Ministrul Culturii ar vrea soluționat cazul unei piese de la Teatrul Național, care a creat o bulă tipică dezinformării de tip rusesc, în vreme ce un parlamentar AUR, căruia i s-a dat președinția Comisiei de Cultură, banalizează agresivitatea și îndeamnă la una dintre cele mai abjecte înjurături, utilizată și de torționarii comuniști.
Sunt efecte ale cedării culturii fie în curtea extremiștilor, fie în cea a mediocrilor.
Cazul 1: Piesa despre riscul fanatismului, tratată fanatic de ministrul Culturii
Cazul de la Teatrul Național intră în tiparul clasic al unei mini-campanii învățate de la dezinformatorii de la Kremlin: o piesă jucată anterior, la alt teatru, intră în vizorul așa-numiților tradiționaliști religioși și treptat inflamează social media.
Forța unui astfel de test de manipulare vine însă din capacitatea de a ieși din bule în offline și de a crea polarizare, sentimentul de cetate asediată și reacții instituționale disproporționate.
Ceea ce s-a și întâmplat: conservatorii radicali au manufacturat atacul la identitatea religioasă, Biserica a reacționat și ea, iar ministrul Culturii a avut o reacție tipică de politician de la putere care vrea să facă pe placul a ceea ce consideră majoritate.
Așa se face că o piesă care, tocmai, avertizează asupra pericolelor fanatismului este marcată ca fiind contra unității sociale. Și în epoca în care a fost scris, textul piesei a fost criticat, spune chiar prezentarea, ceea ce înseamnă că publicul are acces și la context, și la distanța estetică.
Despre ce e vorba în piesă, rezumat făcut de Teatrul Național: "Inspirat de povestea reală a predicatorului Eliasz Klimowicz, din anii ‘30 - ’40, pentru că „oglindește, ca un glob de cristal, toate utopiile secolului al XX-lea: creștinism, naționalism, socialism…”, dramaturgul polonez Tadeusz Słobodzianek reface în „Proorocul Ilie” apocalipsa umanității. Locuitorii unui sătuc la granița bielorusă trăiesc cu credința că pastorul comunității lor, care prevestește sfârșitul lumii, este Hristos și își propun să-l răstignească pentru a-și găsi mântuirea. Textul, scris în 1991, stârnește multe controverse, autorul fiind criticat pentru discreditarea valorilor creștin-ortodoxe, pentru limbajul dur și inadecvat. În fapt, Słobodzianek vorbește despre o lume „răsturnată”, primitivă în credințe și valori, atrăgând atenția asupra pericolului fanatismului religios și ideologiilor extremiste. În drama sa cu iz de mister medieval, în care se amestecă religii, limbi și nații, sublimul sacru e convertit în comic grotesc, credința în superstiții, divinul în uman, iar miracolul Săptămânii Patimilor întârzie".
Ce spune ministrul Culturii: "Am avut de dimineaţă discuţii cu domnul Demeter Andras, n-am putut să îi dau atribuţiile încă în scris, pentru că ieri seară s-a publicat această decizie, luni va prelua atribuţiile şi se va implica în soluţionarea nefericitului incident de la Teatrul Naţional".
Așadar, o piesă de teatru devine incident care trebuie soluționat politic, o temă preferată de un excelent scriitor al absurdului totalitar, Ismail Kadare.
Tratarea politică a piesei l-a făcut pe regizorul Andrei Șerban să trimită o scrisoare deschisă, în care avertizează că așa se nasc regimurile politice maligne.
"Dacă nu apărăm cu toții libertatea câștigată cu sacrificiul ultim al tinerilor din decembrie 1989, unde vom ajunge? La arderea cărților, ca pe timpul naziștilor?! La interzicerea filmelor și a spectacolelor, din ordinul unui nou Stalin?!
E un moment foarte periculos în care trebuie să ne trezim la realitatea că foarte ușor se alunecă înspre o nouă formă de dictatură. Și poate începe aparent simplu, prin impunerea cenzurii doar de către “spectatori revoltați”, care cer oprirea unui spectacol – un parfum de foarte tristă amintire a “mâniei proletare” invocate în deciziile obsedantului deceniu comunist.
Fiecare e liber să aleagă, nimeni nu are dreptul să impună. Nu din întâmplare teatrul s-a născut în Grecia antică, în același timp cu democrația.
Cine își poate aroga azi dreptul să încalce Constituția și să interzică altora să meargă la teatru, de exemplu? Singura cenzură justificată e cea pe care calitatea proastă a unui spectacol o creează natural – dacă nimeni nu e interesat de el, biletele nu se vând și dispare de la sine.
Să nu ne lăsăm induși în eroare de calcule politicianiste și să fim co-autori mai mult sau mai puțin pasivi la instaurarea unei noi dictaturi!
Dacă vom ajunge să ne dăm seama când e deja prea târziu, la ce bun?!"
Cazul 2: "Mă-ta-i curvă!"
