Cu toată strădania PSD-ului de a se prezenta ca un partid social-democrat, așadar așezat pe o ideologie precomunistă, pentru a putea pretinde apoi o filiație istorică directă, partidul a rămas o structură clientelară, pentru care drepturile înseamnă privilegii de rețea: o șaorma cu de toate, ciocu’ mic!
Un astfel de privilegiu e superioritatea față de orice Mustafa care crede că poate să ridice ochii de la rotisorul unde șaorma domnului (PSD) se face.
Și tot un privilegiu e să îți poți consolida puterea prin șantaj, în mijlocul străzii, acolo unde se plătesc conturile de clan.
Într-o jumătate a ecranului, doi deputați cu sânge neaoș pesedist, deși ei ar vrea ca grupa sanguină pesedistă să treacă drept genă națională, sunt iritați de îndrăzneala unui ”shaormar” de a li se adresa direct. Ochi în ochi, ca și cum un biet străin fără căpătâi în țara lui ar putea să aibă acest drept.
Ca și cum doi brutari din Sri Lanka ar putea să coacă pâinea țăranilor români și mai apoi să se roage în credința lor, fără ca asta să fie hybris, insultă și nerecunoștință la un loc, nu-i așa?
Băi, Mustafa (...) ești în România aicea (...) Alo, Mustafa! Arată-mi că ai voie să muncești aici!
Deputatul PSD Adrian Solomon
Dincolo de atitudinea grotesc xenofobă a unui deputat care reduce un om la o schematizare etnică și îl așază în categoria mustafailor, avem de-a face aici cu o cultură pe care Liviu Dragnea o încarna exemplar – vătafocrația.
Pe Solomon l-a scos din minți faptul că un umil i se adresează direct și îi mai și cere să respecte regulile umililor, în acest caz, să poarte o mască de protecție în spațiu închis.
În logica pesedistă a vătafilor, regula trebuia imediat răsturnată pentru a servi domnilor, astfel încât toți ceilalți să își fi scos masca sau măcar să așeze privirea în pământ. Imaginați-vă stupoarea: un vătaf interpelat de un șaormar neromân! Un Mustafa.
Băi, panaramă!
Deputatul PSD Adrian Solomon
În cealaltă jumătate a ecranului, vătafii cei mari – Firea, Ciolacu, Ponta – își reglează conturile, puse la bătaie după ce unul dintre ei nu a respectat înțelegerea și a intrat pe moșia celuilalt.
Mai precis, Victor Ponta vrea să își facă puterea cunoscută și recunoscută și amenință puterea altuia dintre ei, Gabriela Firea.
Și trebuie să admitem că, în plină distopie pesedistă, la cum arată votul, dacă e ca Bucureștii să scape în mod cert din vraja doamnei Firea, atunci numai un alt vătaf, i.e. Ponta, o poate face fără greș.
Alegerile din București nu depind de Firea și Dan
Prin ricoșeu, Firea amenință puterea celui de-al treilea vătaf, președintele fără-de-congres al PSD, Marcel Ciolocu.
Un mic șantaj în mijlocul străzii, cum fac toate clanurile care vor să își marcheze astfel și teritoriul: dacă Marcel Ciolocu îi face pe plac lui Ponta, atunci Gabriela Firea e gata să renunțe la Primărie și să candideze la șefia PSD.
Cele două jumătăți de ecran sunt interdependente și se întind peste țară, de la Vrancea lui Oprișan până în Ditrăul unde ospitalitatea românească înseamnă ca românul să stea pe o treaptă mai sus față de străinul umil și să împartă el, cui vrea, privilegii.