Criza apei din județul Prahova a fost folosită de PSD și AUR pentru a-l destabiliza pe ministrul Mediului, numit de USR, cerându-i-se, public, demisia și depunându-se în Parlament o moțiune.
Sorin Grindeanu, pentru a masca eșecul partidului din alegerile pentru Primăria București, a condiționat rămânerea la guvernare a social-democraților de ieșirea din coaliție a USR. În realitate, un anunț de terminare a actualei înțelegeri politice între partidele pro-europene.
Într-o discuție cu Diana Buzoianu, deputat USR și ministrul Mediului, am încercat să aflăm dacă își asumă vreo responsabilitate în cazul crizei apei din județul Prahova și cum se poziționează față de atacurile violente ale PSD și AUR.
Amintim că Diana Buzoianu este o figură politică populară și are o susținere mare în rândul publicului larg datorită măsurilor luate împotriva mafiei lemnului de la Romsilva și a corupției din cadrul Apelor Române.
Citate relevante:
Dacă mi-ar fi frică de faptul că aș putea să fiu dată jos de PSD și de AUR și, atunci, să nu mai fac nimic ar însemna să intru în conflict cu valorile mele. Obiectivul meu politic e să arăt că se poate și altfel…
Măsurile pe care eu le-am luat la nivelul Ministerului Mediului sunt măsuri care au fost asumate de toate partidele în programul de guvernare. Reforma și reorganizarea Romsilva, de exemplu, este un proiect care a fost asumat în programul de guvernare…
Când am ajuns la minister, se mințea peste tot că există radarul balastierelor (o aplicație de monitorizare a exploatărilor din râuri – n.red.). Am schimbat directorul de la Apele Române, iar noul director a descoperit că aplicația fusese modificată astfel încât devenise inutilă. Nu mai avea nicio cheie de verificare a rapoartelor venite din teren…
Am descoperit că pe un procent de aproape 80% din plajele care erau închiriate fuseseră ridicate construcții ilegale…
Aș vrea să vă întreb cum vă simțiți prinsă între un anumit tip de admirație pentru ceea ce faceți manifestată de o mare parte a opiniei publice și atacurile dure din partea PSD și AUR? Sorin Grindeanu, președintele PSD, v-a criticat dur și v-a cerut demisia.
Când am intrat în acest guvern era foarte clar că vom avea disensiuni foarte mari cu PSD. Nu este o surpriză că există diferențe foarte mari de viziune. Unde, de exemplu, noi vrem să reformăm, să tăiem și să facem curățenie în instituții, ne lovim de cele mai multe ori de oamenii care au fost susținuți politic de-a lungul timpului de partidele care acum zic că nu trebuie să fie făcute chiar așa dur toate aceste reorganizări.

Da, mă confrunt cu două feluri de manifestări: una natural, organică, venită de la oameni care, în sfârșit, văd că se întâmplă unele lucruri în Ministerul Mediului. Alta este fabricată în laboratoarele de propagandă.
Tot ce pot să fac este să acționez mai departe, să muncesc să fie duse mai departe proiectele pe care le-am început, să lupt real să fie curățate anumite instituții care până acum ne-au ținut pe loc. Iar dacă asta se va vedea de către oameni, cu atât mai bine.
Până la urmă, nimeni nu iese din politică cu statuie. Nu e despre statui ridicate în politică. Eu am intrat în politică pentru că am fost revoltată la OUG 13. Acela a fost momentul în care am decis să intru în politică. Dacă oamenii care se uită la noi și văd că am început să muncim, să îndreptăm niște lucruri, apreciază asta, sincer, nici nu mă interesează de ce zic parlamentarii de la AUR sau unii parlamentari de la PSD.
Până la urmă, repet, în multe cazuri, revolta noastră a fost împotriva acțiunilor unei părți semnificative dintre acești oameni politici, care astăzi se revoltă că există reorganizări făcute cu cap în instituții în care ei erau obișnuiți să aibă ultimul cuvânt.
Nu pot să trec peste faptul că liderul unui partid care face parte din coaliția de guvernare, Sorin Grindeanu, a spus că e dispus să iasă de la guvernare din cauza miniștrilor USR. Ce poziție aveți față de această declarație?
Să acționeze așa cum consideră. Ideea e că șantajează partidele din coaliție. Nu ne place de un ministru trebuie dat afară, altfel noi plecăm de la guvernare.
Vedem, acum, haosul din Justiție. Îi cere cineva demisia ministrului PSD de la Justiție imediat, altfel iese USR de la guvernare? Da, am chemat în Parlament să fie date răspunsuri, vom avea legi pe care vrem neapărat să le trecem ca să dispară aceste abuzuri.
Dar ideea că fiecare partid din coaliție își ia jucăria și pleacă în momentul în care este deranjat de măsurile propuse de un alt partid din coaliție e, pur și simplu, puerilă. În mod evident ne separă o lume de PSD. Dacă nu doresc să facă parte din această coaliție, ar fi trebuit să o spună de la bun început.
Măsurile pe care le-am luat la nivelul Ministerului Mediului, apropo, sunt măsuri care au fost asumate de toate partidele în programul de guvernare. Reforma și reorganizarea Romsilva, de exemplu, este un proiect care a fost asumat în programul de guvernare. De două luni de zile PSD blochează acest proiect, zicând că mai are de verificat câte direcții trebuie să fie, să fie mai multe direcții, să fie mai mulți directori. Asta este singurul lucru care s-a discutat.
