Se discută mult în România de astăzi despre naționalism și/sau patriotism. Un sondaj indică chiar că aproape 60% dintre români ar vota un partid naţionalist. Unii se gândesc la tot felul de fantome din trecut când vorbesc despre naționalism. Alții suspină după „modelul” Viktor Orban de la Budapesta sau Andrzej Duda și Mateusz Morawiecki de la Varșovia, considerați naționaliști maghiar/polonezi exemplari, care înfruntă teroarea de la Bruxelles, pentru a-și apăra căminul strămoșesc.
Eu, unul, cred că ar trebui să fim ceva mai realiști și să nu mai plecăm după fente. Un naționalist/patriot sănătos și-ar dori, fără îndoială, binele propriei sale națiuni/patrii. Care bine poate fi atins numai cu inteligență și numai exploatând oportunitățile lumii de astăzi.
Eu, unul, sunt convins că niciun român sănătos la cap nu crede că țara sa poate fi astăzi în afara Uniunii Europene sau a NATO. Cu atât mai puțin cineva care se numește pe sine naționalist sau patriot, noțiuni suprapuse la noi, devreme ce România este un stat național.
Eu cred că un naționalism sănătos este acela care pune în centrul politicii dezvoltarea propriei națiuni. Și ce poate să însemne dezvoltare astăzi, noi fiind membri UE și NATO? Ei bine, dezvoltarea acum are un singur sens: atingerea mediei europene din toate punctele de vedere. Și când spun toate punctele de vedere, mă refer chiar la toate: de la PIB/locuitor, până la scorurile la testele PISA și la speranța medie de viață.
Un naționalism sănătos este acela care pune în centrul politicii modernizarea economiei României, transformarea sa într-o „economie a cunoașterii”, transformarea sa dintr-un producător de cereale într-un producător de tehnologie; scoaterea din sărăcie a unui sfert dintre români este, de asemenea, o prioritate. Ca și pătrunderea digitalizării în majoritatea economiei și a firmelor românești.
Eu cred că un naționalism sănătos este acela care încurajează modernizarea economiei, în primul rând prin trecerea la un capitalism de secol XXI, real și puternic. Iar cea mai capitalistă instituție a unei națiuni este bursa. Cu cât o bursă este mai dezvoltată, cu atât o națiune este mai capitalistă. Și mai modernă.
Marile burse ale Europei aparțin marilor economii. Principala economie est-europeană, importantă și ascultată în Europa este Polonia. Și Polonia are cea mai mare și mai dinamică bursă din estul Uniunii.
Iar așa cum mai spuneam și altă dată nu merită să iei în calcul decât modelul țărilor care au reușit. Căci nimeni nu studiază cum s-a produs insuccesul Greciei, toată lumea este interesată de succesul Germaniei. Sau al Poloniei, că e mai aproape de noi.
Și pentru a înțelege importanța bursei într-o lume capitalistă, nu avem decât să ne uităm la ponderea în PIB a capitalizării companiilor listate în economiile europene și să observăm că în Germania acest indicator ajunge la 60%, în Polonia la 30%, iar la noi abia depășește 10%!
În anul 2021, capitalizarea totală a companiilor listate la Bursa de Valori București a depășit 46 de miliarde de euro, cea mai ridicată valoare din istorie.
Valoarea medie zilnică a tranzacțiilor nu a depășit, însă, 9 milioane de euro, ceea ce plasează anul trecut abia pe locul 9 în istoria celor mai buni ai bursei românești.
Cu alte cuvinte, avem listate companii din ce în ce mai mari, mai valoroase, dar tranzacțiile cu acțiunile acestora se fac la valori mediocre. Un sfert, însă, din „capitalizarea” bursei noastre aparține unei societăți listate, de fapt, la Viena, Erste Bank (12 miliarde de euro) și încă jumătate vine din capitalizarea primelor 10 titluri locale, dintre care, însă, doar unele sunt realmente „lichide”.
