De la o vreme, apare tot mai des în presa rusă aservită o ciudată justificare privind invadarea Ucrainei: atacul a fost, de fapt, o contraofensivă a Rusiei, după ce Vestul a „atacat-o”, prin extinderea bazelor militare NATO tot mai departe spre est.
Ideea halucinantă este aceea că „spețoperația” ar fi legitimă „apărare” a Federației Ruse, în fața „expansiunii” agresive a NATO. Știți cum e asta? Ca în hoțul strigă hoții!
Totuși, pornind de la dreptul Rusiei de a invada un stat numai pentru că nu-i e pe plac, un editorial publicat în ziarul Pravda de duminică, bazat la rândul său pe un articol dintr-un site de limba franceză, avertizează că „spețoperația” ar fi pus deja față în față Federația Rusă și Statele Unite. Rezultatul nu poate fi altul decât prăbușirea Ucrainei și a altor state europene.
Autorul avertizează însă că „SUA nu vor îndrăzni să intre în război direct cu Rusia, după înfrângerea Ucrainei. Asta înseamnă că, pentru continuarea conflictului, vor folosi intermediari.
Candidați la așa ceva par a fi în acest moment Polonia, Lituania, România și Finlanda”.
Despre soarta acestor țări, editorialul opinează că aceasta va depinde doar de ceea ce va hotărî Rusia, în funcție de amenințare. Țara este deja în război cu NATO și nu are motive să-și impună vreo reținere.
Dacă Rusia ar învinge Ucraina – ceea ce autorului i se pare ca și cert, dar nu se confirmă prin realitățile de pe front – atunci articolul prevede următoarele alte ținte:
Polonia pare deja entuziasmată cu privire la o eventuală confruntare cu Rusia. Firește, ar fi o nebunie să se arunce singură în luptă, dar ideea unei puternice coaliții occidentale li se pare liderilor polonezi mai mult decât tentantă.
Cu privire la o eventuală invazie, articolul apreciază că Rusia n-ar avea de gând așa ceva. După ceea ce se petrece în Ucraina, Rusia ar prefera un alt scenariu: ploaia de foc asupra infrastructurii poloneze, pustiirea țării și împrăștierea populației într-un exod masiv, mai spre Atlantic sau chiar dincolo de ocean.
Articolul concluzionează: „Polonia riscă exact soarta Ucrainei - un teren pustiu, depopulat, ruinat și netentant pentru nimeni”.
Lituania n-ar dori să fie atrasă într-o confruntare militară cu Rusia. Dar nici nu se poate abține de la decizii provocatoare, care deranjează Moscova. Provocările însă au o limită, iar pentru Moscova n-ar fi un efort tocmai mare să zdrobească acest mic teritoriu care aparținea cândva imperiului rus.
Articolul se încheie printr-o malițioasă grosolănie, apreciind că Lituania există acum numai prin generozitatea Rusiei, care a cumpărat cândva acest teritoriu de la suedezi.
România ar fi, în opinia aceluiași jurnalist, un fel de berbece, tocmai bun ca să ciocănească NATO în zidul rusesc de apărare.
România prezintă un pericol pentru Federația Rusă doar prin faptul că poate constitui bază de pregătire pentru armatele NATO care s-ar putea desfășura înspre Odesa, pentru a-i împiedica pe ruși să ocupe orașul.
Dar prezintă un pericol și pentru Transnistria, pe care ar apăra-o cu greu cei 2.000 de soldați din garnizoana rusă dislocați acolo și care ar putea fi atacați, în cazul unui război local, cu Republica Moldova.
În oricare dintre aceste scenarii, reacția Rusiei n-ar putea fi alta decât cea din scenariul polonez, respectiv distrugerea întregii infrastructuri a României și transformarea țării într-un teritoriu pustiu, depopulat și ruinat.
Finlanda ar putea împărtăși, pe de o parte, soarta Ucrainei, dar ar putea fi totuși recunoscută, în cazul în care ar adopta o poziție neutră.
