Apariția în prim-planul atenției noastre a cazului Cumpănașu nu este o surpriză. Era normal ca domnia sa să inventeze altceva, după ce a cules toate roadele posibile din tragedia celor două fete dispărute la Caracal și după ce și-a dat din nou importanță, participând la prezidențialele unde nu avea nici cea mai mică șansă.
Iar acest altceva nu l-ar fi putut inventa el dacă noi, cei din jurul lui, întregul sistem, nu i-am fi lăsat cale liberă să abuzeze de vulnerabilitatea unor adolescenți cu educația debusolată, deși avem un minister al Educației, înființat anume ca s-o busoleze.
Spectacolul este grotesc.
Domnul Cumpănașu evoluează fără să-l împiedice nimeni, opinia publică sesizeză, presa scrie, părinții sunt speriați, profesorii indignați, iar respectivul minister tace. Cum este posibil ca ministerul să nu aibă nicio reacție?
Ce mi-e stânga, ce mi-e dreapta, interesul poartă fesul
Domnul ministru Sorin Cîmpeau ar trebui să nu doarmă noaptea, când aude ce fapte reprobabile se petrec în sfera educațională. Dar nu pare să-i producă insomnii acest subiect și nici să-l doară cumva capul pe tema respectivei educații. Tace.
Ciudat, foarte ciudat. Actualul ministru al Educației este cunoscut ca fiind o persoană care știe să reacționeze rapid. Când a simțit că ia apă barca ALDE, unde dânsul făcea politică de stânga-dreapta, a sărit imediat în barca de stânga a domnului Ponta, mai promițătoare.
Iar când a simțit că și această barcă de stânga se îneacă, a țâșnit fuga în barca de dreapta a liberalilor și a devenit ministru. Bingo!
Acum, când însăși Educația ia apă, dar nu sunt în joc propriile sale interese, ci cele ale țării, domnul Cîmpeanu nu mai pare deloc prompt.
Educația se scufundă cu viteza Titanicului, iar ministrul dansează vals pe punte, ca și cum Educația ar fi o treabă a Mediului, a Energiei sau a Ministerului Transporturilor.
Chiar dacă nu este în stare să acționeze imediat, s-ar fi cuvenit ca ministrul Educației să aibă măcar un punct de vedere, să se implice cumva și să le arate românilor cum și când îl ca stăvili el pe cel care dinamitează Educația.
Succesele lui Târța-Pârța
Cine este în fond acest domn Cumpănașu, care și-a propus să se lanseze cu toată forța în educarea nonconformistă a tinerei generații?
Ei bine, este un nimeni. Acționează pe cont propriu. Nu are pregătire de specialitate în domeniu, există chiar dubii cu privire la pregătirea sa generală, nu ocupă vreo funcție în domeniu. Cum spuneam, un nimeni.
Strămoșii noștri latini numeau asemenea persoane, neavenite, cu termenul terza parte – adică un al treilea, unul care s-a băgat netam-nesam în viața altora doi, care nu-l doresc acolo.
N-aș aminti acest detaliu, dacă n-ar avea o latură nostimă: expresia latină terza parte s-a păstrat până la noi, la români, sub forma târța-pârța.
Tărța-pârța este omul care se ia în seamă singur pe el, unul care se mișcă de colo-colo, ca să se afle în treabă.
Să-mi fie iertat, dar cam așa l-aș defini pe domnul Cumpănașu, cel care ba se dă apărătorul victimelor de la Caracal, ba candidează, ba se dă mare în fața adolescenților vulnerabili, atrăgând sute de mii de accesări pe Internet.
Succesul lui Cumpănașu printre adolescenți devine explicabil, dacă observăm că, în timp ce dânsul le atrage curiozitatea cu materialele sale media, oficialii însărcinați și plătiți pentru a gestiona educația viitoarei generații nu-i atrag cu nimic și nu le oferă nimic altceva.
Mă întreb, ar mai avea Cumpănașu asemenea audiență, dacă ministerul, prin specialiștii săi, sau prin alții, străini, ar oferi programe mai interesante, mai atractive, mai ispititoare?
Faptul ar trebui să-l alarmeze nu numai pe domnul Cîmpeanu, ci și pe premier, pe președinții partidelor care gestionează coaliția, pe președinții celor două comisii din Parlament care se ocupă cu problemele tineretului, dar chiar și pe președintele Iohannis, părintele programului „România Educată”, care nu pare să-și arate încă primele roade.
Niciunul din acești factori de răspundere n-a reacționat până acum, aflând de faptul că un târța-pârța se ocupă de-a educația celor de care ei inșiși nu se ocupă.
Scandalul Cumpănașu și jumătate de milion din copiii României
Galeria ageamiilor responsabili cu educația la nivel național
Opinia publică este indignată. Unii comentatori cer pedepsirea lui Cumpănașu, acționarea în justiție sau interzicerea accesului la Internet a domniei sale. S–au și făcut pași în acest sens.
Corect, dar nu asta rezolvă problema.
Vor deveni adolescenții mai bine educați dacă dânsul se va alege cu o condamnare? El n-a făcut decât să profite de o situație, pe care i-am creat-o noi, societatea. Dacă-l pedepsim pe el, dar nu găsim alt mod de a atrage interesul adolescenților, am rezolvat prea puțin.
