Chiar în coasta Israelului, ale cărui sisteme de informații, contraterorism și apărare păreau indestructibile, Harakat al-Muqawama al-Islamiya sau scurt Hamas (Mișcarea de Rezistență Islamică) a construit un adevărat aparat social de terorism, cu rețele instituționale, de caritate și de asigurare a resursei umane pentru sinucigașii cu bombe, dintre care copiii și femeile au devenit de-a lungul timpului folositori.
Este concluzia majoră, totodată avertisment, formulată de Matthew Levitt, director al programului Jeanette și Eli Reinhard pentru Combaterea Terorismului și Informații la Institutul Washington pentru Politica Orientului Apropiat și profesor la Centrul de Studii de Securitate (CSS) al Universității Georgetown, într-un volum de analiză complex, care acoperă politica și ridicarea Hamas, de la desprinderea din Frații Musulmani până în preajma atentatelor care au expus vulnerabilitățile mari ale Israelului, așa cum s-a transformat el în cele aproape două decenii de putere a lui Benjamin Netanyahu.
Din prima zi, Hamas a fost preocupată de construirea a două paliere și, legat de asta, de inducerea percepției că cele două sunt separate: aripa politică și socială – Hamas și cea militară, în principal brigăzile Qassam.
Și a reușit.
Analiștii care au preluat distincția se concentrează mai degrabă pe lucrurile bune pe care le face Hamas – orfelinate, spitale, școli – ignorând cel mai adesea legătura dintre activitățile sociale și atentatele asupra civililor israelieni, cel mai adesea prin sinucigașii care se detonează, metodă care este marca Hamas.
O paranteză importantă în contextul actual: dacă Hamas și-a adjudecat centurile cu explozibil, Hezbollah s-a specializat în răpiri.
De altfel, remarcă și Levitt, dacă guvernele nu găsesc ușor căi de cooperare în ceea ce privește combaterea terorismului, organizațiile teroriste colaborează mult mai bine între ele – fac schimb de informații, de metode și se antrenează uneori împreună.
Asta, în condițiile în care șeicul Ahmed Yassin, co-fondatorul și liderul spiritual al Hamas, spunea că e stupid să distingi între diferite aripi ale Hamas: „Nu putem separa aripa de trup. Dacă facem asta, trupul nu va putea să zboare”.
Faptul că Hamas a reușit să impună această concepție a celor două aripi i-a dat posibilitatea să opereze deschis în multe state din Vest și din Orientul Apropiat, unde grupuri de binefacere islamice legate de Hamas sunt tolerate și reușesc să strângă fonduri consistente, în numele acțiunilor de caritate.
Banii ajung la Hamas și finanțează atât pregătirile militare și infrastructura și logistica pentru atentate, cât și instituții sociale, care au un rol la fel de important ca bombele: formează prozeliți, recrutează viitori sinucigași, gata să devină martiri, așa cum au fost îndoctrinați în instituțiile sociale, grădinițe, școli și moschei deopotrivă.
Tulburând apele între activismul politic, caritate și atentate teroriste, Hamas a devenit astfel capabilă să folosească deschis organizațiile politice și sociale ca sprijin financiar și logistic pentru operațiunile teroriste.
Pentru a demantela organizarea Hamas, Matthew Levitt face o analiză amănunțită a ceea ce se numește da’wah (dawa), cu rețeaua ei de binefacere și prozelitism.
Organizarea Hamas
Hamas a fost special fondată, în 1987, din Frații Musulmani, pentru a elimina statul Israel și pentru a forma în locul lui un stat islamist pe tot teritoriul a ceea ce fusese Mandatul Britanic în Palestina, teritoriu care azi cuprinde Israel, Fâșia Gaza și Cisiordania.
De la început, a avut o strategie cu trei obiective, arată analiza lui Levitt:
- Activități de binefacere socială în scopul obținerii de sprijin social, la firul ierbii, pentru organizație;
- Activități politice care să concureze cu Organizația de Eliberare a Palestinei, mai seculară, și cu Autoritatea Palestiniană;
- Activități de guerillă și atacuri teroriste care iau ca țintă civili și soldați israelieni.
Cu toate că, în afara lui, conflictul israelo-palestinian este considerat mai degrabă unul teritorial decât unul religios, Hamas se auto-percepe ca organizație care se opune secularizării societății arabe și care e mai mult decât o organizație locală.
Ce e da’wah/dawa
În tradiția islamică, toți musulmanii sunt obligați să se supună lui Dumnezeu (ibadah) și să propage (da’wah) adevăratul Islam. Obligația de a răspândi Islamul acoperă o gamă largă de activități, de la prozelitism, de care se bucură sufletul, la activități de caritate și binefacere, care sunt utile trupului. E ceea ce a construit Hamas: o rețea de instituții de servicii sociale ca instrument ideal pentru a radicaliza și recruta tineri musulmani.
