Ați fost de curând la Budapesta? E un oraș care și-a păstrat atmosfera imperială, tăiat în două de revărsarea bogată de ape ale Dunării, dar ținut împreună de poduri lungi și impozante ca fireturile strălucitoare de pe pieptul unei tunici de husar.
M-am întors în urmă cu câteva zile din capitala Ungariei, unde am participat la o conferință despre „presa independentă din Europa de Est”. Nu mai fusesem la Budapesta din toamna anului 2007 când am alergat primul meu maraton.
Pe atunci, era cetatea democrației din Europa de Est. Acolo, se celebrau libertatea, bucuria de a trăi și pluralismul politic. Societatea civilă din Ungaria era sprijin și inspirație pentru mișcările cetățenești din partea noastră de continent, atât de afectată de regimurile comuniste și influența Kremlinului.
Trei ani mai târziu de la momentul în care am alergat prima mea cursă de 42 de kilometri, Viktor Orban revenea în poziția de prim-ministru, iar Ungaria începea să alunece pe panta autoritarismului și populismului.
Budapesta de acum mai are doar legături firave cu cea din 2007. Și, jur, am încercat să privesc orașul cât de obiectiv am putut. Nu e unul prăbușit, părăsit, în care nu se poate trăi, nu, nicidecum. E unul, însă, în care cetățenii săi sunt împovărați de rușinea de a fi conduși de Viktor Orban.
În marea lor majoritate, locuitorii Budapestei votează împotriva FIDESZ și nu sunt de acord cum arată Ungaria controlată de liderul acestei formațiuni.
Dar s-au trezit prea târziu și, acum, sunt prinși în capcană. Orban a distrus presa independentă, a transformat televiziunea și radioul public în canale de îndoctrinare în masă, a acaparat, prin acoliții săi, toate resursele, inclusiv fonduri europene, minând orice încercare de coagulare a Opoziției și marginalizându-și criticii.
Mai mult, actualul prim-ministru a polarizat societatea, pedalând pe naționalismul și frustrarea maghiarilor în legătură cu Tratatul de la Trianon.
România a trecut milimetric, în 2016, pe lângă un destin asemănător cu al celui din țara vecină. Poate mulți au uitat sau azi se raportează mult mai detașat la acele evenimente, dar în opinia mea, lăsând la o parte toate implicațiile politice și eșecurile înregistrate, dacă nu ar fi existat presiunea publică, cei doi ani de proteste și marșuri continue în toată țara, Liviu Dragnea și asociații ar fi învins.
În cei șapte ani de la acele evenimente care au despărțit drumul României de cel al Ungariei, pentru prima dată după prăbușirea comunismului, PIB-ul pe cap de locuitor de la noi e mai mare decât cel din țara vecină.
Presa independentă nu e un dar pentru public
La începutul săptămânii, Cătălin Tolontan, editorul coordonator al cotidianului „Libertatea”, a fost concediat împreună cu mai mulți jurnaliști de către managementul trustului elvețian Ringier care are ziarul în portofoliu pe lângă alte 110 publicații din Europa și Africa.
Îndepărtarea unui jurnalist credibil și profesionist de la cel mai important ziar independent din țară e o puternică lovitură dată presei libere sau ce a mai rămas din ea.
Asta se întâmplă la intrarea într-un an decisiv pentru viitorul României, când vor avea loc patru rânduri de alegeri. Iar decizia corporației are legătură directă cu interesele politice și de afaceri ale Ringier, cum au arătat jurnaliștii publicației în mai multe rânduri.
Nu sunt nici șocat, nici trist, nici dezamăgit de cele întâmplate. Povestea, cu alți actori, s-a repetat de nenumărate ori în ultimele trei decenii, de aceea aleg să nu cad pradă pesimismului, încercând să explic situația.
În opinia mea, presa independentă nu e un dar pentru public, nu e ceva care există și funcționează în interesul cetățenilor fără niciun efort, fără sacrificii, luptă și confruntări.
Partidele politice și liderii lor vor face întotdeauna tot ce le stă în putință pentru a reduce la tăcere vocile independente dintr-o țară pe care vor s-o controleze.
Vor cumpăra, prin tot felul de metode, mijloacele mass-media, cum se întâmplă și acum prin banii publici care ajung de la partide la unele posturi de televiziune, radio și site-uri.
Tot felul de oameni vor suna în redacții ca să ceară scoaterea unui articol, să nu se difuzeze o știre, să se pună presiune pe un jurnalist pentru a „nu ieși din rând” sau chiar să fie concediat.
