Nu e în interesul țării, nici extern, nici intern, ca președintele să se așeze în rolul de lame duck, dar toate datele arată că aceasta este situația asupra căreia Klaus Iohannis și Marcel Ciolacu să se fi înțeles. De aceea, îl vedem pe premierul PSD pe drumul deschis pentru un profil prezidențiabil, pentru care atributele de politică externă sunt importante.
Președintele Klaus Iohannis mai apare doar cât să bifeze o fotografie oficială, pentru albumul de final, cu toate că, dacă era un moment în care țara avea nevoie de un președinte care să o reprezinte și care mai ales să reprezinte cetățenii, acum ar fi fost. Dar președintele nu își exercită funcția nici măcar atunci când nu e nevoie de un efort prea mare, ci de unul simbolic, cum sunt mesajele pentru națiune în vremuri de război și criză socială.
Cu totul altfel stau lucrurile în cazul lui Marcel Ciolacu, aflat într-o campanie de construcție de profil prezidențiabil, cu sprijinul tacit al lui Iohannis. Astfel, chiar și în chestiuni de politică externă, ultimele în care Klaus Iohannis își mai îndeplinea atribuțiile, Marcel Ciolacu este cel care se manifestă.
O arată recenta participare la reuniunea șefilor de stat și de guvern de la Atena, o participare împachetată electoral cap-coadă, de la călătoria cu avion de linie până la discuțiile cu președintele Zelenski și cu șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.
De altfel, strategia de repoziționare și de construcție a unui profil prezidențiabil este una cât se poate de funcțională și în cazul Ciolacu se observă atât munca strategilor de a-i adăuga atribute îndeobște legate de funcția prezidențială, cât și concursul actualului președinte, care, în tradiția președinților români aflați la final de mandat, nu mai are pârghiile de putere la îndemână.
Totuși, faptul că sistemul își mută atenția de la un președinte devenit inofensiv, pentru că va pleca, nu poate justifica abdicarea de la toate rolurile prezidențiale.
Președintele, chiar și unul slăbit de iminenta plecare, are responsabilitatea deplină de a se adresa națiunii, mai ales în contextul pe care-l traversăm astăzi, cu un război nu doar la granițele României, ci care privește și afectează România, și cu o criză socio-economică pe care Guvernul, concentrat mai degrabă pe partide și alegeri, o va agrava prin populism, pe de o parte, și măsuri fiscale împovărătoare pentru un segment de populație mai puțin dispus să voteze PSD.
„Există un preț al lipsei de comunicare. Asta nu înseamnă că președintele țării trebuie să ia la cafea 20 de milioane de români, ci că președintele trebuie să înțeleagă că nu are doar un rol formal.
Președintele trebuie să fie viu, ca acțiune, nu trebuie să pară doar că există. Asta înseamnă o dinamică, sentimentul că, săptămânal, președintele muncește, că președintele se agită, nu doar privește cu atenție și îngrijorare. În acest moment, nu este ideal pentru România dacă președintele este uzat, nu e ideal pentru România dacă lumea îl ironizează pe premierul României sau dacă, în câteva luni, ajunge ceea ce se numește lame-duck. (...)
Indiferent în ce tabără te afli, nu este în interesul României ca noi să ne uzăm atât de repede liderii”, spunea încă de acum doi ani analistul politic Radu Magdin.
Pregătirea lui Marcel Ciolacu pentru prezidențiale ar putea nu doar să lase guvernarea pe plan secund, cu ministrul Sorin Grindeanu tot mai activ și cu Victor Ponta readus în cercul puterii, ci să o aservească intereselor electorale.
În comunicarea politică există strategia pe care o folosește partidul de guvernare, și să admitem că aici PSD este acest partid, atunci când se apropie alegerile, numită „pâinea și cuțitul”: nu doar că este servit electoratul propriu cu resurse, dar această strategie tinde să ia de la electoratul „celălalt”, ca să compenseze populismul.