Acum 16 ani, în 2005, înainte de a intra în Uniunea Europeană, România avea un pronunțat profil de țară agrară, cu o pondere a agriculturii în PIB de aproape 10% (9,6%), comparabilă doar cu a Bulgariei (8,6% din PIB). Dacă atunci fiecare al zecelea euro produs în țară provenea din agricultură, astăzi (în 2020, de fapt) ramura respectivă și-a redus la mai puțin de jumătate ponderea: doar 4,2 % din valoarea adăugată mai provine din agricultură. Și nici nu mai suntem cea mai „agrară țară” din Uniune, ne depășesc atât Grecia (4,7% din PIB), cât și Letonia (4,3% din PIB), iar Ungaria este destul de aproape (4,1% din PIB). Media europeană este abia la 1,9% din PIB, iar Polonia are 2,7% din PIB provenind din agricultură. Franța, cea mai mare putere agricolă a continentului are doar 1,8% din PIB care se produce în agricultură.
Ponderea industriei în PIB s-a redus și ea cu un sfert, de la 28,5% la 21,7% din PIB, dar rămâne mai ridicată decât media europeană (19,3% din PIB). Germania, cea mai mare putere industrială a Uniunii, are 22,9% din PIB provenind din industrie, iar Franța are doar 13,2 % din PIB pondere a industriei. Cel mai „industrial” profil european îl are Irlanda (39,2% din PIB), apoi urmează o națiune estică, Cehia, cu 29,7% din PIB și Slovenia cu 26,7% din PIB. Toate națiunile estice ne depășesc la acest indicator: Polonia 24,6% din PIB, Ungaria 24, 2% din PIB și Slovacia 22,6% din PIB, iar Bulgaria se găsește la același nivel cu noi. Luxemburg, Cipru și Malta sunt cel mai puțin dependente de industrie economii (mai puțin de 10% ca pondere în PIB), iar Grecia, Letonia și Portugalia au și ele o pondere scăzută a industriei. În schimb, austriecii (21,3% din PIB) își valorifică din plin tradiția industrială, ca și italienii (19,5% din PIB). Cât privește națiunile bogate, din afara Uniunii, Norvegia și Elveția, acestea dețin și ele industrii puternice (22,6%, respectiv 20,4 % din PIB).
Românii rămân, însă, unii dintre liderii europeni în sectorul construcțiilor, cu 7,3% din PIB, după finlandezi (8% din PIB), austrieci, polonezi și lituanieni (câte 7,3% din PIB), mult deasupra mediei europene (5,7% din PIB). Și ponderea construcțiilor s-a redus din 2005 când era, la noi, de 7,9% din PIB.
Pe locul doi ca relevanță în economie, o să găsim (la noi în țară) un sector al serviciilor care cuprinde comerțul, distribuția, transportul, cazarea și serviciile alimentare, cu o pondere de 19,7% din PIB, în scădere de la 21,2% în 2005, dar tot peste media europeană de 17,8%. Cel mai puternic sector al serviciilor îl găsim în Lituania (30,2% din PIB), apoi în Polonia (24,9% din PIB), Letonia și Grecia (23,2, respectiv 23,1% din PIB). Germania are o pondere mică a serviciilor (15,8%), la fel și Franța (16,4%). Austria (20,2% din PIB), Italia (19,8%) din PIB și Spania (19,5% din PIB) nu sunt departe de România. Ungaria (17,4% din PIB) și Cehia (17,2% din PIB) nu excelează nici ele la servicii.
