Directoarea unui liceu de elită din București, Colegiul Național „Gheorghe Lazăr”, și-a umilit colegii și elevii, dându-i microfonul, pentru prima zi de școală, lui George Simion.
A fost prea mult pentru copii, care au reparat abdicarea de la decență huiduindu-l pe politicianul care nu se ferește de teze extremiste.
Obiceiul acesta voievodal, ca politicienii să coboare lângă preot în curțile școlilor, pentru prima zi de școală, e acceptat de elevi ca o formalitate care ține de cultura generației vechi.
Dar în cazul colegiului bucureștean a fost mai mult: conducerea liceului a acceptat să-i transforme pe elevi în piedestal pentru un politician șarlatan, periculos pentru România. A fost nevoie ca elevii să se disocieze de tentativa politicianistă.
Problema nu este George Simion, ci un profesor director de liceu care, dându-i microfonul lui George Simion, a legitimat o platformă politică extremistă.
Îmi pare rău că nu am plecat la timp din țară a fost, probabil, fraza cel mai des spusă de părinții ai căror copii încă merg la școală în România. Imediat după, se aude respirația de ușurare a celor ai căror copii sunt de vârsta facultății, așa că au putut să se extragă din sistemul românesc de învățământ, care poate s-ar putea salva, dacă nu ar fi uzurpările politice și ambiția orwelliană a președintelui Iohannis de a fi numit reformator al Educației.
Și nu e vorba despre toaletele din curtea școlilor, deși la finalul reformei prezidențiale nu avem nici doctorate nu doar cinstite, ci și calitative, nici toalete decente pentru copiii de la sate.
Teza aceasta că toaleta din fundul curții nu are legătură cu reușitele educaționale ale copiilor face parte din mitologia de îndoctrinare comunistă, potrivit căreia cartea citită la lumina lumânării îl propulsează pe copilul sărac direct în fabrica de la oraș. Tot aici se spunea că marii poeți și scriitori, pictorii, muzicienii, cu toții s-au ridicat din colbul satului și au ajuns în manuale.
În 2020, 1.582.000 de copii din România (36,3%) se aflau în risc de sărăcie sau
excluziune socială. Copiii au fost cei mai vulnerabilizați de pandemie, iar riscul de sărăcie și
excluziune socială printre copii a crescut cu 0,5 puncte procentuale, în vreme ce a scăzut
pentru adulți, cu 1,2 puncte procentuale.Rata deprivării materiale severe a crescut în rândul populației generale, de la 14,5 la 15,2%, dar creșterea este dramatică în rândul copiilor – de la 17,7 la 21,4% și, în cazul copiilor mai mici de 6 ani, de la 16 la 22%.
Raport Salvați Copiii România
Doar că sărăcia e departe de a fi o virtute și tocmai discursul politic care o stilizează arată ruptura dintre electorat și politicieni.
Sărăcia este murdară, viciază viața și îi condamnă pe copiii născuți într-un astfel de mediu să repete viețile părinților lui. Adică să nu-și poată sprijini copiii să meargă la o școală bună, să se integreze în clasa de mijloc a societății și astfel să aibă mijloace economice pentru a avea acces la cultură și, prin asta, la un vot educat.
Când ministrul Educației ne spune că și alții au făcut școală bună, cu toaleta în curte sau că toalete de acest fel găsim și la festivalurile de muzică, cinismul cu tentă ancestrală în politica românească se vede în pielea goală.
Interesantă la ei este nevoia să facă pe deștepții și pe grozavii, să-și arate mușchii.
Și asta le place foarte mult să o facă față de intelectuali, pentru că convingerea lor e că intelectualii nu contează, electoral. Dacă eram lucrătorii de la metrou, dacă eram cei de la CFR sau de nu știu unde, atunci sigur ar fi contat. Dar e vorba despre intelectuali, care nu contează.
Andrei Cornea, interviu pentru spotmedia.ro
România e țara în care, din când în când, un copil cade în fosa septică a unei școli și moare.
Toaleta din curte are legătură nu doar cu șansa mai slabă a copiilor din mediul rural, ci și cu șansa societății de a depăși discuția despre toalete și plagiate și de a pune pe masă tema calității educaționale, a contribuției reale la cunoaștere pe care o aduce o teză doctorală sau alta.
Ar putea fi așa, dacă politicienilor nu le-ar conveni mai mult temele mici și, pe cale de consecință, climatul de deziluzie socială.
E primul an în care părinții simt că au atins limita de rezistență, că rea-voința statului îi ajunge, oricâte eforturi ar depune să găsească alternative în afara statului – clinici medicale private, meditații, cursuri private de limbi străine.
Degringolada în care președintele Iohannis și ministrul lui, Sorin Cîmpeanu, au aruncat școala, a descumpănit o generație de părinți care, rămânând în țară, și-a dat silința să-și facă bine profesia, sensul aceasta curat al patriotismului, așa cum îl definea Constantin Noica, să-și îngrijească spațiul privat, să pună umărul la binele comun și să nu se lase confiscată de politicieni.
E generația care nu a renunțat nici când Liviu Pop intra cu bocancii în Educație, să-l scoată basma curată pe Victor Ponta. E generația care nu a renunțat nici când Liviu Dragnea ducea România pe buza prăpastiei. Generația care nu a renunțat nici măcar când președintele Klaus Iohannis a readus PSD la guvernare. Nici după Colectiv. Nici după Alexandra Meceșanu. Nici după campania de sabotare a Laurei Codruța Kovesi, una profund stalinistă și așa au descris-o europarlamentari străini, care au primit mesaje de denigrare a lui Kovesi pe email.
Această generație a rămas în România, decisă să-și crească aici copiii, pentru că, nu-i așa?, umăr lângă umăr putem genera schimbările în bine la nivel social?
Ce vede astăzi această generație este că statul are puterea de a distruge potențialul și voința sociale și se folosește de ea tocmai acolo unde ar fi trebuit să fim în siguranță: în școală.
Felul în care s-au aruncat mediocru peste Educație, cât să pună la adăpost un prim-ministru care a plagiat, autarhia în care se închid, refuzând orice dialog real cu profesorii, cu ONG-urile, cu intelectualii au activat butoanele de alarmă ale acestor părinți: copiii noștri, rămași aici, ne vor repeta viețile, nici pentru ei nu va fi mai bine.
Și, totuși, copiii noștri ar putea fi ei mai buni decât generația noastră: prezent la deschiderea anului școlar la Colegiul Lazăr din București, populistul extremist George Simion a fost huiduit de elevi. Directoarea liceului i-a dat microfonul, dar copiii au reparat uzurparea și au huiduit un politician a cărui retorică periculoasă este inacceptabilă.