Donald Trump a adoptat măsuri extreme în ceea ce privește agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei. Însă, pentru Trump, acest context nu este „agresiunea rusă”, ci mai degrabă „conflictul din Ucraina” – o denumire care evită recunoașterea explicită a acțiunilor lui Vladimir Putin împotriva statului vecin, deși acestea sunt clar definite ca agresiune în dreptul internațional.
Trump a șocat atât Ucraina, cât și țările europene printr-o convorbire telefonică cu Vladimir Putin, în urma căreia președintele american a intensificat discuțiile privind organizarea negocierilor de pace.
Donald Trump a susținut ideea că părțile – adică Rusia și Ucraina – trebuie să ajungă la un compromis acceptabil pentru ambele tabere.
Însă aici se ridică o întrebare esențială: dacă așa-zisul compromis presupune acceptarea anumitor poziții, atunci, în cazul Ucrainei, este vorba despre teritorii. Dar ce ar trebui să fie obligată Rusia să cedeze? Să nu mai ucidă ucraineni? Ar fi un „compromis” excelent.
În acest context, zilele acestea se desfășoară un eveniment de mare importanță – Conferința de Securitate de la München.
Ca de obicei, înaintea acestei conferințe, cel puțin de la invazia Rusiei în Ucraina din 2014, fluxurile de știri sunt aglomerate cu referiri la Acordul de la München din 1938, când Cehoslovacia de atunci a fost împărțită, ocupată și agresată de către Reichul German, sub tăcerea „strategică” a țărilor europene. Acestea, acceptând apetitul expansionist al lui Hitler cu reținere și ezitare, încercau să evite un război de amploare.
Însă anamneza relațiilor bilaterale dintre Ucraina și Rusia oferă un exemplu mult mai relevant, ilustrând în profunzime ce înseamnă, de fapt, negocierile cu Rusia și ce urmărește Moscova atunci când, totuși, ia loc la masa diplomatică.
Trump, Putin și Ucraina: negocierile care nu au fost și nici nu vor fi niciodată despre pace
Cele douăzeci și patru de ore în care Donald Trump a promis că va pune capăt agresiunii Rusiei au trecut de mult timp, iar poziția sa rămâne imprevizibilă.
Într-una dintre postările sale de pe social media, noul președinte al SUA a amenințat deja Rusia cu tarife mai mari dacă nu face concesii, dar încă nu a vorbit direct despre sprijinirea Ucrainei.
În ultimele zile, însă, Trump și-a schimbat radical retorica. În primul rând, președintele american a declarat că așteaptă de la Kiev un acord prin care SUA să obțină dreptul de a extrage metale rare și minerale din Ucraina. Această declarație a surprins societatea ucraineană, dar nu a șocat-o complet, spre deosebire de ceea ce avea să urmeze.
De altfel, în prezentarea propriei „formule de pace”, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a menționat că SUA ar trebui să vină în Ucraina și ca un investitor în proiecte strategice, inclusiv în sectorul mineralelor. Administrația de la Kiev consideră că acest lucru ar putea reprezenta o garanție suplimentară de securitate.
Cu toate acestea, războiul continuă, iar astfel de discuții rămân premature. Între timp, președintele american și-a radicalizat pretențiile și a început să vorbească tot mai insistent despre pace.
Mai mult decât atât, a inițiat discuții despre pace direct cu Vladimir Putin. Potrivit lui Trump, el și Putin „au convenit că vor să oprească milioanele de morți ca urmare a războiului dintre Rusia și Ucraina”.
O incertitudine tot mai mare în Ucraina
În paralel, Kievul a fost supus în aceste zile unor atacuri masive cu rachete și drone, de o amploare care nu a mai fost observată de mult timp.
Însă aceste intenții au fost exprimate de liderul american chiar după inaugurarea sa din luna trecută. În timpul Forumului de la Davos, Trump a declarat că și-ar dori să se întâlnească cu președintele rus Vladimir Putin, ceea ce a stârnit îngrijorare la Kiev. Ucraina încearcă să respecte principiul „nimic despre Ucraina fără Ucraina” în politica sa externă, de aceea, îngrijorările în ce privește direcția politicii lui Trump cresc zilnic.
