Declarații importante despre conflictul din Ucraina înainte de declanșarea unei posibile contraofensive:
- Ceea ce s-a întâmplat în toamnă în Herson și Harkov, ceea ce începe să se întâmple acum și la Bahmut, cred că sunt acțiuni de tatonare, o fază pregătitoare a unor operațiuni militare mai ample.
- Experții occidentali nu iau în considerare chestiuni care sunt foarte importante aici în est – e vorba de simboluri, emoție și semnificație istorică.
- Un comandant responsabil și priceput face orice să evite lupta în interiorul unei localități. Confruntarea de stradă produce pierderi imense.
- Contraatacul ucrainean din Bahmut poate să creeze condițiile unei direcții de contraofensivă în urma demoralizării armatei ruse care luptă acolo.
- La nivelul societății, prin propagandă, mulți ruși cred că naziștii și NATO le vor răul, dar pe front, la nivelul militarilor care luptă, aceștia văd realitatea și au îndoieli.
Generalul în rezervă Dan Grecu, 65 de ani, a lucrat multă vreme în Direcția Operații a Statului Major General din România, fiind unul dintre ofițerii care a contribuit la adaptarea forțelor armate naționale la standardele NATO.
De asemenea, pentru o perioadă de trei ani, a condus echipa țării noastre din Comandamentul Central American (US CENTCOM) pentru operațiunile militare din Irak și Afganistan, dar și pe cea de legătură cu Comandamentul Regional Sud al ISAF din Kandahar, Afganistan.
În acest moment, Ucraina are suficient echipament militar pentru a susține o contraofensivă la nivelul la care se așteaptă forțele aliate?
E o întrebare grea. Noi, cei care suntem aici pe margine, ne bazăm în general pe sursele deschise de informație. Despre contraofensiva ucraineană se vorbește încă din luna august. Anul trecut, la sfârșitul verii, când au început acțiunile în zona Harkov, cât și în zona Herson, în sud, mass-media occidentală și chiar unii bloggeri ruși le-au numit contraofensivă.
Respectând, totuși, termenii pe care știința militară îi acordă contraofensivei, în raport cu contraatacul, cred că acelea au fost acțiuni din ultima categorie, în sensul că un contraatac are obiective limitate, de cele mai multe ori pentru a opri ofensiva inamicului, a nimici forțele pătrunse în interiorul apărării și pentru a reface defensiva în limitele inițiale sau, dacă este posibil, pe un aliniament mai favorabil.
Pe când contraofensivă are un obiectiv mult mai mare, acela de schimbare a sensului în care curge războiul.
Adică face trecerea de la apărare la atac. Pentru că atât contraatacul, cât și contraofensiva sunt părți ale unei forme principale de luptă, cea defensivă.
Deci e vorba de acele acțiuni pentru a câștiga inițiativa și pentru a crea condițiile unei ofensive generalizate, care să ducă la îndeplinirea scopului strategic al războiului.
Din punctul de vedere al ucrainenilor, scopul este acela de a elibera toate teritoriile pe care țara lor le-a avut la momentul declarării independenței și separării de Uniunea Sovietică, în 1991.
Ce tip de operațiuni militare sunt cele care se desfășoară acum în jurul localității Bahmut?
Ceea ce s-a întâmplat în toamnă în Herson și Harkov, ceea ce începe să se întâmple acum și la Bahmut, cred că sunt acțiuni de tatonare, o fază pregătitoare a viitoarei contraofensive, în sensul că, pe de-o parte, se testează apărarea rușilor, pe de altă parte, vedem o încercare a ucrainenilor de a-și ascunde intențiilor viitoare.
Războiul dezvoltă și o formă de „înșelare” a adversarului. Or, această înșelare, deși termenul nu sună prea bine în românește, se realizează prin acțiuni care să dezorienteze cât se poate de mult inamicul, să nu-i dea posibilitatea să deslușească intențiile viitoare.
Strategii occidentali le-au spus ucrainenilor că Bahmut nu e un punct critic, dar vedem că atât ucrainenii, cât și rușii au transformat confruntarea din această localitate într-o obsesie. De unde vine această nevoie de a controla localitatea din regiunea Donețk?