Dacă ne uităm la ponderea tranzacțiilor bursiere în PIB, iarăși dăm peste un clasament care nu ne prea onorează, căci Germania ajunge la 47% din PIB, iar Polonia are volumul tranzacțiilor bursiere 14% din PIB, în vreme ce noi înotăm pe la 1,18%:
Bursa de la Varșovia are un număr de cinci ori mai mare de companii (427), dintre care 328 sunt pe piața principală. Capitalizarea totală este de 1.183 de miliarde de zloți, care înseamnă cam 250 de miliarde de euro, adică de vreo cinci ori mai mare decât a bursei de la București.
Sigur că am făcut un progres remarcabil, căci acum cinci ani raportul între capitalizarea bursei de la Varșovia și cea a celei de la București era de 10 la 1.
Dar încă suntem departe de a atinge deschiderea spre piața liberă a economiei poloneze. Dacă Polonia are o economie de două ori și jumătate mai mare decât cea a României, bursa poloneză este de cinci ori mai mare decât cea românească.
Poate asta este o parte din explicația succesului de imagine polonez în raport cu mediocra imagine a economiei noastre. Este indubitabil că o bursă mai mare face o națiune mult mai vizibilă pentru afacerile internaționale, dar înseamnă și un grad mult mai mare de deschidere și o mai mare apropiere de capitalismul modern.
Media zilnică a tranzacțiilor cu acțiuni făcute la Varșovia anul trecut este de aproape 70 de milioane de euro (331 de milioane de zloți), de opt ori mai mult decât la București. Noi avem opt companii cu o capitalizare de peste 1 miliard de euro, iar la Varșovia sunt 29 de astfel de companii, adică aproape de patru ori mai multe:
Cea mai mare companie listată la Varșovia are o capitalizare de peste 12 miliarde de euro, cam cât Erste Bank și este PKN Orlen, un gigant din energie.
Urmează apoi o companie cu o capitalizare de aproape 8 miliarde de euro și încă 3 companii peste 7 miliarde de euro, plus încă 5 companii peste 6 miliarde de euro capitalizare.
La noi, cea mai mare companie este SNP, cu peste 5 miliarde de euro capitalizare, mai avem Banca Transilvania (peste 3 miliarde de euro) și 4 companii peste 2 miliarde de euro. Așadar, diferență mare de talie între primii jucători de la noi și de la polonezi.
Cea mai lichidă acțiune poloneză a adunat tranzacții anuale de peste 7 miliarde de euro, următoarea a depășit 6 miliarde de euro totalul tranzacțiilor anuale și încă 13 titluri au mai avut tranzacții de peste 1 miliard de euro anual.
Spre comparație, din cele 11 miliarde de lei cât a reprezentat totalul tranzacțiilor pe anul trecut, jumătate au fost doar tranzacțiile celor mai „lichide” trei titluri: Banca Transilvania (2,5 miliarde de lei, jumătate de miliard de euro -o cincime din tranzacții), OMV Petrom (2,3 miliarde de lei - tot aproximativ o cincime din tranzacții) și Fondul Proprietatea (1 miliard de lei - 9% din tranzacții). Încă 25% din tranzacții s-au făcut cu următoarele patru titluri (Teraplast, BRD, Romgaz și Nuclearelectrica).
Dacă noi credem că așa arată o societate cu o economie transparentă, atunci ne înșelăm amarnic. Cum să ai trei sferturi din tranzacții provenind de la doar 7 din cele 82 de companii listate la bursă? Ce fel de capitalism este acesta?
Dacă politicienii României și-ar iubi cu adevărat națiunea sau patriam ar observa un lucru simplu: toate băncile poloneze au fost obligate să se listeze la bursă, chiar dacă erau deținute majoritar de bănci străine.
Noi nu avem listate decât Banca Transilvania și BRD. La Varșovia sunt listate și filiale locale ale Banco Santander, Millennium, BNP Paribas chiar ING. Să mai spunem că la noi ING nici nu este o bancă românească, ci doar o sucursală a unei bănci străine, chiar dacă este printre cele mai mari bănci din piață?