Deci trebuie să plecăm odată din narativul că ne deranjează miniștrii de la alte partide. Nu asta îi deranjează pe cei de la PSD. Îi deranjează măsurile propuse de mine, Diana Buzoianu. Îi deranjează măsurile propuse de Radu Miruță. Despre asta e vorba în final.
Totuși, criza apei din județul Prahova a provocat critici venite și dinspre societatea civilă față de modul în care Ministerul Mediului a administrat această problemă. Am văzut poziția dvs, am citit raportul Corpului de Control. Am văzut că ați făcut o plângere la Parchetul General. Vă reproșați ceva în administrarea acestei crize?
Tot focusul nostru, de la momentul apariției acestui incident, a fost să lucrăm alături de autoritățile de la nivel local. Să poată fi găsite soluții cât mai rapid.
Zilele acestea suntem în discuție cu autoritățile de la nivel local să vedem, inclusiv pe viitor, ce soluții alternative, ce surse alternative de apă pot să existe sau ce rezerve suplimentare de apă pot fi create. Bineînțeles, aceste lucruri trebuie realizate la nivel local, dar ministerul vrea să sprijine pentru a vedea exact cum pot fi luate cât mai rapid măsurile acestea.
Din punctul meu de vedere, situația arată încă o dată unde duce de fapt politizarea extremă a unor instituții de la nivel local.

Cum ați aflat despre această situație de criză?
Am aflat de la primari, pentru că autoritățile care trebuiau din local să gestioneze…
Ați aflat de la administrațiile locale, de la comunitățile afectate deja de problema apei?
Primarii ne-au sunat pentru că de mai multe ore nu mai primeau apă și primiseră o notificare de la operator că în 24 de ore se reia alimentarea cu apă.
Nimeni nu primise niciun fel de informații. Ministerul Mediului nu primise de la autoritățile din local niciun fel de notificare că vor opri apa. Iar notificarea pe care au primit-o primarii a fost întârziată. Adică, s-a oprit apa vineri, 28 noiembrie, iar notificarea a fost trimisă a doua zi, sâmbătă. Acesta a fost nivelul de reacție a autorităților locale.
Primarii au primit notificări că încep reparațiile, golirea lacului Paltinu și că există posibilitatea unor complicații pe parcursul procesului de intervenție?
Nu, nu au primit. Acest lucru care apare inclusiv în concluziile raportului Corpului de Control. Era o atribuție a Administrației Bazinale Buzău Ialomița. Nu a făcut acest lucru. De altfel, primarii au venit și au spus inclusiv la ședințele la care am participat că, dacă ar fi știut din timp, ar fi putut să facă rezerve mai mari de apă.
Ce rol are ministerul într-o astfel de procedură de intervenție complicată cu efecte catastrofale, cum s-a văzut?
Trebuie să înțelegem un lucru: autoritățile de la nivel local nu pot fi înlocuite de un ministru. Adică ministerul nu poate să facă munca pe fond a autorităților de la nivel local.
Noi, de ani de zile, milităm pentru descentralizare, pentru a avea autorități cât mai aproape de cetățeni. În momentul în care ducem toată responsabilitatea la o mie de autorități, acela e momentul în care, de fapt, nu mai există o responsabilitate asumată. Lucrările, procedura de golire a lacului au fost făcute de companii de la nivel local. Calendarul intervenției a fost făcut la nivel local. Riscurile au fost asumate tot la nivel local.
Într-adevăr, există o comisie națională care a analizat documentele care au venit de la autoritățile locale, adică de la Administrația Bazinală Buzău Ialomița, care a dat asigurări că va fi suficientă apă, că nimeni nu va fi afectat, reprezentanții societății au scris în mod expres acest lucru. Vom avea apă suficientă cât să acoperim necesarul pentru populație de apă potabilă. Deci au trecut acest lucru în documente.
Analiza pe care ei au făcut-o nu mai poate fi reluată la nivel național. Se face o analiză dacă au fost îndepliniți toți pașii procedurali, dacă sunt îndeplinite condițiile legale. Adică ministerul nu poate să suplinească, și nici nu e normal s-o facă, activitatea autorităților de la nivel local.
Autoritățile trebuie să implementeze măsurile, trebuie să se asigure că e respectat calendarul de lucrări pe care l-au dat și obligațiile pe care și le-au asumat atunci când au venit să ceară autorizații sau aprobări de la comisiile naționale.
Am auzit și acest fake news cum că am semnat eu ordinul de începere a lucrărilor. Nu există niciun ordin de începere a lucrărilor semnat de ministru. Pentru că, pur și simplu, nu am această atribuție.
În contextul acestei crize, v-ați gândit să demisionați?
Pe mine nu mă surprinde că PSD și AUR au instrumentalizat politic această tragedie. Nu mă surprinde că anumite posturi TV au dat timp de două săptămâni la rând fake news-uri și informații care aveau scopul să creeze o panică.
Din punctul meu de vedere, am spus foarte clar: nu m-am născut ministru. Pot să plec mâine, liniștită, și să lucrez în domeniul privat.
Nu despre asta e vorba. Sunt o persoană principială. Nu neg că putem face greșeli. Nu spun că suntem perfecți. Ce spun e că se vede pentru prima dată la Ministerul Mediului că, în sfârșit, probleme care au fost ascunse ani de zile sunt scoase la iveală. O parte dintre ele au început să fie rezolvate. Nu putem să credem cu naivitate că reacția nu e legată de faptul că supă foarte mulți oameni.
Textul de mai sus reprezintă un fragment din întreaga discuție. Interviul integral poate fi urmărit în video-ul publicat la începutul articolului.
