MOTTO:
Kievul era o metropolă, pe vremea când Moscova nu era nici măcar un sat
Yuval Noah Harari, scriitor și istoric israelitean
Este surprinzător titlul editorialului ziarului Pravda: „Istoricii confirmă că, pe hărțile Europei, Ucraina nu există”. Dar și mai surprinzătoare este fraza cu care începe articolul:
„Șeful Curții Constituționale, Valeri Zorkin, i-a arătat președintelui Rusiei, pe o hartă întocmită de francezi în vremea lui Ludovic al XIV-lea că acolo nu figura Ucraina”.
Surprinde nu atât faptul că ar lipsi Ucraina de pe harta întocmită cândva pentru Regele-Soare (1638-1715), cât faptul că domnul Putin se documentează într-o problemă de istorie, nu de la vreun reputat istoric, ci de la președintele Curții Constituționale a Rusiei, de profesie jurist.
Iar juristul l-a convins cu harta în față că Ucraina n-a existat în istorie, spre bucuria liderului absolut al statului, care atâta aștepta, ca să tragă concluzia: ”Ucraina a creat-o guvernul sovietic. Acesta este un fapt bine ştiut de toţi. Până atunci nu a existat niciodată vreo Ucraină în istoria omenirii”.
Ca urmare, președintele rus extrapolează, sugerând că, de vreme ce nu există Ucraina ca stat, înseamnă că nici ucrainenii nu există ca popor, nici limba ucraineană ca limbă. Există numai statul rus, poporul rus și limba rusă, pe care o vorbesc și ucrainenii, adică aceia care nu există ca popor.
Logic, nu? Există doar poporul rus, statul rus și limba rusă.
Întâmplător, am avut ocazia, de-a lungul timpului, să călătoreasc mult prin Rusia, inclusiv prin Ucraina. I-am cunoscut pe ucraineni la ei acasă și am rămas impresionat văzând ce mult țin ei la țara lor, la limba lor, la tradițiile lor, la obiceiurile și la tot ce-i definește ca popor.
Asemănarea dintre limba ucraineană și cea rusă – amândouă slave – îmi vine s-o compar cu asemănarea dintre limba română și italiană, franceză, spaniolă sau portugheză – toate de sorginte latină. Putem concluziona că este vorba de un singur și același popor?
Dacă, în unele perioade, Ucraina n-a figurat pe hartă nu înseamnă că poporul ucrainean n-a existat. În vremuri de demult, istoria a șters Polonia de pe hartă pe o durată de trei secole. Putem deduce că, în acest timp, n-au existat poporul sau limba poloneză?
Poporul lapon există astăzi, deși nu are un stat al lui. Laponii sunt răspândiți pe arealul mai multor state. Există tradiții lapone, obiceiuri lapone și tot ce definește un popor, dar un stat propriu nu.
Poporul evreu a trăit multe secole răspândit în întreaga lume, fără să existe atunci un stat al acestui popor, până când evenimente tragice au determinat formarea actualului stat Israel, în secolul trecut.
Poate cineva pretinde că nu există un popor, nici limba, nici obiceiurile lui, numai pentru faptul că respectivul stat nu figurează pe hartă, la un moment dat?
Întâmplarea cu harta pe care o studiau un jurist și un kaghebist, căutând acolo adevărul istoric, mi se pare de un amatorism grotesc. Ridicolul a ieșit și mai bine la iveală miercuri, când harta a apărut redată în presă. Citind-o atent, descifrezi acolo, foarte clar, o inscripționare geografică, în limba franceză, astfel: „Vkraine pays des Cosaques”, adică „Ucraina, țara cazacilor”.
Îmi permit două remarci. Prima, că era curentă în trecut folosirea majusculei V în locul majusculei U. Problema ține de caligrafie. A doua remarcă este aceea că în vestul țării lor ucrainenii au conviețuit cu cazacii, ceea ce făcea adesea posibilă confundarea noțiunilor în practica unui neavizat.
Harta asta, din vremea lui Ludovic al XIV-lea, când Ucraina nici n-ar figura acolo, îmi amintește însă că nici Italia, de exemplu, nu figura pe hărțile acelor vremuri. Pe peninsula în formă de cizmă, erau amplasate câteva ducate, principate, regate și regățele, state și stătulețe, care abia în 1871 au realizat Rissorgimento, adică Unirea, pe limba noastră.
Locuitorii erau italieni, vorbeau limba italiană, aveau tradiții italiene, dar Italia nu figura pe nicio hartă, ca stat. Trebuie să concluzionăm că nu exista poporul italian sau limba italiană?
Pe de altă parte, peninsula Balcanică, locuită de mai multe popoare, fiecare cu limba, tradițiile și obiceiurile sale, nu era până în a doua jumătate a secolului al XIX decât o imensă prelungire a Imperiului turc peste aproape întreaga peninsulă. Înseamnă că acele popoare nu existau, de vreme ce le absorbise împărăția otomană?
Putem pretinde că grecii – cel mai vechi popor din Europa și limba greacă, de asemenea cea mai veche limbă – n-au existat timp de câteva secole, când dispăruse statul grec, ocupat de turci? Dar Albania? Dar Serbia? Dar Bulgaria? Dar altele, destule?
Da, este un adevăr istoric faptul că Ucraina a fost multă vreme sub dominație rusă și chiar cucerită de ruși. Dar statul de la Kiev apare pe hărți mult înaintea celuilalt stat, de la Moscova.
Să ne întoarcem însă la editorialul din ziarul Pravda, cu care începeam aceste rânduri. Bazându-se pe harta unde crede că ar lipsi Ucraina, editorialistul concluzionează:
„Este clar că teritoriul Ucrainei actuale făcea cândva parte dintr-un fel de Commonwealth rusesc, iar mai apoi localnicii au cerut să fie integrați în imperiul Moscovei, ceea ce țarii au acceptat.
Dar asta nu este tot. Mai târziu, țarii s-au dovedit atenți cu ucrainenii și le-au dăruit noi terenuri, ca de la ei. În plus, după revoluția din 1917, au apărut și alți „donatori de teritorii”: donatorul Lenin, donatorul Stalin și donatorul Hrusciov”.
Fiecare le-a dat ucrainenilor câte o bucățică din teritoriul rusesc și – nu-i așa ? – noroc că a venit domnul Putin să le dea rușilor înapoi ce-i al lor, plătind cu o baie de sânge care încă mai curge peste câmpiile ucrainene.
Am folosit ca Motto la cele de față un aforism publicat pe tema Ucrainei de către ilustrul scriitor și istoric israelitean Yuval Noah Harari, personalitate marcantă a contemporaneității. Același Yuval Noah Harari mai scria următoarele cu referire la incalificabilul război ruso-ucrainean:
„Potrivit fanteziei lui Putin, ucrainenii sunt ruși care nu-și doresc altceva decât să se întoarcă în sânul Mamei Rusii. El a contat că invazia va fi un război-fuger, că Zelenski va fugi, că guvernul ucrainean se va prăbuși, armata va depune armele, iar ucrainenii îi vor primi cu flori pe eliberatorii ruși. Dar iată că Zelenski nu a fugit, armata ucraineană luptă, iar ucrainenii nu întâmpină tancurile rusești cu flori, ci doar cu cocktailuri Molotov”.
Cel puțin sub aspectul celor de mai sus, ucrainenii demonstrează încă o dată că ei sunt un popor constituit ca stat și au o cultură seculară, pe care vecinii ruși încearcă s-o confiște, după ce un jurist și un kaghebist au dat peste o hartă veche, au studiat-o cu atenție, dar tot n-au înțeles mare lucru.