Mai poate Trump să pună capăt războiului din Ucraina?

Mai poate Trump să pună capăt războiului din Ucraina?
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Entuziasmul recent al lui Donald Trump față de victoria Ucrainei a dat un impuls important de încredere, însă încheierea războiului va necesita un angajament susținut din partea SUA și o coordonare internațională solidă.

Președintele american și-a schimbat în ultimele luni poziția, declarând sprijin ferm pentru integritatea teritorială a Ucrainei și numind Rusia „un tigru de hârtie”. După întâlnirea cu Volodimir Zelenski la ONU, Trump a afirmat că, având susținerea NATO și a Uniunii Europene, Ucraina poate „lupta și recâștiga întreaga țară în forma ei originală”.

Însă „sfârșitul războiului” poate însemna multe lucruri – de la un simplu armistițiu la restabilirea completă a frontierelor – iar viziunea lui Trump nu se suprapune neapărat cu obiectivele Kievului sau cu prioritățile strategice ale UE, este de părere Marianna Kozintseva, strateg global în macroeconomie și antreprenor în domeniul fintech.

Trei direcții de influență

În analiza pe care aceasta o face pentru Kyiv Post spune că influența lui Trump se concentrează în trei zone: presiuni asupra aliaților și adversarilor pentru a modela negocierile, extinderea ajutorului militar american către Ucraina și sancțiuni dure împotriva Rusiei și a partenerilor săi comerciali. Toate acestea necesită însă coordonare cu mai mulți actori și implică riscuri de escaladare.

De la revenirea sa la Casa Albă, în ianuarie 2025, Trump a cerut Europei să-și asume o parte mai mare din povara războiului. A redus ajutorul militar direct al SUA, a continuat livrările prin NATO, a criticat dependența energetică a europenilor de Rusia și a pus presiune publică asupra liderilor UE pentru a crește contribuțiile financiare și militare.

Europa, mai implicată ca oricând

Strategia sa a început să producă efecte. Potrivit Institutului Kiel, până la 30 iunie 2025, Europa alocase 167,4 miliarde de euro pentru Ucraina (din care 80,5 miliarde ajutor militar) - de 1,5 ori mai mult decât contribuția SUA.

Bruxelles discută chiar redirecționarea celor 300 de miliarde de euro din activele rusești înghețate pentru finanțarea războiului și reconstrucției Ucrainei, dar și accelerarea renunțării la gazul rusesc înainte de termenul stabilit, 2027.

Rolul Chinei și Indiei

Aducerea Rusiei la masa negocierilor este imposibilă fără participarea Chinei și Indiei - principalii parteneri comerciali ai Moscovei și cei mai mari cumpărători de hidrocarburi rusești. Între februarie 2022 și septembrie 2025, Rusia a vândut energie în valoare de peste 949 de miliarde de euro, aproape jumătate către Beijing și New Delhi.

Trump a impus tarife între 50% și 100% pe anumite importuri chineze și indiene, în încercarea de a „strânge Moscova” prin lovirea aliaților săi economici. Totuși, relațiile comerciale sunt interdependente: SUA depind de China pentru materiale critice, de la pământuri rare până la litiu și cobalt, iar Beijingul rămâne unul dintre cei mai mari deținători de datorie publică americană.

Rusia, între rezistență și uzură

Disponibilitatea Rusiei de a negocia depinde de realitățile militare, de rezistența economică și de coeziunea elitei. Deocamdată, Kremlinul prezintă războiul ca pe o luptă existențială, atât pentru securitatea națională, cât și pentru legitimitatea regimului. Factori precum avansul Ucrainei spre Crimeea, permisiunea pentru atacuri în interiorul Rusiei cu arme americane sau acoperirea aeriană NATO ar putea schimba ecuația.

Dar orice escaladare riscă să provoace represalii rusești: atacuri cibernetice, șocuri energetice sau lovituri asupra infrastructurii NATO.

Ucraina și opinia publică

Determinarea Ucrainei contează la fel de mult. Zelenski insistă asupra recuperării întregului teritoriu, inclusiv Crimeea și Donbas, dar costurile umane cresc. Un sondaj Gallup din iulie 2025 arată că 69% dintre ucraineni ar prefera o încheiere negociată a războiului cât mai curând.

În SUA, prioritățile publicului sunt interne: inflația, locurile de muncă și imigrația domină agenda, în timp ce politica externă abia atinge 3,8% din preocupări, potrivit unui sondaj Nanos. Totuși, 62% dintre americani susțin furnizarea de arme suplimentare pentru Ucraina.

Entuziasmul lui Trump și influența sa asupra politicii americane și globale au dat un nou suflu Ucrainei și aliaților săi. Dar, în realitate, încheierea războiului va depinde de un angajament constant al SUA și de o coordonare internațională strânsă - condiții greu de atins în contextul actual.

G.P.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