Vina mi se pare a noastră, a Sistemului pe care noi l-am creat.
Educația este o problemă majoră a oricărei societăți, iar noi, România, avem un minister, pe frontispiciul căruia am scris „al Educației”. Dar în fruntea ministerului am așezat de-a lungul timpului tot personalități fără vreo tangenţă cu Educația. Iată numai câteva:
Liviu Pop (PSD), poreclit „Genunche”, un fost lider de sindicat, făcut ministru peste noapte de fostul premier Ponta, cu scopul precis ca el să desființeze Consiliul General al Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU), care amenința să-i anuleze lui Ponta titlul de doctor, obținut pe baza unei lucrări plagiate.
Valetin Popa (PSD), personalitate ternă, placidă, neremarcată în perioada mandatului său cu nimic altceva decât cu porecla „Pamblică” datorată modului cum vorbea în limbajul mamiței, aparținând caragialescului domn Goe.
Ecaterina Andronescu (tot PSD), personalitate din mediul univesitar numită în trei rânduri în fruntea Ministerului Educaței, dar compromisă chiar prin propria sa educație, dovedită fără caracter, după ce și-a călcat propriile principii, de dragul unei funcții ispititoare, oferită de Dragnea, ca preț.
Nici despre fostul ministru Cristian Adomniței (PNL) nu poți spune că ar putea fi model pentru tineretul studios, atâta vreme cât încă se mai află după gratii, condamnat fiind la 3 ani și 2 luni închisoare, pentru matrapazlâcurile descoprite de DNA și judecate de instanță.
Mă întreb strict retoric: DNA îl cerceta, instanța îl judeca, dar cei care-l propuneau în fruntea Educației nu știau nimic despre șmecherlâcurile celui trimis de Parlament să facă educație în țară?
Și nu în ultimul rând aș aminti de predecesoarea domnului Cîmpeanu, doamna Monica Anisie (PNL). Un an încheiat a fost titulara ministerului. Nu cumva dânsa trebuia să demareze în forță, de pe această poziție, programul „România Educată”?
A demarat domnia sa ceva? N-a lăsat nicio urmă pe acolo, pe unde a trecut, în afară de anecdotica recomandare: „pentru scoala online, în casele fără curent, elevii nu-și pot încărca tableta, dar pot vedea lecţiile la televizor”. Care nu a fost spusă chiar aşa, dar aşa a rămas în mintea românului.
Cât de vinovat este hoțul, atunci când îți fură portofelul
Este clar că domnul Cumpănașu a prins un punct slab al Sistemului, care a lăsat Educația de izbeliște.
Pare de neînțeles faptul, când avem un Minister al Educației, avem în Parlament două comisii, nu una, anume pentru problemele tineretului, avem un sistem educațional dezvoltat, școli, licee și destule universități, iar de educație se ocupă un domn pe cont propriu și se bucură de o uriașă audiență la adolescenți, cărora nimeni nu le oferă altceva.
Respectivul domn îi atrage atacând delicata problemă a sexualității și chiar declarând război dascălilor.
Poate demonstra ministerul că dascălii sunt de elită? Au soluții cele două comisii din Parlament în problema educației sexuale a elevilor? Chiar, nu pot face nimic nenumărații specialiști, cu ranguri academice și universitare, angajați prin școli, universități și chiar Academie?
Sigur că pot. Au și demonstrat acest lucru, atunci când și-au pus întrebarea dacă trebuie tratată în școli problema sexualității sau dacă nu trebuie. Din nefericire, întrebarea și-au pus-o, dar răspunsul nu este convingător nici astăzi.
Răspunsul însă l-a găsit Cumpănașu: problema trebuie tratată. Este chiar inevitabil, întrucât nici măcar doamna Anisie de la Comisia Senatului nu-și închipuie că, pe copii, îi aduce barza.
Nu-l apăr, dimpotrivă, îl consider un impostor cu destule păcate de care ar trebui să se ocupe organele în drept, dar nici nu pot spune că toată vina e a vina lui. El a găsit un teren necultivat de alții și l-a defrișat, așa cum i-a convenit.
Am citit despre legea practicată la unele popoare orientale, unde nu hoțul care îți fură portofelul este găsit vinovat, ci tu care nu ți l-ai păzit bine. Vina este a hoțului numai dacă dovedești în instanță că ți-ai păzit bine potofelul, că buzunarul era încheiat cu nasture, că nu era la vedere, că se afla în câmpul tău vizual.
Altfel, dacă se afla numai în câmpul vizual al hoțului, era îndreptățit să-l fure. În asemenea situație, acolo legea nu-l face vinovat pe hoț, ci pe păgubaș.
Din fericire, această lege nu funcționează la noi, dar Educația stă ca un portofel într-un buzunar neîncheiat la nasture, dar aflat în câmpul vizual al lui Cumpănașu. El l-a ochit și l-a înhățat.
Profesorul Câmpeanu are prilejul să procedeze cu înțelepciune și să ne arate tuturor că, preluând Ministrul Educației, are planuri precise cu privire la educație, capabile să le ofere adolescenților variante mai eficiente decât cea a Cumpănașuui.
Aștept cu nerădare să le aud la televizor.