De ce PSD nu știe să facă opoziție

Scena politică din România a fost acaparată de lupta internă din PNL. Confruntarea dintre prim-ministrul Florin Cîțu și Ludovic Orban, președintele în funcție al partidului, este una care a surprins o parte a opiniei publice prin duritatea ei, dar a și slăbit cea mai importantă formațiune din coaliția de guvernare.
De ce PSD nu știe să facă opoziție

În acest context, era de așteptat ca PSD să profite de luptele interne din PNL și să reușească să vină în fața oamenilor cu un discurs în care să se zărească un proiect politic pentru viitor.

Cel mai recent sondaj de opinie, de la jumătatea lunii iulie, arată că social-democrații sunt cotați cu 30% din susținerea publicului, dar și că PNL are încă de partea sa un sfert din electorat (25%), deși se află la guvernare de aproape doi ani, în condițiile celei mai grave crize sanitare provocate de epidemia de Covid-19.

De asemenea, trebuie precizat că și USR-PLUS și-a păstrat, în mare parte, susținerea, fiind cotat la 13%, în alegerile parlamentare din decembrie 2020, obținând 15% din voturi.

Dacă așezăm pe tablă și cele 14% procente ale AUR, o formațiune naționalistă, apărută în contextul crizei pandemice, se observă că PSD nu are posibilitatea să guverneze sau să realizeze o alianță pentru a ajunge la o majoritate parlamentară, la doi ani de când nu mai e la putere.

În opinia mea, acest blocaj în care se află PSD determină și o lipsă de responsabilitate din partea celor care guvernează, aceștia, nefiind amenințați cu pierderea iminentă a puterii, nu simt nevoia să-și justifice acțiunile și să ia deciziile politice în mod transparent.

PSD e un partid care a făcut mult rău României. De la marea corupție, stagnare economică și promovare pe scară largă a mediocrității în sistemul public, până la o politică orientată spre distrugerea sistemului democratic și instaurarea autoritarismului, acesta a reprezentat vreme de decenii teritoriul în care s-a mișcat formațiunea social-democrată.

De la înființarea FSN, din ianuarie 1990, și până acum, această structură politică nu a fost decât o sofisticată metodă de salvare și de păstrarea a influenței moștenitorilor regimului comunist.

Cumva, după 30 de ani, PSD a ajuns într-un punct de cotitură. Cu un președinte de partid care nu se poate impune în fața mulțimii de grupări și facțiuni, trebuie să găsească soluții să supraviețuiască.

De fapt, apariția AUR, în opinia mea, e o veste proastă pentru PSD. Formațiunea populistă și naționalistă își ia cea mai mare parte din electorat de la social-democrați, care se văd blocați în ce privește discursul “populist-patriotic”.

O încercare de modernizare a formațiunii și aducerea ei din nou în Europa se lovesc de reticența baronilor locali și a multor primari cărora le e teamă să nu piardă și ce mai au.

O schimbare de discurs i-ar pune în dificultate.

Să ne gândim cum ar arăta și câtă credibilitate ar avea Dumitru Buzatu sau Paul Stănescu, vorbind despre valorile europene, despre democrație și stârpirea corupției.

Așa că, în loc să caute și să găsească o cale, Marcel Ciolacu, președintele PSD, a ales tactica așteptării unei noi crize.

E greu de spus cum se poate întâmpla acest lucru atâta vreme cât ne aflăm în mijlocul unei crize, dar e destul de clar că social-democrații vor continua să combine un discurs european cu promovarea Dianei Șoșoacă, de exemplu, sperând să câștige susținere din toate părțile eșichierului politic. 

PSD va încerca să profite de nemulțumirile unor categorii sociale pentru a face înțelegeri din perspectiva alegerilor din 2024, dar va pedala și pe un discurs populist, astfel încât să piardă cât mai puțini susținători din zona rurală pe care a controlat-o autoritar până la apariția AUR.

PSD a fost atât de mult la guvernare încât nu știe să facă opoziție. Din acest motiv, dinspre partid vin atât de multe mesaje amestecate, sunt abordate atât de multe teme și se trage în atât de multe ținte încât e imposibil să se coaguleze un curent de opinie favorabil partidului și liderilor săi.

Pare că întreaga societate s-a săturat de PSD și, chiar dacă asistăm la o falie tot mai adâncă între curentele conservatoare și liberale, senzația e că social-democrații s-au prăbușit într-o prăpastie ideologică.

În opinia mea, Marcel Ciolacu nu va reuși să reunifice partidul, iar cea mai mare problemă e că și căutarea unui candidat cu șanse pentru alegerile prezidențiale va fi un eșec.

Varianta Mircea Geoană, deși seducătoare, la prima vedere, la a doua începe să scârțâie chiar din cauza amenințării pe care o reprezintă acesta pentru actualul președinte al partidului.

La cum e construit PSD, nimeni în afara liderului nu poate candida pentru poziția de șef al statului, chiar dacă asta a însemnat la un moment dat să fie aruncată în luptă Viorica Dăncilă. De ce, acum, ar fi diferit?

Citiți și alte articole politice pe SpotMedia: