Faptul că nu mai sunt teste de salivă pentru școli este probabil cel mai bun lucru care se putea întâmpla, având în vedere felul în care a fost organizată marea testare în școli. Un miliard de lei urma să fie aruncat aiurea pe ceea ce a devenit o bătaie de joc națională.
Din 27,4 milioane de teste cate au fost sau ar fi trebuit să fie contractate, au fost livrate 6,5 milioane, pe 25 noiembrie, respectiv 2 decembrie, potrivit secretarului de stat Raed Arafat.
Din cele 6,5 milioane, suficiente doar pentru o săptămână, câte au fost efectiv folosite și câte au ajuns la coșul de gunoi nu vom ști niciodată pentru că nu există niciun control. Cert e că unele au ajuns la vânzare pe OLX. Așa cum nu există niciun control dacă ele au fost corect utilizate acasă.
Testele au fost aruncate într-o gaură neagră din care au ieșit rezultate stranii. Luni doar 16 teste pozitive confirmate PCR și 22 de teste pozitive infirmate PCR. Deci o rată de pozitivare 0,00049%. Derizoriu! Despre ziua de joi nu mai știm nimic.
Cum am ajuns la această bătaie de joc pe un miliard de lei
O vară întreagă nimeni nu și-a pus problema să pregătească testarea elevilor, așa cum se făcea în mare parte din UE. A fost o întreagă discuție despre testele de tip exudat care ar fi invazive, despre cele de salivă care nu ar fi fost omologate în România, dar nu era clar nici dacă trebuie omologate.
Fapt este că școala a început fără nicio decizie în această privință și abia pe 9 octombrie, CNSU a aprobat folosirea testelor de salivă în școli. Atunci a început marea goană a contractării. Procedură de urgență, 15 zile, negociere fără publicare prealabilă.
Nu e niciun secret că achiziția de cantități mari în termen scurt înseamnă prețuri mai mari și risc mare de țepe. Așa a ajuns statul să cumpere teste de salivă de la firmele lui Cătălin Botezatu și Nuțu Cămătaru, mai scumpe decât cele din farmacii, după cum spune senatorul Ștefan Pălărie.
Elevii au intrat în vacanță neprogramată de două săptămâni cu promisiunea că la revenire, pe 8 nov, achiziția de teste va definitivată. Nu a fost așa. Și totuși școlile au fost redeschise sub condiția de siguranță a testării.
Nici nu ajunseseră testele în școli că a început o altă dispută: cine va efectua testele? Cam peste tot în UE unde au fost introduse, testele și le fac elevii sub supravegherea cadrului didactic care verifică și rezultatele. Așa a sunat și prima variantă oficială.
Profesorii și învățătorii au refuzat categoric, în majoritate, invocând pericolul și pierderea de timp din prima oră a zilelor de luni și joi. De ce să se lege la cap? Sau, cum spunea fostul ministru interimar al Sănătății, Cseke Attila, “avem acest sport, fuga de răspundere”.
Ministerul s-a spălat pe mâini și a hotărât în final ca fiecare școală să decidă unde se fac testele. 216 au ales să facă testarea la școală, 460 - în sistem mixt (acasă sau la școală) și 17.915 au decis să trimită testele părinților.
Când, în sfârșit, testele au ajuns în școli pe la începutul lui decembrie, directorii au descoperit cu stupoare că ei sunt cei care trebuie să le asambleze din mari cutii cu componente vrac.
Cum seturile nu puteau fi puse în cornete de hârtie, au fost directori care au cumpărat punguțe zip din banii proprii. Instrucțiunile de folosire au fost tipărite de școli, pentru că nu existau.
Profesorii au făcut șezători de asamblare a testelor, 1,5 milioane dintre ele aveau și 7 componente. Evident că au apărut erori, unii copii au primit seturi incomplete, cei care au lipsit în vinerea distribuirii de la școală nu au primit deloc.
Părinții și copiii au fost instruiți cum să facă testele în două clipuri dramatic neprofesionist realizate. Inițial protagonistul demonstrației trebuia să fie doar ministrul Sănătății, apoi a băgat capul în poză și ministrul Educației și întreg demersul a devenit despre pata de salivă de pe sacoul dlui Cîmpeanu.
Pe 6 decembrie a început și marea testare acasă. Cum spuneam, nimeni nu știe câte teste au fost efectiv făcute, cum au fost făcute, nimeni nu își explică testele fals pozitive altfel decât prin glume proaste ale unor elevi care au vrut să scape de școală.
Nimeni nu a răspuns credibil la întrebarea: pe cine vizăm noi, de fapt, cu această testare?
Eventualii pozitivi asimptomatici sunt șanse minime să fie descoperiți cu testele de salivă. Ele devin eficiente abia atunci când persoana este simptomatică, deci are o încărcătură virală mare.
În cazul copiilor simptomatici, avem două categorii de părinți. Cei responsabili care nu se joacă nici cu sănătatea lor, nici a celor din jur. Cu siguranță ei își testau copiii cu simptome și chiar îi duceau la medic.
Și categoria părinților care își trimit oricum copiii cu mucii până la brâu la școală pentru că nu au cu cine să îi lase și/sau, pentru că, în cazul de față, nu cred că există Covid.
Aceștia nu se împiedică de un test pe care oricum nu îl verifică nimeni. Mai ales știind că dacă într-adevăr copilul e infectat vor fi testați și ei și băgați în carantină.
Deci, dacă tragem linie, marea testare a însemnat bani aruncați pe geam, enervarea profesorilor asamblatori și rezultate credibile doar în cazul celor care oricum s-ar fi testat la apariția simptomelor.
Merită? Nu găsesc niciun argument că da. Așa cum nu găsesc niciun argument pentru ca mascarada aceasta să continue. Ori se va face o testare serioasă, supravegheată, cât de cât controlată, ori mai bine lipsă.