Păstrând proporțiile, întrucât tragediile la care mă refer în titlu nu suportă comparații între ele, există totuși un numitor comun: în cele unde s-a ajuns la judecată, au fost condamnați câțiva acari Păuni. Cam atât.
Nicio persoană însemnată, responsabilă pentru măsurile de siguranță la nivel național și nimeni din cei care veghează, tot la acest nivel, ca viețile noastre să fie protejate, n-a dat socoteală atunci când câteva suflete au plecat pe Lumea Cealaltă.
Chiar și acum, la Piatra Neamț ancheta începe cu cercetarea in rem a Parchetului General. N-am dreptul să fac predicții, dar parcă flerul îmi spune că, în sentința definitivă și irevocabilă care se va da prin anul 2025, vor fi condamnați sever vreun electrician de serviciu și vreo două asistente, care s-au nimerit să fie prin apropiere.
Avertismentul procesului de la Nürnberg
Cum? Se produc catastrofe în lanț, iar sistemul care gestionează lanțul nu e de vină? Pedepsind doar electricianul și asistentele, ai garanția că nu se vor mai produce și alte tragedii, unde eventual vor fi de vină instalatorii și moașele?
Păstrând din nou proporțiile în cele ce spun, voi face trimitere la o tragedie mult mai mare a omenirii, numită cel de Al Doilea Război Mondial. Au fost mii de făptași, nenumărate bestii care au distrus, au maltratat, au ucis. Toți au fost judecați, până la urmă, dar Marea Judecată a dezastrului a început nu cu ei, ci cu cei care gestionaseră catastrofa.
La Procesul de la Nürnberg (1945-1946), acolo unde au fost judecați principalii vinovați pentru crimele de război, n-a fost adus în boxă niciun acar Păun și nici vreun țap ispășitor. S-au prezentat numai cei care au dat comanda de sus de tot și care și-au asumat astfel răspunderea consecințelor.
Au fost judecați atunci 24 inculpați, jumătate din ei condamnați la pedeapsa capitală, alții la detenții grele, iar doi au fost achitați. Dar semnalul către omenire a fost că acela care inițiază și gestionează actul criminal răspunde cel dintâi pentru consecințe.
Nu suntem cu toții de vină și tocmai așa oamenii mor. Marea manipulare din comunism și până azi
Referentul e pus la zdup, iar șeful referentului se plimbă bine-mersi
Mutatis mutandis, mă întreb, cine gestiona siguranța în localuri, atunci, când se producea evenimentul de la #Colectiv? Pirotehnistul, care nu citise niște instrucțiuni, întrucât erau scrise în limba bulgară? Un consilier de la primărie și un referent tot de pe acolo?
Nu zic că ar fi ei nevinovați, de vreme ce instanța i-a condamnat, dar observ că superiorul consilierului și al referentului, primarul Piedone, cel care gestiona munca subalternilor săi, se plimbă astăzi bine-mersi prin oraș, ba chiar a candidat la recentele alegeri locale și tocmai a fost ales primar într-un alt sector, unde s-a și instalat. Rușinică, mare rușinică!
Nu știu cine o fi superiorul primarului, dar observ că premierul de atunci, Victor Ponta, are astăzi partidul lui și candidează la parlamentare, vicepremierul Gabriel Oprea candidează și el ca independent, ministrul Sănătății Bănicioiu a renunțat recent la candidatura de la parlamentare, fiind pus de DNA sub urmărire, pentru altceva decât incendiul de la #Colectiv, și cam toți s-au risipit care încotro, parcă anume ca să lase impresia că ei nici usturoi n–au mâncat, nici gura nu le miroase.
Apropo de vicepremierul Oprea, s-au împlinit cinci ani de când se judecă un proces unde este implicat în acuza de omor din culpă și unde, într-un timp de cinci ori mai lung decât procesul de la Nürnberg, nu s-a tras încă o concluzie.
Celebrul proces postbelic, mai complicat decât oricare altul, a durat mai puțin de un an (20 noiembrie 1945 - 16 octombrie 1946) și nu mi se pare, prin comparație, că ar fi mai ușor de cumpănit, decât cazul domnului Oprea, tergiversat de vreo cinci ani.
Arta de a lungi procesul și arta de a lăsa dosarul în coadă de pește
N-am eu menirea să evaluez munca instanței, dar nimic nu mă poate împiedica să gândesc că Oprea al nostru are susținători din umbră, care lungesc procesul și care-l ajută să fie ales parlamentar, să se pricopsească poate cu râvnita imunitate și să ne dea cu tifla tuturor, inclusiv – scuzați – chiar statului de drept.
Îmi pun o întrebare, care unora le poate părea malițioasă: dacă tragedia de la #Colectiv ar fi fost judecată cumva în stilul Nürnberg, țintind nu vreun acar Păun care habar n-avea de instrucțiunile bulgărești, ci pe cei care, timp de trei decenii, au gestionat sistemul de siguranță a cetățeanului, au fost plătiți în acest scop au venit la putere sau au plecat de la putere à tour de rôle, nu trebuie să dea socoteală nimănui pentru pierderea unor vieți?
