Mai terifiant decât cel mai rău rezultat al alegerilor din 4 și 18 mai este faptul că o mare parte dintre oamenii acestei țări se comportă ca și cum după ele nu ar mai exista viață cel puțin în România, dacă nu chiar pe Pământ.
Este motivul pentru care din noiembrie încoace fracturi multiple și profunde au rupt societatea românească, nu numai între mari categorii rivale care acum se bălăcăresc adesea grobian, ci și în interiorul familiilor, între frați, soți, părinți și copii.
Această nebunie, ca o epidemie de intoleranţă și agresivitate, a început pe linia georgism – antigeorgism. Prima linie de ruptură a coborât cu viteză uriașă precum spargerea gheții după un punct inițial de impact. Dar nu a fost singura. Vedem acum linii similare între nicușorişti și lasconiști. Între susținătorii unui candidat și ai altora.
Nu este vorba despre polemică, despre contraargument, despre declarații de încredere. Ele sunt necesare, benefice pentru o alegere rațională. Munca de convingere se dă cu insultă groasă, cu înjurătură, nu lipsește probabil mult până la violența fizică.
Zilele trecute un jurnalist își declara intenția de vot în favoarea unui candidat. Nu discut opțiunea în sine, e a lui, cu argumentele ei. Am văzut la adresa omului un val incredibil de ură, insulte, mizerii referitoare la vârstă, aspect, carieră, altfel apreciată până acum de aceiași oameni. Am experimentat, la rândul meu, ieșiri similare pentru simplul motiv că am îndrăznit să critic unii candidați.
Elena Lasconi, despre care nu era voie a se rosti nicio critică în noiembrie, este acum ținta celor mai teribile insulte de la susținătorii ei de atunci, inclusiv de la unii colegi de partid.
Am citit afirmații de tipul “să nu facem exces de principii”. Care e doza recomandată, neexcesivă? Un analist politic era ironizat ca sigur făcând parte dintre cei, fraieri desigur, care noaptea pe ploaie așteaptă culoarea verde a semaforului, deși strada e goală.
Ilie Bolojan este criticat că s-a ținut de cuvânt, adică nu a candidat și susține candidatul pentru care a semnat documente oficiale. Ar fi trebuit să semnalizeze dreapta și să o ia la stânga, cum ar veni, să fie băiat deștept, cum sunt cei care s-au dus la BEC cu un candidat și în mijlocul campaniei l-au aruncat pe scări, i-au luat banii și dreptul de semnătură. Ei nu fac ca fraierii exces de principii.
Este uluitor cum atât de mulți oameni comit cu urlete și hotărâre exact ceea ce combăteau cu vehemență cu numai câteva luni în urmă.
Oameni buni, există viață și după 18 mai! Ba chiar aș zice că după 18 mai începe ceea ce e mai important, indiferent cine iese președinte.
O variantă extremistă? Începe efortul uriaș de a menține România în zona europeană, în pofida tendințelor previzibile de pe scena politică. O variantă proeuropeană? Începe uriașul efort de a menține pe linia corectă o complicată majoritate parlamentară.
Și într-un caz și în celălalt trebuie să reînceapă drumul greu și complicat al restabilirii punților de încredere între politic și cetățeni, între electorat și partide, de fapt, în democrație.
Cum să înceapă când asistăm acum la un măcel generalizat de o violență teribilă, care va lăsa urme, cicatrici și tristeți? Cum să înceapă dacă aceste alegeri vor lăsa în urmă doar cioburi.
Putem avea păreri diferite, e normal și sanitar să le avem. Putem avea preferați diferiți. Ține de jocul electoral democratic. Dar este de neconceput să uităm cu desăvârșire că dreptul nostru de a susține pe cineva, pe oricine, implică obligația de a respecta dreptul celorlalți de a avea propriile opțiuni, oricare ar fi ele.