Experții occidentali au, în principiu, dreptate. Bahmut, din punct de vedere al poziționării, din punct de vedere al direcțiilor viitoare de atac pentru contraofensivă, nu este neapărat un punct strategic, un centru de gravitate, cum îl numesc militarii.
Problema e că experții occidentali nu iau în considerare chestiuni care sunt foarte importante aici, în est - e vorba de simboluri, emoție și semnificație istorică. Trebuie să vedem lucrurile un pic și din perspectivă evenimentelor recente.
În anul 2014, atât Mariupol, cât și Bahmut au fost cucerite de către forțele separatiste din Donețk și Lugansk, sprijinite de Kremlin.
După lupte intense, separatiștii au fost învinși de armata ucraineană. Din Mariupol au fost scoși de Batalionul Azov, iar din Bahmut, după o serie de operațiuni desfășurate de trupele speciale ucrainene, orașul a fost eliberat.
Atât Putin, cât și comandanții de la Moscova au perceput aceste înfrângeri ca pe lovituri date mândriei ruse.
De aici a venit această încrâncenare în cele două puncte, Mariupol și Bahmut, care nu au o importanță strategică deosebită.
Un comandant responsabil și priceput face orice să evite lupta în interiorul unei localități. Confruntarea de stradă produce pierderi imense și nu sunt decât două variante pentru a le evita.
Prima este una, să-i spunem, democratică și umană, varianta inteligentă, aceea de a ocoli localitatea și de a o încercui.
Îți lași în interior un număr mic de forțe care să limiteze acțiunile apărătorului, în special prin tăierea liniilor de comunicații și cu grosul trupelor încercuiești localitatea pe flancuri.
A doua variantă este una inumană. Aceea de a face ce au făcut rușii în orașele Groznâi, Cecenia, Alep, Siria sau Mariupol, Ucraina. Să razi tot de pe fața pământului.
Acum, în Bahmut, nu asistăm încă la o eliberare a orașului, ci la o depresurizare, ucrainenii înaintează pe la nord și sud, împingând trupele ruse, care își propuseseră să-l încercuiască.
S-ar putea ca în viitorul apropiat contraatacul ucrainean din Bahmut să creeze condițiile unei direcții de contraofensivă, în urma demoralizării armatei ruse care luptă acolo.
Mă refer la armata regulată. Pentru că cei din grupul Wagner sunt un pic mai greu de demoralizat. Sunt mai obișnuiți să lupte în condiții grele și o fac pe mai mulți bani în comparație cu un soldat obișnuit.
În aceste condiții, în care observăm o eliberare pe flancurile de nord și sud, cât de importantă credeți că a fost decizia lui Zelenski de a nu se retrage din Bahmut, în ciuda pierderilor importante?
Încăpățânarea lui Zelenski, chiar și în această situație, trebuie înțeleasă ca un factor de coeziune. De asemenea, președintele ucrainean încearcă să fie și un factor de putere, de influențare a liderilor militari, impunând astfel de decizii cum a fost cea a rămânerii în Bahmut.
Dar a meritat sacrificiul cerut de președintele ucrainean?
Ca să vă răspund direct - încă nu sunt sigur. Oricum ucrainenii au realizat o apărare acolo cu forțe mult mai puține decât cele rusești, cu pierderi mai puține și, într-un fel sau altul, au reușit să concentreze forțe importante ale armatei ruse în acest punct, ceea ce le-a permis o oarecare libertate de mișcare pe alte direcții.
Deciziile într-o luptă armată sunt dificile. Obiectivul strategic este, întotdeauna, stabilit la nivel politic. Modul în care acesta se transpune în practică depinde de militari care trebuie să pună în balanță pierderile de vieți omenești și echipament cu importanța eventualului succes.
E greu să discuți despre așa ceva pentru că e vorba de oameni, de resurse, de teritoriu, de mândria națională, e vorba de destinul unor generații viitoare sau chiar al unei națiuni.