Când (încă) șeful Comisiei de Cultură din Parlament, Mihail Neamțu, înjură violent într-un mesaj public, problema nu e doar una de inadecvare a limbajului și nici măcar una de alimentare a urii și agresivității: dacă ne uităm mai departe de atât, vedem cum cultura, în general, este considerată un premiu minor, pentru care nu concurează partidele mari.
Doar că a permite ca tocmai cultura să ajungă în curtea unui partid de sorginte extremistă, în contextul în care pericolul pentru democrații și pentru societăți vine tocmai dinspre aceste platforme, ale căror tactici de polarizare mizează pe normalizarea instinctelor gregare, a agresivității și narcisismului, devine o chestiune de siguranță națională.
Cultura este un instrument în mâinile liderilor radicali, pentru care puterea politică înseamnă și controlul asupra memoriei sociale și adevărului, de vreme ce extremiștii, populiștii, autocrații au nevoie de deturnarea de la adevărul factual, pentru a crea realități alternative, în care lumea este împărțită în "noi" și "ceilalți", cei care trebuie excluși, defăimați, etichetați ca străini și/sau dușmani.
La orice calomnie la adresa mea, sau a altora, vă rog să răspundeți exact cum vă spun eu - «Dacă eu sunt putinist, mă-ta e curvă!»”. Mihai Neamțu
Ce face Mihail Neamțu, parlamentar AUR, e să se plaseze de partea acestor politicieni care vor să normalizeze tocmai cultura unei masculinități toxice, în care puterea înseamnă agresivitate recunoscută ca fiind naturală.
Așadar, instinctele de putere, naturale fiind, trebuie aplaudate.
În această viziune asupra puterii și masculinității, femeile care sunt în funcții de conducere în Uniunea Europeană devin "vrăjitoare" și "scorpii/cățele" - "Three witches. Or bitches” -, așa cum tot Mihail Neamțu a comentat la o postare despre care ulterior a spus că a fost doar o glumă.
Parlamentarul AUR se referă la cele trei femei cu apelative din registrul misoginismului, folosit, așa cum o arată literatura de specialitate, și de Vladimir Putin, pentru a întreține o întreagă retorică a masculinității la putere, care, în varianta extremă, a dus la violul folosit ca armă genocidară în Ucraina.
Cum redevenim șovini, misogini, agresivi
„Acum 70-80 de ani, lumea a primit un cadou foarte frumos din partea lui Hitler şi a lui Stalin. Nu a fost intenţia lor de a ne face acest cadou, dar totuşi ni l-au dat: au lăsat în conştiinţa lumii un şoc atât de puternic, încât pentru mai mult de jumătate de secol mulţi oameni au fost foarte ruşinaţi să fie numiţi rasişti, să-şi manifeste deschis şovinismul, să mai fie revoluţionari însetaţi de sânge.
Şi asta doar din cauza acelui şoc cauzat de Hitler şi Stalin. Dar se pare ca termenul de valabilitate al cadoului a trecut”, spunea Amos Oz, în interviul telefonic pe care mi l-a acordat.
Era după apariția cărții Iuda, în care Oz scrie despre nevoia omenirii de a găsi mereu un țap ispășitor pentru rău și de a arăta cu degetul, ca fiind trădător, pe cel care nu poate renunța la adevăr. Adică pe cel care este nu are la îndemână fanatismul.
"Nu mai este relevant pentru noile generaţii care nu au amintirea acelui şoc. Iar oamenii devin iar vulnerabili instinctelor până acum reprimate: instinctele naţionaliste, xenofobe, antisemite, islamofobe, chiar şi cele împotriva femeilor. Pur şi simplu, asistăm la revenirea acelor lucruri.
Până acum, am avut doar o pauză, un interval de respiro cauzat de acel şoc pe care ni l-au dat Stalin şi Hitler. Iată că acel şoc a fost punctul de început al unei relative epoci de aur, cu mai puţină violenţă ca în trecut, cu mai puţine războaie, cu mai puţin rasism, cu mai puţină ură, cu mai puţin bigotism, cu mai puţin naţionalism fanatic. Şi iată cum acum toate aceste lucruri se întorc.
Mi-e teamă că ele fac parte din natura umană. Într-adevăr, trăim deja într-o lume a fanatismului, sub multe forme: fanatism naţionalist, rasist, sexist, religios sau de tipul radicalismului revoluţionar", spunea Amos Oz, în interviu.
O analiză tăioasă, care explică cum oamenii aleg, în ultimii ani, să urmeze lideri agresivi, misogini, radicali, nu doar pentru că intră în joc fascinația puterii, ci și pentru că acești lideri fac ceva în plus față de figurile maligne ale vechiului totalitarism (Hitler, Lenin, Stalin): normalizează instinctele rele, le spun oamenilor că este natural să-i urască pe cei diferiți, să-i excludă pe cei care nu fac parte din trib, să judece în termenii naționalismului îngust.