Strategia de influență a Chinei în România vizează mai degrabă elitele politice, cu un focus aparte pe politicienii PSD, și intelectualii naționaliști, de tipul președintelui Academiei Române, istoricul Ioan-Aurel Pop, decât publicul larg, unde atașamentul față de Uniunea Europeană și valorile nord-atlantice este destul de solid, în pofida narațiunilor concurente de a submina unitatea Vestului.
Totuși, în ultimele zile se remarcă o preocupare mai mare a Beijingului de a-și impune narativele la București, în contextul vizitei lui Nancy Pelosi în Taiwan.
România nu a fost o prioritate pentru Beijing, nici în ceea ce privește strategiile de influență/manipulare, nici în ceea ce privește piața de desfacere și nici nu joacă un rol important în arhitectura Uniunii Europene sau măcar în regiune, se arată în capitolul dedicat României, dintr-o analiză amplă asupra influenței Chinei în Europa Centrală și de Est, coordonată de Edward Lucas, pentru CEPA, în care capitolul dedicat României este semnat de Rufin Zamfir și Andrei Tiut.
Totuși, asta nu înseamnă că China nu vizează și România, dar preferă să pună cărțile acolo unde are șanse de câștig: politicienii cărora le convine o percepție negativă asupra UE și intelectualilor naționaliști, care hrănesc direct sau indirect platforme populiste.
În ultimii ani, prezența Chinei în România a fost aproape exclusiv legată de proiectele de infrastructură și energie, ca parte a inițiativei numite Centura și drumul. De altfel, țara noastră încă face parte din formatul inițial 17+1, din care Lituania s-a retras prima, urmată, zilele trecute, și de celelalte două țări baltice, Letonia și Estonia.
Niciun mare proiect însă nu a fost finalizat, deși persistă percepția că între cele două țări ar exista o relație specială, o narațiune întărită de legăturile dintre o parte a elitei politice românești cu Beijingul, în special, se arată în analiză, cu social-democrații (PSD), cu un moment de apogeu în vremea când Victor Ponta era prim-minsitru (2013 – 2015) și apoi în mandatul Vioricăi Dăncilă, când mari proiecte au fost negociate.
Am propus ridicarea relaţiei dintre România şi China la nivelul cel mai înalt pe care România îl are, acela de Parteneriat strategic.
Victor Ponta, în 2013
Propaganda Beijingului nu vizează însă direct influențarea percepțiilor și pentru că nu cunoaște diferențele culturale, spune, într-un dialog cu spotmedia.ro, și Sorin Ioniță:
„Și Rusia, și China dau vina pentru toate problemele pe Vest. Rusia are o mai bună înțelegere a spațiului cultural occidental și est-european și-și adaptează narativele la spațiul din fiecare țară, astfel încât să joace pe butoanele care există acolo: curente extremiste, separatisme și tot așa.
China spune cam același lucru peste tot, nu prea știe să se adapteze”.
Chiar dacă până acum China nu pare a fi insistat prea mult pe strategiile soft power la București, activitatea Institutului Confucius rămânând mai degrabă de nișă, vizita lui Nancy Pelosi în Taiwan a redefinit contextul. China a lansat zilele trecute un Newsletter în limba română, unde prefața amintește de prietenia bună dintre români și chinezi, înainte de a trece la capitolul despre adevărul (Chinei) despre Taiwan și la cel despre „patrioții care administrează Hong Kong-ul”.
În acest context al escaladărilor din Taiwan, unde Beijingul joacă atent în ceea ce privește comparațiile cu Rusia/Ucraina, Newsletterul de la București portretizează China drept un agent al păcii, un mediator, strategie încercată, la fel de duplicitar, și de Erdogan.
De remarcat este că acest prim număr al Newsletterul-ui abordează temele de pe agenda occidentală, cu ușoare declinări care vizează temele românești care provoacă anxietate socială: nivelul de trai și educația. China apare nu doar ca stat al bunăstării pentru propriii cetățeni, ci și pentru întreaga lume.
Edward Lucas: China umple golurile
De altfel, strategia Chinei în manipularea agendei și opiniei publice din statele Europei Centrale și de Est este mai degrabă una oportunistă, dar pe care Beijingul a evaluat-o ca fiind funcțională: o abordare de „umplere a spațiilor”, potrivit unei analize semnate de jurnalistul și expertul în probleme de securitate europeană și transatlantică Edward Lucas, în sumarul executiv al raportului CEPA.