Irlandezii, în schimb, sunt singura națiune europeană cu o pondere a serviciilor în economie mai mică de 10%, fiind în schimb campioni absoluți la ponderea comunicațiilor și tehnologiei informației (IT&C):15, 4 % din PIB, fiecare al șaselea euro produs în economie venind din acest sector! Românii se pot mândri și ei cu o mare relevanță a sectorului IT&C în economie, cu 7,5% din PIB, mult peste media europeană (5,7%) și mult peste valoarea din 2005 (4,5% din PIB). În afara irlandezilor, ne depășesc maltezii (9,2 % din PIB), estonienii (8,6% din PIB), luxemburghezii (8,4% din PIB) și bulgarii (8% din PIB). Marile economii europene, Germania (5,1% din PIB), Franța (5,8% din PIB) și Italia (4 % din PIB) sunt mult sub nivelul de la noi, iar ceilalți estici la fel: Polonia (4% din PIB), Ungaria (5,9% din PIB) și Cehia (6,2 % din PIB). Cu 3,6% din PIB provenind din IT&C, Grecia este pe ultimul loc din Europa și devine una dintre cele mai rudimentare economii.
Dar există și un domeniu vital în care țara noastră este pe penultimul loc în Europa ca pondere în valoarea adăugată: cel financiar (bănci și asigurări), cu doar 2,7% din PIB, cu mult în urma mediei europene (4,6%) și având în spate doar pe lituanieni (2,3% din PIB). Campionii financiari sunt luxemburghezii (25,7% din PIB), urmați de maltezi (10% din PIB, la același nivel cu elvețienii). Germania (3,9% din PIB) și Franța (3,7% din PIB) nu se pot lăuda nici ele ca fiind mari specialiste în domeniul financiar. Celelalte state estice stau, însă, mult mai bine ca noi: Cehia (4,1% din PIB), Ungaria și Polonia (3,9% din PIB), Slovenia (4% din PIB), Slovacia (2,9% din PIB). Cu 6,4% și 4,2% din PIB, Olanda și Austria sunt puteri financiare medii în Uniune, iar la noi domină topul băncilor.
Și ajungem la sectorul imobiliar, care generează 11, 4% din valoarea adăugată la nivelul Uniunii Europene. La acest capitol campioni sunt (cine alții?) grecii, cu 17,5% din PIB, urmați de alți campioni la încetinire economică, italienii (14,3% din PIB). Francezii și spaniolii (cu 13,4% și 12, 6% din PIB) sunt și ei demni urmași ai modelului mediteraneean: mult soare, mai puțină muncă și multe tranzacții imobiliare. Cu 8,8% din PIB, România se află undeva spre coada clasamentului, sub media europeană, la fel ca polonezii (6,1% din PIB), ungurii (9,8% din PIB) și cehii (9,6% din PIB). Nemții (11,1% din PIB), olandezii (7,9% din PIB) și austriecii (10, 9% din PIB) sunt și ei sub media europeană. Surprinzător, o țară altfel extrem de scumpă, Elveția nu are o pondere prea mare a sectorului imobiliar în valoarea adăugată: doar 7% .
Și ajungem la prima mare componentă a economiei europene: administrația publică, apărare, educație și sănătate. Adică ceea ce numim „statul”. Aici media europeană este de 19,8%, iar la noi acest indicator ajunge la 16,5%, pe locul al patrulea din coadă în Uniune, după Irlanda (10,2% din PIB), Polonia (15,3% din PIB) și Letonia (16,2% din PIB). Cel mai relevant economic „stat” din UE este Franța, cu 23,4% din PIB, urmat de Grecia (22,3% din PIB). Germania cu 19,6% din PIB are un „stat” aflat la media europeană, iar Austria (18,6% din PIB) și statele estice, Ungaria (17,4% din PIB) și Cehia (16,8% din PIB) nu prea se bazează nici ele pe contribuția economică a „statului” din educație, sănătate și administrație publică. În schimb, Belgia (21,9% din PIB), Olanda (21,7% din PIB), Danemarca (21,4% din PIB), Suedia (21,6% din PIB) și Finlanda (20,6% din PIB) sunt state cu prezență semnificativă în valoarea creată în economie.