Pentru a reuși asta, Hamas a candidat în alegeri și s-a legitimat politic. De pildă, amintește Levitt, la alegerile municipale din Betleem din 2005, Hamas a câștigat cinci din cele șapte locuri alocate musulmanilor, al șaselea loc fiind adjudecat de Jihadul Islamic.
Un palestinian din Betleem povestește plastic în carte cum Hamas a obținut voturi prin intermediul acțiuniulor dawa – „Te trezeai dimineața și găseai la ușă o cutie cu sticle de ulei și pungi cu zahăr”. De altfel, sondajele arătau că problemele urgente ale palestinienilor erau legate de sărăcie și șomaj și atunci e lesne de înțeles cum alimentele au contat pentru vot.
E important de menționat că Hamas a profitat de vidul de autoritate și lipsa de eficiență a Autorității Palestiniene, făcând ceea ce Abbas, și așa delegitimat constant de politica lui Netanyahu, nu făcea: creșe, orfelinate, școli, spitale.
ASTĂZI PE SPOT:
Dar mâncarea nu era niciodată gratuită: sprijinul pentru Hamas, prin acțiuni de propagandă, dar mai ales prin a avea în familie un membru martir sau în pregătire pentru a se detona în Israel, asigura nu doar bani, ci și mâncare propriu-zisă.
Ca exemplu, o familie primea în medie o rentă lunară de 100 de dolari, pentru că avea deja un martir. Martirii erau formați în special în școli și tabere finanțate prin acțiuni de caritate, unele având și antrenament cu arme. Dawa a fost rețeta de succes a Hamas, care, sub umbrela acțiunilor de binefacere, a folosit spitalele pentru a obține substanțele chimice necesare bombelor și alte instituții sociale ca baze de antrenament terorist.
De asta este și atât de dificilă perspectiva din exterior, care poate scăpa din vedere, pe de o parte, gradul de dependență vitală a oamenilor din Gaza de Hamas și, pe de altă parte, consecințele expunerii la îndoctrinare și radicalizare de la vârste fragede sau în contexte de viață vulnerabile, cum sunt cele în care femeile devin atentatori sinucigași, fie pentru că și-au pierdut deja un fiu sau soțul, fie pentru a corecta stigmatul social – sunt femei abuzate de familie.
Starea generală de deprivare materială severă a palestinienilor îi predispune pe oameni să ofere sprijin Hamas. În acest sens, oamenii din Gaza sunt în cel mai direct sens captivi ai situației sociale și masă de manevră pentru Hamas, etichetată ca organizație teroristă în UE și SUA, dar care totuși reușește, și prin diverse fundații de caritate din Vest, să finanțeze acest complex aparat terorist de radicalizare și atentate.
În spatele fiecărei detonări sinucigașe de succes stă o întreagă rețea de recrutori, antrenori, constructori de bombe, facilitatori și finanțiști. A furniza toate astea și alte mijloace de sprijin logistic sunt funcții ale dawa Hamas.
De unde vin banii
Sunt două tipuri de fundații de caritate din străinătate care finanțează Hamas din afară: cele direct legate de Hamas și cele care sprijină în general diferite mișcări islamice radicale, inclusiv Hamas.
Un raport israelian citat de Levitt arată că acțiunile de caritate legate direct de Hamas au atras fonduri de până la 30 milioane de dolari pe an, incluzând aici grupurile Interpal și Fundația Internațională al-Aqsa, ambele interzise de SUA ca organizații teroriste.
Documente găsite în birourile filialei Ramallah-al-Bireh a Societății de caritate al-Islah arată care sunt prioritățile financiare ale Hamas. De pildă, în perioada noiembrie – decembrie 2000, banii erau destinați pentru:
- Sprijin pentru familiile martirilor, prizonierilor și membrilor răniți;
- Costuri administrative pentru funcționarea birourilor de caritate, care asigurau programele de recrutare și radicalizare, în vederea obținerii unui număr cât mai bun de martiri.
În septembrie 2003, agentul FBI John Pistol a spus într-o mărturie în fața Congresului că măcar o parte a contribuțiilor strânse prin acțiuni de caritate pentru Gaza au ajuns să finanțeze atentatele Hamas.
Câteva instituții din sistemul dawa din Gaza:
- Universitatea Islamică
- Asociația Islamică
- Asociația tinerelor femei
- Asociația Al-Wafa pentru persoane în vârstă
- Centrul pentru orfani
În interiorul Teritoriilor Palestiniene, ansamblul de moschei, școli, orfelinate, tabere de vară sponsorizate de Hamas sunt parte integrantă a unui aparat de teroare.
