„Nu putem lăsa o țară să se ducă în prăpastie pentru că trebuie să fim predictibili”, afirmă Marcel Ciolacu, în apărarea modificărilor aduse de pachetul fiscal și a OUG, adoptată între timp, care permite Guvernului să facă modificări ale Codului Fiscal fără să țină cont de termenul de 6 luni până la intrarea în vigoare, prevăzut de Codul Fiscal.
Declarația aceasta a premierului arată că domnia sa nu înțelege sau nu ține cont de unul dintre principalele motive pentru care această țară a ajuns la marginea prăpastiei și nu doar din punct de vedere fiscal-bugetar. Iar acest motiv este exact impredictibilitatea.
Pentru antreprenorul mare sau mic, prima condiție să se dezvolte este să își poată face un plan de afaceri, iar pentru a-l putea face are nevoie de stabilitate legislativă și încredere în această stabilitate.
Dacă trăiești cu sabia lui Damocles deasupra capului și ai convingerea că oricând te poți trezi cu o reglementare sau chiar mai multe, succesive și contradictorii, care să îți arunce în aer toate socotelile, nu te mai avânți și stai prudent cu fundul pe bani, pe care încerci să îi și ascunzi.
Iar când sabia cade, primul gând, primul efort este cum să eviți pierderile prin tot felul de optimizări fiscale.
La asta se adaugă desigur legile scrise cu picioarele, interpretabile în toate felurile, instituțiile și nefuncționale, și heirupiste, populate cu funcționari șpăgari și/sau incompetenți. Toate fac viața contribuabilului chin și sport extrem.
De aceea, mulți comit evaziune sau după o vreme renunță, de lehamite ori măturați de o nouă regulă fiscală, cum este cea care triplează dintr-o mișcare dările PFA-urilor.
Dar nu este vorba numai despre firme, ci și despre persoanele fizice, despre angajați sau cumpărători asupra cărora se răsfrâng până la urmă măsurile fiscale. Se pot trezi fără slujbă, viața de zi cu zi îi costă tot mai mult, planurile de viață făcute ieri nu mai sunt valabile, fie că e vorba despre trimiterea copiilor la școală sau o achiziție mai importantă.
ASTĂZI PE SPOT:
Exemplul cu panourile fotovoltaice este de manualul impredictibilității. Întâi Guvernul a stimulat investiția pe toate căile, acum a decis să crească TVA și constată că dezvoltarea sectorului depășește capacitatea tehnică a rețelelor.
Această impredictibilitate creează nu numai un imens stres al existenței de zi cu zi, ci și o enormă fractură de încredere între guvernat și guvernant. O criză de încredere care se simte în fiecare reacție a societății și care face extrem de dificilă evoluția României.
Iar această neîncredere privește atât buna credință, cât și competența celor care guvernează. Unii îi cred ticăloși, alții îi cred proști și a treia categorie îi cred și proști, și ticăloși. Toți au în comun că se simt pe cont propriu, că nu au nicio așteptare bună de la cei care îi conduc, pe care îi percep ca periculoși și trebuie fentați.
De aici în bună măsură și gradul mic de conformare voluntară: cum știu că tu nu vei avea grijă de mine, am eu însumi, păstrând cât pot banii pe care ar trebui să ți–i dau și care nu mi se vor mai întoarce niciodată.
Deci țara asta se duce în prăpastie nu pentru că până acum guvernările au fost predictibile, ci tocmai pentru că nu au fost și nu au lăsat astfel șansa unei dezvoltări firești a societății.
Cât despre termenul de 6 luni pentru modificarea Codului Fiscal, el oricum nu era respectat și fiecare modificare peste noapte era o derogare de la acel termen.
Faptul că acum au emis, în mare grabă, și o OUG pe această temă înseamnă că nici măcar aparențele nu mai vor să le păstreze, că se dă liber la haosul fiscal chiar mai mare decât până acum.
Eliminarea termenului de 6 luni este prevăzută doar pentru situații de deficit bugetar excesiv. Și în procedura aceasta de ce se ajunge? Din vina celor care vor fi afectați de eliminarea termenului?
Adică Guvernul își invocă propria greșeală, pentru a justifica o decizie neconstituțională. Ceea ce e o aberație juridică.
Că este o măsură neconstituțională au arătat și CES, și chiar Ministerul Justiției. Pe de-o parte, nu există nicio urgență pentru eliminarea acestui termen, deci nu se justifica în niciun fel OUG.
Pe de altă parte, este impactată major securitatea raporturilor juridice, predictibilitatea de care vorbeam mai sus.
Singura instituție care poate ataca la CCR o ordonanță de urgență este Avocatul Poporului, adică dna Renate Weber, complet absentă după ce i-a fost arătată pisica revocării, de care a scăpat în extremis.
Dacă se va face că nu vede mizeria și nu va ataca această OUG, înseamnă că dresajul a reușit pe deplin și după o scurtă perioadă, în pandemie, în care Avocatul Poporului și-a îndeplinit rolul, ne-am întors la perioada de totală subordonare față de Guvern.
Doamna Weber, aveți legătura!