Simplu, clar și concis, atâta vreme cât va putea înainta un centimetru în Ucraina, Putin nu va opri războiul.
Va căuta să câștige cât mai mult pământ în Ucraina, indiferent de costurile materiale și umane. Și se va opri sau când nu va mai fi sau când va fi expulzat din Ucraina sau poate nici atunci.
Pentru că nimeni nu are garanția că Putin va opri bombardamentele dacă trupele sale vor fi forțate să revină în granițele maicii Rusii. Nu există vreo garanție că respingerea trupelor ruse va însemna sfârșitul agresiunii, dar altă soluție nu se întrevede acum, când ideea vest-europeană „pace contra teritorii” este suspendată din cauza dârzeniei Ucrainei.
Deci, logic vorbind, singurele situații care ar putea pune capăt războiului ar fi sau epuizarea armatei sau dispariția fizică a liderului rus. Pe a doua nu se poate conta, iar prima, vorbind despre epuizarea militară și economică a Rusiei pe model Biden, este tare lungă, tare anevoioasă și extrem de costisitoare.
Ar însemna că SUA, Anglia și țările UE să furnizeze tot echipamentul militar de care Ucraina are nevoie, lucru extrem de complicat. Ar însemna ca soldații ucraineni să plătească greu tribut de sânge. Ar însemna ca Rusia să nu poată suporta costul sancțiunilor economice și să clacheze înaintea Occidentului.
În acest sens, ideea ca Rusia să se adune cu China, Iran, Brazilia, India și Africa de Sud într-un soi de piață comună ar putea da speranțe Moscovei să suporte sancțiunile UE și SUA. Motivul pentru care aceste țări, cu organizări politice diferite și cu economii variate, s-ar aduna într-o astfel de piață care ar da Rusiei necesara gură de oxigen pentru supraviețuire este ura împotriva SUA. Ura aceasta vine din impunerea de către SUA a unor reguli internaționale cu care statele menționate nu se simt confortabil.
Piața aceasta, al cărei PIB este cu 20% mai mare decât al grupului G7, ar permite Rusiei să dezvolte un volum comercial care să facă sancțiunile occidentale irelevante și să aducă Rusiei banii necesari continuării războiului din Ucraina.
Întrebarea care se pune este următoarea: dacă o asemenea piață este realizabilă și opozabilă Vestului, de ce nu a fost pusă în funcțiune până acum? Dacă ea este soluția ca aceste țări să se dezvolte independent de piețele americane și europene, de ce nu a fost pus pe roate un mecanism care să facă această idee funcțională?
Toate aceste țări, mai puțin Iranul, au avut și au relații economice cu SUA și UE, care le-au permis să se dezvolte și să crească, să exporte și să importe bunuri. Aceste țări au avut și au relații comerciale între ele. Pur și simplu, nu există acum alte necesități care să împingă aceste țări să constituie o astfel de piață, în afară de a Rusiei, dar nevoile Rusiei sunt artificiale, sunt cauzate de sancțiuni.
Aceste țări nu sunt nevoite acum să procedeze precum Rusia, din solidaritate politică. Nu pot găsi în Rusia produsele tehnologice disponibile pe piața G7. Nu pot risca o aventură economică precum Rusia, care acum, fără importurile de tehnologie și produse electronice, nu mai poate pune în mișcare eficient industria de apărare.
Toate aceste țări au economii care interconectate cu economiile SUA și UE, iar situația va continua în acești termeni.
Procesul prin care aceste țări pot construi o piață comună va fi anevoios și îndelungat.
Construcția UE a durat decenii, tot decenii va dura și încropirea unei piețe economice adverse SUA. Deci Rusia nu va putea beneficia la anul de o astfel de piață care să-i susțină efortul de război, va trebui să se mulțumească cu schimburi bilaterale, dar acestea nu-i vor putea asigura ce SUA și UE nu-i mai livrează acum.
Creșterea volumului schimburilor comerciale între aceste țări va depinde de capacitatea acestora de a absorbi produsele celorlalte, pentru că economiile țărilor ce se pot alia împotriva SUA nu sunt compatibile decât parțial.
S-a văzut din aderarea României la UE cât de dificilă a fost plierea noastră economică pe structura UE. Procesul durează de aproape două decenii și nu este nici acum încheiat. Asta înseamnă că tot de decenii va fi nevoie ca economiile acestor țări să devină majoritar compatibile, ca să poată asigura schimbul de produse necesar supraviețuirii Rusiei.
Rusia a încercat cu CSI o alianță politică, dar nu a putut identifica și furniza legături comerciale între economii asemănătoare, de sorginte sovietică. Nevoia a împins statele ex-soviețice la comerț cu UE pentru simplul motiv că au găsit pe piața europeană produse necesare, când acestea nu au fost disponibile pe piața rusă.
Rusia nu a fost un motor economic pentru țările CSI, cum a fost tandemul Germania-Franța pentru UE. Atunci avem dreptul să ne întrebăm ce minune au descoperit strategii economici ai Moscovei ca să realizeze un lucru mult mai complex decât cel în care a eșuat anterior.
Se pare că aici n-avem de-a face cu putința, ci mai ales cu disperarea Kremlinului de a găsi o cale economică, care să salveze țara de la impactul sancțiunilor.
Concret, pentru Rusia piața aceasta ar trebui să absoarbă materiile prime exportate acum în Europa, în principal gazul și petrolul. Dar numai China și India sunt interesate de acest comerț, celelalte sau au rezerve sau sunt prea departe peste mări ca să aibă acces la gazul rusesc. Dar India deja a antamat un import de petrol la un preț de dumping, iar China încă nu e pregătită logistic să absoarbă gazul produs în Rusia.
În ce privește PIB-ul unei asemenea construcții economice, China produce mai mult de jumătate din el.
Fiind China cea mai puternică țară din punct de vedere economic, construcția pieței dorite de Kremlin ar fi în principal în avantajul acesteia, nu al rușilor. Rușii au ratat șansa de fi vioara întâi în spațiul ex-sovietic și nu au resurse să devină o primadonă la nivel economic mondial.
Ca urmare, discursul rus trebuie privit nu doar ca un îndemn la o alianță anti-SUA, ci și ca unul propagandistic livrat propriei populații.
Conceptul acesta al unei piețe mondiale alternative s-a născut din ideea că Rusia trebuie să fie o putere de nivel mondial. Dacă este dorința Rusiei de a schimba ordinea mondială politică, prin cale de consecință, va trebui să fie schimbată și ordinea mondială economică.
Raționamentul este fals, pentru că nu funcționează comerțul mondial după criteriile războiului, iar dacă războiul poate răsturna fulgerător echilibrul de forțe militar, economia nu se supune acelorași reguli și are nevoie de timp pentru a se schimba din temelii.
Dacă Putin nu va opri războiul, sancțiunile vor merge înainte, nu vor fi nici în anul care vine subțiate de dorințele Moscovei de a schimba și comerțul mondial și astfel vor putea să-și facă treaba.
Vor determina ele deteriorarea economiei ruse atât de mult ca să producă un impact major la Kremlin, astfel încât anturajul lui Putin să fie forțat să aleagă între acesta și viitorul Rusiei? Asta rămâne de văzut, singurul lucru pozitiv este că ele vor depinde doar de voința Occidentului, nu de dorințele lui Vladimir Putin.