Să-mi fie iertat, dar parcă tot celebrul proces îmi vin în cap, când mă gândesc cum s-au lungit la nesfârșit procesele noastre, precum dosarul Revoluției și cel al Mineridelor, cel al protestelor din 10 august 2018, dosarul doamnei Bica, lungit exact cât a trebuit ca să plece dânsa din țară, procesul lui Sebastian Ghiță lăsat cam în coadă de pește, sau procesul fostului ministru PSD Vâlcov rămas nici în căruță, nici în teleguță, după ce sentința din primă instanță (8 ani cu executare) a fost contestată, iar o nouă sentință, tot în primă instanță, dar pentru altă corupție (6 ani și jumătate), nu știu exact ce mai așteaptă.
Neașteptatul moment de înțelepciune al domnului Marcel Ciolacu
Dar să ne întoarcem la cazul de la Piatra Neamț, unde o anchetă judiciară a fost deja lansată, dar la una administrativă ne așteptăm numai după alegeri, când va trebui demarată „o reformă profundă a sistemului de sănătate publică din România”, așa cum a punctat președintele Iohannis într-un scurt interviu, dat duminică dimineață la Sibiu.
Cam așa ceva puncta președintele și după tragedia #Colectiv, acum vreo cinci ani, dar reforma nu s-a ivit încă la orizont.
Până acuma, s-a dovedit că nu ne-a fost de învățătură nici profunda criză a sistemului de sănătate dezvăluită după #Colectiv, nici nenorocirea mai veche, de la maternitatea Giulești – acum vreo zece ani – când unsprezece nou născuți au fost prinși de un incendiu, iar cei mai mulți din ei și-au pierdut viața. Instanța a condamnat atunci vinovații la nivelul unor acari Păun.
Dar judecătorii n-au putut condamna „sistemul sanitar” care a făcut posibilă această nenorocire. Cauzele tragicului eveniment pornesc de la normele de lucru locale și ajung până la legislația, incapabilă să stabilească norme corecte și, mai ales, să impună respectarea lor.
Între timp, Parlamentul a avut vreme să facă o comisie, pentru a analiza evenimentele din sufrageria domnului Oprea, petrecute prin 2009, dar n-a găsit interesant să pună în discuție și sistemul sanitar, aflat, aș zice eu, aproape de colaps.
Iar colapsul – aș zice tot eu – se putea produce oricând. Mi-e teamă că vinovați sunt mai mult niște persoane simandicoase, cu care justiția n-are treabă, decât niște terchea-berchea, pe care-i înhață, de nu te vezi.
Suntem în situația când întregul sistem sanitar este în defect, toți cei care au gestionat sănătatea în ultimele trei decenii se fac vinovați și nu există altă soluție decât reforma radicală a sistemului, concomitent cu războiul nemilos dus pe frontul pandemiei.
Sub acest aspect, mi se pare binevenită neașteptata declarație a domnului Marcel Ciolacu, rostită duminică „am discutat cu toţi colegii mei şi am decis suspendarea oricărei acţiuni de campanie electorală din respect pentru această imensă tragedie”. Corect. Așa să ne ajute Dumnezeu!
Nu rămâne decât să rămână consecvent cu cele declarate și să fie urmat de „colegi”, atât la centru, cât și în teritoriu. Vom vedea.
Unde-i omul capabil să facă reforma profundă a sistemul de sănătate?
Este o mare artă aceea de a trage învățăminte după cele întâmplate și a acționa conform concluziilor. În această idee, mă întorc la tragedia „Titanicului” și mă refer la înscrisul uneia din martorii evenimentului, doamna Emily Richards, într-o scrisoare făcută publică după 100 ani de la eveniment.
Arunci, doamna Richards îi scria astfel soacrei sale: „Nava a fost lovită de un aisberg duminică, la 11, noaptea. Căpitanul era jos, în salon, consuma alcool, și a desemnat pe altcineva să conducă nava”.
Se pare că acesta este adevărul. Deși specialiștii în navigație avertizaseră că itinerariul navei se intersectează cu cel al aisbergurilor, deși existența în zonă a urișului ghețar plutitor era semnalată de specialiști, comandantul navei, obligat să fie la punctul de observație, a preferat să ciocnească un șpriț cu călătorii, unii spun chiar că într-o foarte plăcută companie.
Să-mi fie iertat, dar impresia rămâne că aceia care au ținut în mână timona Sănătății timp de treizeci de ani au petrecut timpul cu șprițul în salon, deși simțiseră o zguduitură atunci când nava s-a izbit de aisbergul #Colectiv, încă una când a lovit ghețarul #Giulești si se mai zguduie încă după șocul de la Piatra Neamț.
Dar pericolul rămâne inevitabil în viitor, dacă ne bazăm numai pe frumoasele cuvinte ale domnului Iohannis despre „o reformă profundă a sistemului de sănătate publică din România”, spuse fără să se refere și la cine ar putea face această reformă.
Nu e problemă că nu se referă. Mi-e teamă că nici nu știe. Căci domnul Tătaru ar fi puțin probabil, domnul Orban exclus, iar pe domnul Arafat îl văd atât de epuizat după ce a pus pe picioare SMURD și a organizat ISU, încât nu pare să aibă bateriile încărcate, ca s-o ia de la capăt cu anvizajata reformă profundă.
