Reușita solitară a lui Nicu Ștefănuță în alegerile de duminică a funcționat nu doar ca debușeu pentru deziluziile sociale resimțite, în ultimii ani, ca o înfrângere, ci și ca declanșator al unui spirit civic care se mutase mai degrabă în spațiul personal, unde zgomotul politicii mari era blocat.
Doar că această ieșire din inerție este de tipul arderii înalte, ceea ce ar putea duce la un rezultat și mai dezastruos pentru acea parte critică a societății care, deși nu se mai percepe ca fiind reprezentată politic, își făcea cât mai bine treaba în profesie și în comunitate, un sens al patriotismului la care Constantin Noica ținea: a-ți iubi patria, spunea el, înseamnă a-ți face treaba cât poți tu de bine.
Sigur, e o versiune nu obligatoriu romanțată, dar în orice caz excepțională a patriotismului, pentru că ea cere tocmai detașarea de puterea politică, adică presupune că regimul politic și istoria mare nu sunt tocmai drepte.
E un patriotism care a ținut oamenii funcționali în timpul comunismului și, în ultimii ani, după căderea lui Dragnea și noua ridicare a PSD-ului, dar care aduce cu sine o formă de schizofrenie socială care a devenit capital politic tocmai pentru putere.
Pentru PSD-ul lui Marcel Ciolacu, profitabilă a fost liniștea care s-a lăsat peste țară, o apatie socială generalizată, cu supape care țin exclusiv de registrul inițiativelor private.
Faptul că Nicu Ștefănuță a avut știința și flerul de a deschide un astfel de debușeu și de a propune electoratului o alegere onestă a devenit un declanșator pentru acțiunea civică.
Dar votul nu se repară a posteriori și fiecare vot este egal, chiar și atunci când unul a întărit puterea, iar altul s-a pierdut fie prin neatingerea pragului electoral, fie prin absenteism.
După rezultatele - încă nedefinitive - ale votului de duminică, au început să circule în social media mesaje despre cum poți verifica dacă secția în care ai votat ți-a luat în calcul votul.
De fapt, poți aproxima, pentru că au fost denunțate situații în care oamenii au votat un partid care, la rezultate, nu avea înregistrat niciun vot.
Mai mult, la Primăriile 1 și 2 din București, denunțurile pentru numărători greșite sunt zgomotoase și unele sunt îndreptățite. Pentru partidele mici ca REPER și pentru candidați independenți, ca Vlad Gheorghe, la fel ca în cazul primăriilor de sector unde situația e încă problematică, diferența de câteva sute sau mii de voturi poate fi decisivă.
Efectul este acela al unei suspiciuni generalizate în acea parte a societății care nu a mers pe varianta votului pentru liniște, după expresia profesorului de științe politice Alexandru Gussi, în interviul acordat Spotmedia.
Aceeași stare generalizată de urgență socială și sentimentul asedierii au fost în perioada infamelor ordonanțe Dragnea, când părea o datorie civică: atunci când te trezești dimineața să verifici Monitorul Oficial, apoi să pleci la job, pentru ca seara să mergi să protestezi în Piața Victoriei.
Doar că o societate disfuncțională în relația cu statul nu poate supraviețui, se fisurează, ceea ce s-a și întâmplat post-Dragnea și post-violențele înăbușirii protestului din Piața Victoriei, așa-numitul protest al diasporei.
Modelul disfuncțional în care se plasează societatea românească, când anxioasă pentru că spitalele au nosocomiale, școlile sunt inutile fără meditații, instituțiile nu numără corect voturile, când exaltată că treburile publice pot fi luate în mâinile tuturor și construită "o țară ca afară", se decontează fie în emigrarea masivă, inclusiv prin trimiterea copiilor să se salveze, studiind în afara țării, fie în clivaje sociale dramatice, de tipul diaspora care votează cu Șoșoacă și țara pe care diaspora nu o mai ajută/salvează, fie în sănătatea mintală a românilor și studiile arată cât de afectați de anxietate și depresie sunt și copiii români, care interiorizează toate aceste disfuncționalități, fără a avea instrumentele emoționale și cognitive de a le înțelege.
Adevăratul risc este însă că sunt politicieni pe care tocmai această stare de schizofrenie socială, înțeleasă etimologic, ca ruptură a minții, îi ridică.
Se vede și la scară mai mare, dincolo de România, ce consecințe sunt când o entitate malefică, Rusia lui Putin, alimentează acestea anxietăți sociale: reușita extremei drepte în alegeri se datorează și acestui fapt.
Pe termen scurt, reparații majore nu există, mai ales că urmează noi runde de alegeri, dar este esențial ca autoritățile să-și asume debandada din alegeri, cauzată în principal din comasarea a două scrutine, și apoi de sistemul prelungit de pile, nepotisme și absență a meritocrației, care îi fac pe oameni să-și manifeste îndoiala rezonabilă că voturile au fost corect numărate.
Și, desigur, prostiei i se adaugă, dintotdeauna, ticăloșia. E nevoie de o asumare la nivel înalt, de asigurări publice că votarea a fost corectă și că votul fiecăruia a fost corect contabilizat.
Președintele Klaus Iohannis își poate recupera o parte din demnitatea pierdută prin felul în care și-a exercitat cel de-al doilea mandat cerând toate datele de la organizatorii alegerilor și asumând concluziile, cu legitimarea prezidențială, în fața și pentru națiune.