Ucrainenii sunt deciși să se apere, să-și apere independența. Din acest punct de vedere, combatanții lor, dar și restul cetățenilor stau mult mai bine decât rușii.
La nivelul societății, prin propagandă, mulți ruși cred acum că naziștii și NATO le vor răul, dar pe front, la nivelul militarilor implicați în lupte, realitatea e diferită și au îndoieli.
Să trecem la ce s-a întâmplat la sfârșitul săptămânii trecute la Briansk, Rusia. Au apărut informații contradictorii despre prăbușirea a cel puțin patru aparate de zbor într-o singură zi. Sunt două explicații, un grup de sabotaj care a acționat pe teritoriul acestei țări sau doborârea lor, din greșeală, de către artileria rusă. Ce semnificație are acest eveniment din perspectiva forțelor de la Kremlin?
E o problemă spinoasă pentru ruși. Mi se pare că aici avem de-a face cu o lipsă de comunicare. Cel puțin un elicopter a fost lovit de către un proiectil lansat de la sol, conform unei înregistrări care circulă pe rețelele sociale.
Ucrainenii nu puteau să ajungă până acolo unde s-a produs incidentul. Există varianta să fie forțe speciale ale Kievului infiltrate, dar ar trebui să trimiți agenți specialiști în antiaeriană, care să strângă informații complicate, dar să folosească și sistemele antiaeriene, dispuse la distanțe mari.
Personal, cred că cel puțin două sau trei aparate de zbor au fost lovite chiar de către forțele terestre ruse.
Trebuie să precizăm că în ce privește comunicațiile, armata rusă stă foarte prost, lucru dovedit chiar de la începutul invaziei.
Dacă mergem pe această idee, acest lucru arată o mare degringoladă în armata rusă.
Acest „friendly fire”, cum îi spun americanii, i se poate întâmpla oricui, nu poți să-l excluzi. Ceea ce s-a petrecut aici cred că este o expresie nu a degringoladei, ci a stresului și a lipsei de încredere.
Ucrainenii au reușit să picure teama de acțiuni ostile în rândul rușilor. Astfel s-a ajuns să se reacționează, de multe ori, emoțional și nu pe informații exacte. Trebuie să existe o comunicare permanentă. Să știi că vectorul X trece prin zona ta de acțiune într-un anumit interval orar.
De asemenea, acțiunile cu drone pe care ucrainenii le desfășoară la graniță au creat acest stres la nivelul executantului, pentru că nu aștepți întotdeauna să-ți dea ordin Putin, Șoigu sau Gherasimov să tragi într-un elicopter.
Și cum elicopterele seamănă între ele, și ucrainenii și rușii folosesc aceleași modele se poate ajunge în astfel de situații.
Sunteți de acord cu termenul de panică indusă rușilor de forțele ucrainene?
Există stres, să nu-i spun panică, unul care-l depășește pe cel normal luptei. Încă din primele zile ale invaziei, am văzut că rușii nu stau bine cu moralul, nu știu unde și pentru ce luptă.
Pentru că ați adus vorba, cât de important e moralul într-o luptă? Cum construiește un comandant moralul unui militar?
În primul și în primul rând, forța morală a unui militar pornește de la ceea ce noi îi spunem reziliență societală sau securitate societală, care înseamnă modul în care o națiune, un popor, o comunitate își mențin și își păstrează valorile.
E vorba de cele morale, dar și de cele materiale. Un militar trebuie să afle, să înțeleagă și să creadă în obiectivele pentru care luptă.
În al doilea rând, armata ca instituție trebuie să se alinieze acestor valori, să le recunoască și să le apere. Iar ca o consecință imediată a acestei alinieri avem modul în care e tratat militarul de instituția armatei.
Un militar poate face eforturi extraordinare, mult mai mari decât un om în viața de zi cu zi. Deseori, în situația în care nu ai echipament, nu ai muniție, nu ai comunicații, nu ai mâncare, nu te speli cu lunile, moralul se prăbușește. Dacă mai ai și lideri care te tratează ca Prigojin, moralul dispare, totul se transformă în frică. Iar frica n-a câștigat niciun război.