Cum poate justifica statul român că nu a listat nici măcar cea mai mare bancă a statului, CEC Bank? A preferat Guvernul să plătească de la bugetul statului pentru majorarea capitalului social al CEC decât să listeze banca și să ia banii din piață, din punerea pe bursă a 15-20% din acțiunile acesteia. Evident că nici a doua bancă a statului, Eximbank, nu este listată la bursă.
Sau să mai spunem că, la începutul anilor 2000, cea mai mare firmă din România, Dacia Renault, a fost delistată de la bursă de către acționarul majoritar, Renault din Franța?
După cum am arătat, cea mai mare capitalizare în Polonia este a unei companii din energie, PKN Orlen. Aici, guvernele României au fugit ca dracul de tămâie de listarea celui mai mare producător de electricitate al țării, Hidroelectrica. De ce? Simplu, pentru că listarea la bursă obligă la transparență și la un nou set de reguli în afaceri, așa-numita guvernanță corporatistă. A preferat guvernul nostru să țină pentru el „prăjitura” de la Hidroelectrica.
Mai spun unii că ar trebui să ocolim privatizarea Hidroelectrica, pentru că așa am ajunge să avem un al doilea caz Petrom (la care OMV a închis o rafinărie și toată petrochimia).
Ei bine, exact pentru a nu mai repeta eșecul monumental OMV Petrom, ar trebui să privatizăm pachete minoritare, pe bursă, din Hidroelectrica. Și la fel ar trebui procedat cu multe alte companii, de la Compania de Aeroporturi București până la Administrația Porturilor Maritime Constanța. Căci dacă am lista aceste companii și am vinde pachete minoritare pe bursă, am obține garanția că practicile anti-economice și corupte care definesc aceste companii astăzi ar fi cel puțin diminuate, dacă nu chiar dispărute.
Iar statul și-a păstra rolul majoritar, putând decide în chestiunile strategice. Și, dacă tot am vorbit de eșecul OMV Petrom, să vă reamintesc faptul că, simultan cu vinderea pachetului majoritar al Petrom către OMV, statul maghiar privatiza pe bursă un pachet minoritar de la compania MOL. Astăzi, statul maghiar este încă principalul acționar de la MOL, iar compania are o cifră de afaceri de patru ori mai mare decât OMV Petrom.
Mi se face rău fizic de câte ori îi aud pe foștii premieri liberali Ludovic Orban și Florin Cîțu vorbind despre încurajarea mediului de afaceri sau despre piață.
Acești oameni au condus guvernele PNL și nu au mișcat un deget pentru listarea vreunei mari companii a statului sau pentru privatizarea unui pachet minoritar. Nici Hidroelectrica, nici CEC, nici Compania de Aeroporturi București și nici Administrația Porturilor Maritime Constanța. Ba mai mult, nu i-am auzit niciodată cerând (sfătuind) marile companii, cu cifre de afaceri de sute de milioane de euro sau chiar miliarde de euro, să se listeze la bursă.
Românii dețin în bănci 285 de miliarde de lei, pe care îi țin cu dobânzi de 1-2%. O parte importantă din aceste sute de miliarde ar putea să se îndrepte spre bursă, companiile (inclusiv cele ale statului) s-ar capitaliza, românii ar avea investiții adevărate cu câștiguri adevărate, an de an, iar respectivele firme nu ar mai fi atât de șubrezite de afaceri tenebroase și de corupție. Cine vrea, atunci, să țină România într-un capitalism de secol XIX, primitiv și ineficient? Cine vrea să țină România departe de modernitate și de mileniul III? Unde sunt naționaliștii/patrioții care vor o Românie în rând cu toate națiunile europene de succes?
Dacă noi credem că așa arată o societate cu o economie transparentă, atunci ne înșelăm amarnic. Cum să ai trei sferturi din tranzacții provenind de la doar 7 din cele 82 de companii listate la bursă? Ce fel de capitalism este acesta?