Pe parcursul pregătirilor pentru Conferința de la München, Keith Kellogg, reprezentantul lui Trump pentru afaceri legate de Ucraina și Rusia, a vorbit despre un plan de pace propus de președinte american, adăugând că Trump își va prezenta personal acest plan foarte curând.
Este puțin probabil ca Donald Trump să efectueze o vizită neanunțată în Germania, însă se știe deja despre întâlnirea lui Zelenski cu vicepreședintele american JD Vance, secretarul de Stat Marco Rubio și delegația americană.
Kievul se confruntă cu o incertitudine tot mai mare în ceea ce privește sprijinul SUA. Faptul că Trump nu a menționat în mod clar continuarea ajutorului militar pentru Ucraina, ci, în schimb, a pus accent pe negocieri cu Rusia și pe interese economice legate de resursele minerale este un semnal de alarmă.
Europa trebuie să înfrunte realitatea
Pentru Uniunea Europeană, situația reprezintă o amenințare serioasă la securitatea și stabilitatea continentului. O eventuală slăbire a sprijinului SUA pentru Ucraina ar pune și mai multă presiune pe Europa, care deja se confruntă cu eforturi financiare și logistice considerabile pentru sprijinirea Kievului.
De asemenea, negocierile dintre Trump și Putin, fără participarea activă a partenerilor europeni, riscă să creeze un precedent periculos.
Cancelarul german Olaf Scholz a declarat că discuțiile dintre președintele american Donald Trump și președintele rus Vladimir Putin nu au fost o surpriză, dar evenimentele „necesită o poziționare clară, rapidă și decisivă a Europei”: „Nimic despre Ucraina fără ucraineni și nimic despre Europa fără europeni.” Scholz a făcut apel la Bundestag să adopte o rezoluție care să clasifice conflictul din Ucraina drept o urgență.
„Astăzi trebuie să înfruntăm realitatea: ce înseamnă acțiunile și declarațiile administrației SUA pentru Ucraina, Europa și restul lumii. Inacțiunea ar însemna să punem în pericol securitatea țării noastre și a întregului continent. Și nu voi permite ca acest lucru să se întâmple într-un moment atât de critic pentru Germania și Europa”, a conchis cancelarul german.
La sfârșitul anului trecut, în noiembrie, Bruno Kahl, șeful Serviciului Federal German de Informații, a declarat în timpul unui eveniment la Berlin că Rusia ar putea ataca țările NATO în următorii ani. Kahl a subliniat că Rusia se pregătește de un conflict cu Occidentul, considerând o confruntare militară drept un scenariu realist.
- Zelenski: Rusia se pregătește să trimită 100.000 de soldați în Belarus, posibil pentru a ataca o țară NATO
- Serviciu secret danez: Rusia poate să atace o țară vecină în termen de șase luni
În plus, în decembrie 2023, publicația Bild a raportat, citând surse proprii din serviciile de informații ale unei țări europene, că Rusia ar putea încerca să atace Europa la sfârșitul anului 2024 sau începutul anului 2025, când Statele Unite ar fi „fără lider” și ar putea ajuta statele europene doar după o anumită întârziere.
Nu există acorduri la Istanbul, ci doar un ultimatum al Rusiei
După invazia la scară largă a Rusiei în 2022, la Istanbul au avut loc câteva runde de negocieri între Kiev și Moscova. Principalul subiect a fost dezarmarea și statutul neutru al Ucrainei. Cu toate acestea, din cauza cererilor nerealiste ale Rusiei și a ostilităților active, discuțiile s-au încheiat fără rezultate.
„În ceea ce privește acordurile de la Istanbul, acestea nu au existat niciodată. A existat un ultimatum din partea Rusiei chiar în prima zi a invadării Ucrainei. În 2022, mesagerii Moscovei, folosind surse diferite, au arătat detaliile acestui ultimatum”, a declarat președintele Ucrainei Volodimir Zelenski.
Așa-numitul „Acord privind grâul”, semnat la 18 iulie 2022 între Rusia și Ucraina cu medierea Turciei și a ONU, este o altă poveste controversată în stadiul agresiunii la scară largă.
Succesul său relativ inițial s-a transformat într-un eșec în mai puțin de un an, odată cu retragerea Rusiei din inițiativa privind cerealele, folosind o serie de pretexte false.