Nici în sectorul profesional (profesii liberale, științifice, administrative și servicii suport) nu stăm grozav: 8,9% din PIB, sub media europeană de 11,1% din PIB, dar departe de nivelul grotesc din 2005 (doar 3,4% din PIB). La acest sector al economiei excelează Malta (17,5% din PIB), Belgia 915,3% din PIB), Olanda (15% din PIB) și Franța (14,2% din PIB). Germania (11,2% din PIB) este la nivelul mediei continentale, ca și Danemarca 910,6% din PIB). Austria (9,4% din PIB), Ungaria (9,7% din PIB), Polonia (9,3% din PIB) stau mai bine ca noi din acest punct de vedere, dar oricum sub media Uniunii. În schimb, cehii (7% din PIB) și bulgarii (6,8% din PIB) se găsesc foarte departe de valorile medii.
În fine, sectorul artistic și recreațional. Aici media UE este de 3% din PIB, iar noi suntem destul de departe, cu 2,1% din PIB. În Ungaria găsim o pondere incredibilă de 9,5%, dublă față de Cipru (4,1%) sau Spania (4%). Marile economii au niveluri peste media Uniunii: Germania (3,6% din PIB), Italia (3,7% din PIB) sau apropiate: Franța (2,8% din PIB).
Și acum, să tragem linie și să vedem ce am obținut după aderarea la UE: România rămâne o economie în care agricultura este importantă (42 de euro din fiecare 1.000 de euro se fac în ferme agricole), dar rămâne un stat industrial (220 de euro din fiecare 1.000 de euro), cu un sector mare al serviciilor (200 de euro din fiecare 1.000 produși) și unul important al construcțiilor (73 de euro din fiecare 1.000). Dacă ne uităm cu atenție, aici se află jumătate din economia românească. Dintre punctele tari, ne putem lăuda cu sectorul IT&C (75 de euro din fiecare 1.000 produși în România), iar ceea ce ne trage în jos este, în primul rând incapacitatea statului de a produce valoare adăugată la nivel european (administrație, educație, sănătate – doar 160 euro la fiecare 1.000 produși în țară) și apoi slaba dezvoltare a sectorului financiar (doar 27 de euro din fiecare 1.000 produși), a celui imobiliar (88 de euro din fiecare 1.000) și a celui al profesiilor liberale și științifice (numai 89 de euro la fiecare 1.000 produși).
Dacă ne comparăm cu structura economică medie a statelor Uniunii, observăm că la noi ordinea ramurilor importante din economie este: industrie, servicii, servicii publice, servicii profesionale, imobiliare, IT&C, construcții, agricultură, financiar și recreativ-artistică, iar la nivel european ordinea este: servicii publice, servicii, industrie, imobiliare, servicii profesionale, construcții, IT&C, financiar, recreativ-artistică și agricultură.
Trecând la o analiză calitativă, să notăm că ponderea mare a industriei sau a ramurii IT&C nu este dată de o valoare la fel de mare a valorii adăugate unitare, productivitățile aici fiind mult mai mici decât mediile europene. Insuficienta dezvoltare a sectorului financiar aduce după sine un acces dificil la finanțare și o barieră în plus în calea firmelor românești, în competiție cu cele străine. La fel, ponderea mare a agriculturii nu aduce și o productivitate pe măsură în această ramură, iar sectorul cu cele mai mari productivități medii din UE (serviciile profesionale) este la noi extrem de slab dezvoltat! Nu în ultimul rând, calitatea foarte scăzută a serviciilor publice se regăsește și în ponderea acestei ramuri în ansamblul economiei.
Dacă este să tragem o concluzie, România s-a „maturizat” și s-a europenizat enorm în ultimii 15 ani, evitând dezechilibrele majore din alte economii (cea grecească, cea lituaniană, cea slovacă sau cea bulgărească), dar mai are încă un drum lung de parcurs pentru a ajunge la nivelul mediu al Uniunii, care exprimă potențialul maxim al națiunii noastre în acest secol.