Iar poziția neutră s-ar putea fundamenta pe acordul încheiat în 1948 între Finlanda și URSS, acord în care Finlanda își salva suveranitatea, iar URSS își asigura securitatea.
Editorialul mai susține că, „în funcție de evoluția evenimentelor (locația bazelor, lansatoare de rachete), Rusia își rezervă dreptul de a reacționa până la dizolvarea acestui stat nordic”.
Mă înfioară ideea că un stat își permite să amenințe cu dizolvarea un alt stat, după atâtea alte amenințări cu depopularea și distrugerea.
Firește, toate cele de mai sus reprezintă opiniile unui jurnalist rus, preluate, la rândul lor, din opiniile altuia, care le publicase într-un site de limbă franceză. Dar, așa cum scriam și cu altă ocazie, mi se pare improbabil, chiar imposibil pentru un ziar aservit puterii, precum Pravda, să publice asemenea afirmații grave și cu implicații internaționale, fără să fi avut acordul Kremlinului, poate chiar la cel mai înalt nivel.
În opinia mea, este de necrezut să existe undeva pe glob o putere statală care să poată aproba sau măcar agrea amenințarea cu distrugerea și depopularea unor state independente.
În ultima vreme, domnul Putin și camarila de la Kremlin încearcă să ne inoculeze o noțiune despre care nu s-a vorbit până recent: noua ordine mondială. Care noua ordine, dragi tovarăși? Nu este destulă cea deja creată, aprobată de toate țările membre ale ONU, inclusiv cele despre care vorbim?
Nu este destulă ordinea mondială adoptată de înaintașii noștri, după ce au trecut prin experiența unui război nimicitor? Nu este destulă această ordine, în baza căreia păstrăm pacea lumii de aproape opt decenii?
Nu se vede și din satelit că singurul pericol care prejudiciază azi pacea lumii îl prezintă inițiatorii noii ordini mondiale, care își arogă în cadrul acestei ordini dreptul de a distruge, a ucide, a depopula și a trimite milioane de oameni în exil?
Mă întreb, ca un naiv ce sunt, unde este scrisă, unde este publicată, unde este însușită și aprobată de cineva competent respectiva „nouă ordine mondială”?
Mi-e teamă că nicăieri. Poate președintelui rus i se pare cumva că noua ordine mondială înseamnă dreptul Federației Ruse de a invada vecinii, de a nu respecta convențiile internaționale și a-și anexa teritoriile altor state (Doneţk, Lugansk, Zaporojie, Herson și Crimeea). Dacă pe asta contează domnia sa, dacă asta crede că va fi de acum încolo noua ordine mondială, atunci nu poate culege altceva decât disprețul întregii lumi civilizate.
Să-mi fie iertată asocierea, dar până și Hitler, înainte de a pune mâna pe armă, apărând noua sa ordine mondială, a scris-o și a publicat-o în volumul întitulat Mein Kampf. Kremlinul își improvizează ordinea sa mondială, încercând s-o scrie pe genunchi.
Nu cred că state cu galoane grele în ierarhia globală, precum China, India, Regatul Unit, Canada, Brazilia, sunt interesate de o nouă ordine mondială în care jupânul Kremlinului să aibă drepturi asupra altora.
Într-o oarecare măsură, turnesolul a fost deja testat la ONU, în octombrie anul trecut. Atunci a fost supusă votului anexarea unor teritorii ale Ucrainei de către Rusia. Atunci, marea majoritate a statelor a condamnat demersurile domnului Putin, cu excepția a patru state care le-au susținut: Siria, Coreea de Nord, Belarus și Nicaragua.
Siria care e ajutată de Rusia în propriul război, Coreea de Nord - ultima reminiscență stalinistă, Belarus - valetul lui Putin la poarta NATO, iar Nicaragua nu-mi amintește de altceva decât de comedia Doamna Ministru, scrisă de Branislav Nušić, unde un personaj venit din acest stat produce hohote de râs în sala de spectacol.
Bine zice o vorbă românească: ar fi de râs, dacă n-ar fi de plâns.