S-a întâmplat, se întâmplă și se va întâmpla, iar dacă în România dorim presă independentă trebuie să facem eforturi pentru a o avea.
Să nu ne facem iluzii
Nu există prânz gratis, a scris economistul Harley L. Lutz într-un articol din 1942, iar pentru a fi liberi și a trăi în democrație e nevoie să fim conștienți că sunt valori ce pot fi pierdute dacă nu luptăm pentru ele în fiecare zi.
Ringier e o companie care se gândește exclusiv la profit. Între ea și o fabrică de cuie, îmi cer scuze pentru fabrica de cuie, în ce privește principiile etice, morale și susținerea societății deschise, nu e nicio diferență, cu excepția faptului că firma elevețiană se folosește de aceste valori pentru a câștiga încrederea publicului, fără de care nu poate activa în industria mass-media.
Îți trebuie măcar un dram de credibilitate pentru ca oamenii să dea click pe site-ul tău sau să cumpere ziarul.
Ceea ce s-a întâmplat la „Libertatea” e un semnal de alarmă cu privire la ce va urma în 2024. Depinde doar de noi să oprim tăvălugul și să punem stavilă minciunilor și a corupției, atât cât se poate.
Să nu ne facem iluzii, mijloacele mass-media au legătură cu politica. De la apariția tiparului și a pamfletelor lui Martin Luther, în 1515, care au dus la fundamentarea protestantismului, jurnalismul a fost un instrument pentru promovarea ideilor politice, cu toate păcatele și beneficiile ce au decurs de aici.
Liderii religioși, oamenii de afaceri, regi, politicieni, toți au dorit să controleze discursul public, să-l modeleze și să apară într-o lumină pozitivă în fața oamenilor.
Jurnalismul independent, bazat pe principii morale, etice, pus în slujba cetățenilor, e un fenomen târziu, care se consolidează după cel de-Al Doilea Război Mondial, în societățile liberale, sprijinit de persoane independente și organizații civice, care doreau să analizeze și să facă transparente deciziile guvernelor pentru a limita posibilitatea de apariție a dictaturilor și a criminalilor în masă.
Presa din România e praf
Jurnalismul independent e o construcție fragilă, fără prea multe resurse, cu mulți inamici și sugrumat de fiecare dată când un regim autoritar reușește să acumuleze suficientă putere prin care să scape de teama unei reacții violente din partea opiniei publice.
E adevărat că dezvoltarea tehnologiei a ajutat și a încurajat autonomia transmiterii informațiilor către public.
Prin rețelele sociale, mesajul, informația, investigația, declarațiile actorilor politici ajung rapid la cetățeni.
Dar reversul medaliei e că și cei care dețin puterea și resursele au multe posibilități de a promova minciuni pe rețelele sociale, de a compromite vocile independente, de a contesta acuzațiile de corupție și de a influența opinia publică în sensul dorit de ei, puternicii zilei.
Plecarea lui Cătălin Tolontan de la „Libertatea” va fi o problemă pentru Ringier în sensul că vor trece greu peste criza de credibilitate provocată de această ruptură. Dar asta e problema lor.
Problema noastră e că trebuie să ne hotărâm dacă vrem o presă independentă, dacă am ajuns, ca societate, la maturitatea de a accepta diversitatea de opinii, dacă reușim să facem distincția dintre adevăr și minciună și dacă vrem să creștem responsabilitatea celor care guvernează.
De fiecare dată când unul dintre voi spune că „presa din România e praf”, scoate în evidență, cel mai probabil, un eșec major al jurnalismului, dar totodată și unul al celui care constată și a făcut prea puțin pentru ca jurnalismul independent să se dezvolte.
Din fotoliu sau de pe canapea, dând scroll pe ecranele telefoanelor mobile, e ușor să pui ștampile, să critici și să tragi concluzii, deși, de multe ori, ele pot fi observații adevărate.
În opinia mea, e mai important e să participi așa cum poți - să te informezi, să fii atent, să susții un site independent sau altul prin abonamente, prin donații, prin distribuirea articolelor despre care crezi că merită să ajungă la cât mai multă lume, prin reacții pe rețelele sociale și să încerci corectarea erorilor făcute de reprezentanții mass-media.
Pentru a avea o presă independentă trebuie să ieșim din zona de confort, să nu căutăm mereu să ne validăm propriile credințe, propriile idei, să participăm la conversație și la susținerea diversității de opinii.