte multă energie să revină pe postul de pe care a plecat. Problema este așadar la vârstă de pensionare, care băltește în altă lege trântită în mod corect de CCR.
Sigur că trebuie să se poată pensiona mai repede cei care fac munci de mare risc și consum, precum militarii care se duc efectiv la război, dar nu există nicio justificare să se pensioneze de tineri toți trăitorii prin birouri călduțe, care fac fix aceeași muncă pentru care un angajat care nu e în sistemul de ordine publică și apărare se pensionează la 65 de ani.
Deci corecții legislative există, dacă vrei să le faci. În schimb, actuala majoritate face legi proaste, poate chiar cu intenția să cadă la CCR, iar apoi spune “noi am încercat, dar nu s-a putut”. Și lumea dă vina pe CCR, suficient de decredibilizată după mizeriile anterioare, pentru a fi blamată și când ia decizii corecte.
Nu, vina pentru căderea legii pensiilor, pentru căderea legii cumulului și eventuala cădere a legii ajustărilor fiscale, inevitabilă dacă CCR este corectă, nu aparține nici judecătorilor, nici celor care au făcut sesizările. Vina aparține celor care nu știu sau nu vor să facă legi bune, să găsească soluții corecte pentru probleme, adică acestei coaliții a stabilității degeaba.