După invazia Rusiei în Ucraina în 2014, Acordurile de la Minsk, semnate în același an, au devenit principalul format pentru o soluționare a conflictului. Acestea prevedeau în primul rând o încetare a focului în estul Ucrainei, unde luptele continuau între forțele armate ucrainene și separatiștii pro-ruși, care se bucurau de sprijinul politic al Rusiei și de sprijinul forțelor de securitate ruse.
Rusia însăși a încercat să se absolve de responsabilitate și să prezinte Ucraina și separatiștii din Donbas drept părți a conflictului, așa cum Kremlinul a reușit să facă în Moldova, cu Transnistria.
În 2015, au fost semnate Acordurile de la Minsk II, care prevedeau condiții suplimentare: dezangajarea trupelor și organizarea de alegeri în teritoriile temporar ocupate. În cele din urmă, nici calea de la Minsk, nici negocierile celor patru din Normandia, care au inclus Ucraina, Rusia, Germania și Franța și au găzduit contacte la nivel înalt, nu au dat niciun rezultat.
„Rusia trebuie să își asume responsabilitatea de a pune capăt conflictului pe care l-a început în estul Ucrainei”, a fost poziția SUA în 2021, care a fost publicată pe site-ul oficial al Ambasadei SUA în Ucraina.
Pacea cu Rusia e o etapă din război
„[Tactica] lui Putin este să creeze conflicte între prietenii și adversarii săi și apoi să le înghețe. Acest lucru generează o zonă gri la granița dintre Ucraina, Georgia, Moldova și Azerbaidjan. Aceste state rămân independente, dar slăbite, și, prin urmare, cad sub controlul Rusiei.
Cu alte cuvinte, compromisurile sunt necesare, dar nu rezolvă problema fundamentală: o pace fragilă impusă de ruși se instaurează și devine treptat norma. Evităm războiul, dar stabilim dominația [Rusiei] pentru o lungă perioadă de timp. Ea nu cucerește, ci erodează încetul cu încetul”, a scris fostul președinte francez François Hollande, în cartea sa „Lecții de putere”, despre negocierile care au precedat cele două acorduri de la Minsk.
François Hollande a fost înlocuit de Emanuel Macron, iar liderul ucrainean de atunci, Petro Poroșenko, de Volodimir Zelenski, care și-a început primul mandat în 2019 și părea să creadă într-o „pace fragilă” în mijlocul bombardamentelor sistematice ale Rusiei, deoarece a venit la putere cu un procent fără precedent de 73% din voturi, pe un mesaj politic de înțelegere cu Rusia.
Actualul președinte francez Emmanuel Macron a remarcat că Trump a creat o „fereastră de oportunitate pentru negocieri”, însă a subliniat că doar liderul ucrainean Volodimir Zelenski are dreptul de a negocia pacea în numele Ucrainei.
De asemenea, Macron a avertizat că o pace impusă prin capitulare ar fi „o veste proastă pentru toată lumea”, inclusiv pentru Statele Unite.
Zelenski a reușit să participe la ultima reuniune a formatului Normandia de la Paris. În timp ce pentru Kiev problema-cheie atunci a fost stabilirea unei încetări a focului pe linia de contact, pentru Rusia a fost presiunea asupra Ucrainei de a modifica Constituția pentru a prevedea așa-numitul statut special al Donbas-ului, condus de militanți controlați de Kremlin.
„Vorbim despre modificarea Constituției țării pentru a consacra statutul special al Donbas-ului pe o bază permanentă. Este necesar, desigur, să prelungim durata acordului privind statutul special al anumitor regiuni din Donbas și, în cele din urmă, să facem această dispoziție permanentă, așa cum se prevede în acordurile de la Minsk pe care le-am menționat...”, a declarat Vladimir Putin după ultimul summit din Normandia, în cadrul unei conferințe de presă comune.
***
Cartea “Russian Negotiating Behavior” de Jerrold L. Schecter oferă o analiză detaliată a stilului de negociere rusesc, evidențiind atât continuitățile istorice, cât și tranzițiile în comportamentul negociatorilor ruși. Iată cinci idei principale din această lucrare:
1. Influența moștenirii bolșevice: Schecter subliniază că, în ciuda prăbușirii Uniunii Sovietice, moștenirea bolșevică continuă să influențeze comportamentul de negociere al Rusiei. Această influență se manifestă printr-o abordare strategică și centralizată în negocieri.