- China exploatează faliile existente în societate. Ţinteşte în principal elitele politice, economice și academice;
- Partidul Comunist Chinez încearcă să exploateze vulnerabilitățile pe care autoritățile naționale și organizațiile internaționale au eșuat să le soluționeze: infrastructura, sprijin financiar, îngrijirea medicală în pandemie (vaccinurile și echipamentele de protecție);
- Țările din afara organizațiilor mari, cum este Uniunea Europeană, sunt mai vulnerabile în fața influenței chineze;
- Partidul Comunist Chinez preferă să promoveze o agendă negativă anti-Vest decât una pozitivă, pro-China.
- Guvernele iliberale din regiune folosesc în mod oportunist sprijinul chinez pentru scopuri politice interne.
Dar instrumentele pe care China le folosește nu sunt aceleași în toate țările din regiune.
Poate folosi instrumente economice (ca în Ungaria și în Balcanii de Vest sau, într-o formă coercitivă, în Lituania), diplomatică (Polonia), să răspundă unor nevoi politice (Serbia, Ungaria). Ce au în comun este efortul cât mai mic și concentrarea în zona centrelor de putere.
Este evident, scrie Edward Lucas, că leadership-ul Partidul Comunist Chinez nu înțelege diferențele economice, culturale, istorice și geografice dintre statele din regiunea Centrală și de Est. E motivul pentru care ia țară cu țară, fără a fi reușit să creeze o strategie regională.
Asta e concluzia optimistă. Cea pesimistă, scrie Lucas, este aceea că China are timp și răbdare și testează apele, unele lucruri merg, altele nu.
Strategia este aceea a umplerii golurilor. Acolo unde apare o oportunitate – cum a fost cazul materialelor de protecție antiCovid-19 – Guvernul chinez apare. Dacă apare o oportunitate de investiții, la fel. Dacă un proiect de infrastructură e ofertant în termeni de câștiguri politice, China intră în joc.
Dacă există un curent antioccidental intern, China va încerca să-l amplifice.
Rata de respingere este limitată. În unele țări, societatea civilă și mass-media independente se angajează în cercetări inovatoare și în jurnalism de investigație, pentru a denunța influența tot mai mare a Chinei. În Ungaria și Serbia, însă, guvernele iliberale sunt bucuroase să folosească sprijinul chinez pentru a-și spori capitalul politic intern și ca pârghie în relațiile cu UE și Statele Unite.
Elementul principal în această strategie, atrage atenția Edward Lucas, este că aceste goluri există, din cauza eșecurilor instituțiilor internaționale și ale guvernelor:
China avansează acolo unde țările occidentale și instituțiile eșuează punctual, de exemplu, capitalizând deziluzia din Balcanii de Vest cu privire la ritmul nelinear al extinderii UE. Dacă Serbia, Bosnia și Herțegovina, Muntenegru, Macedonia de Nord și Albania ar fi deja în UE sau foarte aproape de aderare, China ar avea probabil mai puține oportunități de a-și exercita influența (deși Germania, o țară centrală a UE, este un prim exemplu de succes al operațiunii de influență chineză).
Dacă presiunea occidentală ar fi înfrânat îndârjirea antiUE a lui Victor Orbán, liderul ungar ar fi mult mai puțin dispus probabil să flirteze cu guvernul chinez (și cu cel rus). Dacă alte țări occidentale ar adopta o abordare mai solidă față de Taiwan, Lituania ar fi mai puțin expusă (faptul că această constrângere economică împotriva Lituaniei a rămas nepedepsită este văzută ca un succes major la Beijing).
Dacă instituțiile academice existente ar preda în mod corespunzător limba, cultura și istoria chineză, institutele Confucius nu ar avea loc”, conchide Lucas.
Cum arată portretizarea României în China
Timp de șase luni, EFOR a monitorizat surse media în limbile chineză și engleză din China, pentru a vedea cum sunt portretizate regiunea Mării Negre și România de către propaganda de la Beijing, în contextul războiului pe care-l duce Rusia în Ucraina.
Concluzia majoră e că România apare în legătură cu NATO, în relație de subordonare, și în narațiunile antioccidentale.
O a doua direcție urmărită în analiză a fost cum este pusă în narațiune comparația dintre Ucraina și Taiwan, în special dacă folosește China invazia la scară largă din Ucraina pentru a legitima propria dorință de reunificare cu Taiwan.
Nu sunt surprize majore: NATO este înfățișat ca un instrument prin care SUA vor să-şi impună hegemonia, iar România apare în statutul de „vasal”.
Hegemonul e cuvântul preferat, referitor la SUA, iar țări ca România sunt slugarnice, puse la remorca hegemonului, la fel ca Ucraina și alte țări, care sunt împinse către război de hegemon.
Sorin Ioniță, interviu pentru spotmedia.ro
În acest context, războiul din Ucraina este justificat de NATO, condus de facto de SUA, iar Rusia a rămas în mentalitatea Războiului Rece și vrea să-și întărească securitatea, cu prețul securității altor state.