Violența pe care George Simion și acoliții lui au pus-o în scenă în diferite momente, culminând cu intrarea agresivă în universitate, la SNSPA, vrea să repete, fără a o numi, violența Mișcării Legionare, pentru a menține aproape electoratul rămas intelectual în anii 1990 și descoperirea aforismelor lui Petre Țuțea. Dar originalul nu e la legionari.
AUR joacă duplicitar.
Pe de o parte, preia mimetic gesturi simbolice ale Mișcării Legionare și ale căpitanului Zelea Codreanu (vezi nunta lui Simion și racolările din universități), pentru a hrăni așteptările acelei zone a electoratului pentru care narațiunea jertfei legionare și corelația cu valorile creștine și cu crezul naționalist le-au câștigat mintea încă din 1990, când România, din nevoia de a trece peste trauma comunistă, a repus pe masă conceptul jertfei legionare și pe cel al sfinților închisorilor.
A fost epoca în care cărțile lui Nae Ionescu și Petre Țuțea erau citite din mână-n mână în licee și universități și cea în care interbelicul a fost sanctificat, în pofida celor trei dictaturi și ale ororilor antisemite și legionare.
Era atunci nevoie ca de aer de conștiința unei Românii neuzurpate de comunism, de convingerea că România nu a fost pervertită cu totul, în ciuda atacului dur asupra memoriei sociale și atunci au apărut aceste cărți cu febră patriotică sau cele în aura suferinței teribile din temnițele comuniste.
În anii următori, însă, istoria s-a mai așezat și dreptul la memorie socială onestă a pus pe masă alte cărți, alte documente, mărturii, arhivele au început să fie cercetate și s-a produs, așa cum era firesc, o despărțire de patosul tip Nae Ionescu și Petre Țuțea.
Dezbaterea despre suferința care poate șterge sau nu un rău anterior, adică despre suferința celor care fuseseră legionari și erau acum pedepsiți de dictatură, cum este cazul lui Radu Gyr, ar trebuie să fie deja tranșantă, dar reziduurile ei sunt speculate de nostalgici ai unui legionarism din care orbește sunt ignorate crimele și rămâne doar acest patos naționalist, de fapt, mai tributar Zeitgeist-ului decât țării.
Roland Clark, profesor la Universitatea Liverpool, care și-a susținut o teza de doctorat la University of Pittsburgh pe tema semnificaţiei fascismului pentru membrii de rând ai Legiunii Arhanghelul Mihail (în limba română, la Editura Polirom), a explicat într-un dialog cu Spotmedia acest val creștin anticomunist, pe care s-au urcat tineri legionari:
"Mulți legionari erau studenți când au fost arestați și nici nu-i cunoșteau pe Codreanu și pe legionarii din anii 1930. Când s-au confruntat cu comunismul, au găsit Legiunea, au găsit niște cărți în care Codreanu vorbea despre misticism, despre Dumnezeu și s-au gândit să folosească asta.
Au fost arestați, înainte să facă legătura cu Legiunea veche. Când au ajuns în închisoare, s-au întâlnit cu membri al Legiunii vechi, cu partizanii lui Codreanu și deja erau formați ca oameni religioși, separat de Legiunea istorică. Și cum tuturor le plac sfinții, au folosit asta, că Legiunea era sfântă.
În același timp, dacă ai fost legionar și trebuia să te reinventezi, cel mai sigur loc era să mergi în biserică și foarte mulți legionari au ajuns în mănăstiri sau chiar au devenit preoți.
Ei au adus și relele lor fasciste acolo, în biserică".
Ce face AUR se înscrie în zona acestei speculări a rezidurilor, fără să fie vorba despre o reală apropiere ideologică de Mișcarea Legionară sau de vreun atașament, în afară de cel practicat, desigur, de Sorin Lavric, ideologul de origine al AUR, cel care, studiind Mișcarea Legionară, s-a atașat teribil de legionari și a țesut un întreg scut afectiv în jurul memoriei (scrântite) a acestora.
Cu AUR, cred că avem altceva. Sigur, sunt rămășițe de neofascism, dar avem aici și populismul. Zelea Codreanu nu a avut nimic împotriva vaccinului, nu avea nimic contra homosexualității. Tot ce spune AUR e nou și se trage din trumpism și din ideile lui Putin. E un fel de populism care folosește imagini și retorica legionară și asta nu e un accident. De exemplu, Sorin Lavric a studiat Mișcarea Legionară și folosește deliberat, în mod conștient, ideile legionare.
Roland Clark, interviu pentru Spotmedia
Manualul de întrebuințare pe care-l folosește AUR trebuie căutat mai degrabă la Kremlin decât la Căpitan.
Pe de altă parte, AUR se împrietenește cu Israelul sau mai bine-zis ia un cec în alb de la guvernul Netanyahu, aflat în criză de legitimare, în special din cauza protestelor care durează de câteva luni și care denunță încercările de iliberalizare ale regimului de putere.
Atunci nu spune nimic despre Garda de Fier, despre Zelea Codreanu și compania, dar pune în scenă tipul de violență politică practicat de legionari, pentru ca acel segment social blocat intelectual în anii 1990 să simtă că-și ia revanșa.
De ce la Kremlin? Felul în care acționează AUR în social media, unde infiltrează comunitățile mici și le parazitează din interior – sock puppets-, și provocările la scenă deschisă se folosesc, iată, de „vraja” legionară, dar ele au fost folosite în ultimii ani de etnicii ruși manevrați să destabilizeze Estonia sau Odesa, când 40 de oameni au murit în clădirea incendiată a Casei Sindicatelor.
România nu are însă același teren sociologic, dar s-ar putea să aibă o caracteristică, care să o facă mai maleabilă în fața AUR: vidul de legitimitate în care sunt căzute instituțiile, inclusiv societatea civilă și asta în urma acelorași campanii tactice prin care intelectuali, activiști civici, jurnaliști au fost diabolizați.
Mai mult, strategia eficientă este exact aceea în care nu numește Mișcarea Legionară, nu se revendică din ea, ba chiar Simion ar putea striga Pașol na turbinca, dar îi pun în funcțiune reziduurile și resentimentele și speculează astfel unul dintre punctele comune: sentimentul de nedreptate socială în fața corupției.
Tot istoricul Roland Clark:
Și dacă i-ai fi întrebat pe legionari de ce au devenit legionari, primul cuvânt ar fi fost corupția: „Eu am vrut să prind un post undeva, dar nu am putut, din cauza corupției”. Fascismul românesc a avut la bază cumva această problemă a corupției de stat, care vine de la fanarioți și poate și mai de demult, dar a atins punctul culminant în regimul fanariot și nu a mai dispărut de atunci.