2. Caracteristici distincte ale stilului de negociere rus: Cartea identifică trăsături specifice ale stilului de negociere rusesc, cum ar fi o pregătire meticuloasă, o abordare dură și o tendință de a folosi tactici de presiune pentru a obține avantaje.
3. Continuitate în interese și stil: Schecter evidențiază că există o continuitate semnificativă în interesele și stilul de negociere ale Rusiei de-a lungul timpului, în ciuda schimbărilor politice și economice interne.
4. Strategii de contracarare pentru negociatorii occidentali: Cartea oferă recomandări pentru negociatorii occidentali, sugerând strategii pentru a proteja interesele proprii atunci când negociază cu partea rusă. Acestea includ înțelegerea profundă a culturii și istoriei ruse, precum și pregătirea pentru tacticile specifice utilizate de negociatorii ruși.
5. Cerinţe pentru afaceri în economia de piață emergentă a Rusiei: Schecter discută despre cerințele și provocările cu care se confruntă oamenii de afaceri occidentali în Rusia post-sovietică, oferind perspective asupra modului de a naviga în economia de piață emergentă a țării.
***
Războiul hibrid al Moscovei a început acum 100 de ani
Rusia are o tradiție surprinzător de lungă de a folosi negocierile de pace drept acoperire pentru acțiuni agresive. Combinația de invazie militară, război informațional și manipulare diplomatică a devenit o semnătură a politicii externe ruse la începutul secolului al XX-lea.
Astăzi, mulți actori internaționali, în special cei care ar fi trebuit să învețe cel mai bine aceste lecții, subestimează această abordare, încercând să găsească formula perfectă pentru pace, în timp ce Rusia nu caută o astfel de formulă.
Acum mai bine de o sută de ani, în 1918, au avut loc primele încercări de contacte diplomatice între Ucraina și Rusia, care, la fel ca Acordurile de la Minsk și discuțiile de la Istanbul din 2022, au avut loc pe fondul ofensivei militare bolșevice împotriva Ucrainei.
La fel ca Acordurile de la Minsk, negocierile de pace Ucraina-Rusia din 1918 au început ca urmare a presiunii exercitate de partenerii internaționali, în special Tratatul de pace de la Brest, care a adus Rusia la masa negocierilor. Ucraina, la rândul său, împreună cu recunoașterea internațională, a primit sprijin militar din partea trupelor germano-austriece, care s-au alăturat Kievului.
Cu toate acestea, acum mai bine de un secol, la fel ca și astăzi, Rusia a sabotat și a întârziat procesul de negociere, oferind o acoperire diplomatică pentru agresiune, folosind agenți de influență și campanii de dezinformare, la fel cum face și azi în războiul hibrid.
La începutul conferinței de pace din mai 1918, șeful delegației ruse, Christian Rakovsky, a pus la îndoială însăși existența unui stat ucrainean independent, subliniind că problema personalității sale juridice internaționale va fi rezolvată în cadrul acestor negocieri.
Astfel, retorica de negare a statalității ucrainene de către actuala conducere rusă a fost „moștenită” de acum o sută de ani și nu este doar tactica lui Putin, ci și tactica statului rus, aplicată în diferite etape istorice.
Apropos, Rakovsky a fost cel care avea să devină liderul Ucrainei sovietice după ce partenerii internaționali și-au retras sprijinul și bolșevicii au învins armata ucraineană. Dar odată cu înfrângerea Republicii Populare Ucrainene, tulburările abia începuseră: urma crearea Uniunii Sovietice, cu gulagurile și represiunea în masă, Holodomorul, divizarea Europei prin Pactul Molotov-Ribbentrop și Cortina de Fier peste întreaga Europă de Est.
Cartea Russia's Negotiating Behaviour citează sfatul dat de Andrei Gromîko, ministrul de Externe din perioada sovietică, unui tânăr negociator, relatat de un înalt diplomat sovietic: „Cere ceva ce nu îţi aparține, cere mai mult decât vor ei să dea. Apoi, dacă va trebui să dai înapoi, tot vei obține ceea ce nu este al tău. Ceea ce este al meu este al meu, ceea ce este al tău este negociabil”. Și această abordare descrie mult mai clar poziția Rusiei la fiecare etapă în cadrul diplomației lor.
Articol de Marianna Prysiazhniuk