Aceste entități Hamas sunt angajate în radicalizarea societății și fac recrutări chiar și în cazul copiilor mici, pentru a le insufla aspirația de a deveni martiri. /.../ Și atunci de ce Hamas a surprins pe toată lumea, când a câștigat 44,5% din voturi și a devenit partidul majoritar la alegerile din 2006? Hamas furnizează servicii sociale palestinienilor disperați. Ei nu suferă doar din cauza ocupației, ci sunt neglijați de Autoritatea Palestiniană. Ca rezultat, condițiile sociale, de sănătate și economice sunt atât de precare în Gaza, încât oamenii sunt lăsați de dispoziția Hamas.
Radicalizarea copiilor
Probabil cel mai atroce aspect al felului în care Hamas își exercită un sistem de teroare și asupra palestinienilor este instrumentalizarea copiilor. Aceasta începe de la vârste mici, arată Levitt, mult mai eficient decât în cazul celor mai mari.
Agenția de Securitate a Israelului a raportat în 2004 că a identificat un procent de creștere a minorilor implicați în activități teroriste cu 64%, față de 2003.
În octombrie 2003, comandatul militar al Hamas, Muhammad Zakarna, a recrutat un băiat de 12 ani să se implice într-un atac terorist. I s-a ordonat să transporte arme mici, să împuște israelieni care călătoresc în Cisiordania și să execute un „atac terorist de sacrificiu”, fie să se detoneze, fie, în cazul în care el nu moare, să se lase ucis.
Psihologul din Gaza Fadl Abu Hein deplângea situația: „Martirajul a devenit o ambiție a copiilor noștri. Dacă ar beneficia de o educație potrivită, ei nu ar căuta să valorifice moartea”.
Cine a lăsat Hamas să ajungă aici
Manipularea, îndoctrinarea, radicalizarea și instrumentalizarea crudă a oamenilor din Gaza este rezultatul abandonării lor la cheremul Hamas.
O situație care i-a convenit și lui Abbas, tot mai delegitimat și comportându-se despotic, fără să organizeze alegeri, și lui Benjamin Netanyahu, care a creat un status quo pe care a crezut că-l poate controla la nesfârșit: Hamas lansează rachete o dată pe an, Iron Dome le respinge, Israelul bombardează locuințele teroriștilor.
Odată cu asta, însă, atrage atenția și Zeruya Shalev într-un interviu acordat spotmedia.ro, Netanyahu l-a delegitimat constant pe Abbas, considerat mai degrabă un fel de sprijin al Israelului, pentru a prinde teroriștii din Cisiordania.
Or, asta înseamnă că Netanyahu a subminat dialogul cu partea moderată a palestinienilor. E o moștenire pe care longevivul premier o va lăsa și este cea mai distructivă moștenire din istoria Israelului.
Întrebarea fără soluție e însă ce e de făcut acum, când Hamas a ajuns aici și nu se dă în lături să facă din civili scut ori să manipuleze bombardarea unui spital? O paranteză: Hamas e foarte atent la controlul narativ și la cum se poziționează în media și a înțeles că primul care găsește țapul ispășitor controlează tema. E ceea ce se numește inducerea dubiului că cineva spune adevărul: chiar dacă Israelul a dat dovezi că nu IDF a bombardat spitalul, dubiul a fost lansat.
Așadar, cum poate Israelul să protejeze civilii și în același timp să destructureze Hamasul din Gaza, pentru că mai există și alte filiale? Fără concursul lumii democratice, care să garanteze coridoare umanitare și primirea refugiaților palestinieni, pare că șansele civililor sunt diminuate.
Și nici așa lucrurile nu ajung la final, pentru că după Nakba resentimentele au dus la formarea mai multor organizații teroriste, fără programe umanitare destinate refugiaților.
Și Harari, și scriitorul Norman Manea (interviu acordat spotmedia.ro) au scris că abominabilele atentate din Israel sunt consecința populismului și a pervertirii democrației.
Israelul a ajuns în această tragedie direct din protestele care țin de luni de zile, față de tentativele guvernului Netanyahu, aliat cu radicali, de a controla justiția.
Fâșia Gaza a ajuns în acest dezastru umanitar, după ani de abandonare a palestinienilor de acolo în mâinile Hamas, ceea ce a contribuit la menținea unui status quo insuportabil pentru orice om: o mare închisoare în aer liber, controlată în interior de o organizație teroristă care plătește familiile pentru a le transforma copiii în criminali sinucigași.
Ce a reușit Hamas a fost să islamizeze conflictul israelo-palestinian și să-l controleze, iar aici e cea mai mare pagubă, pentru că discuțiile pentru pace vor avea nevoie de un proces lung de vindecare și refacere a încrederii în instituții și în liderii politici.