Înainte de Sinodul Bisericii Ortodoxe Române, când arhiepiscopul Teodosie dădea un adevărat spectacol de fundamentalism religios, coroborat cu pofta lumească de putere, istoricul Oliver Jens Schmitt, cel care a scris o istorie a BOR, remarca oportunitatea imensă pe care o avea Biserica: să se distanțeze de ultranaționalism și, astfel, de impulsurile nedemocratice și utile Rusiei ale unei părți a ei.
Curentul retrograd promovat de Teodosie a fost chiar accelerat în preajma Sinodului, ceea ce a tranșat, dacă mai era cazul, care este poziția arhiepiscopului Tomisului.
Astfel, a stârnit în general reacții ironice remarca ierarhului că bărbații trebuie să aibă barbă, altminteri sunt ciuntiți, barba ținând de bărbăție. Este complet inutilă însă orice analiză semantică sau teologică.
Miza acestor declarații grotești nu este una religioasă, nu la chipul lui Iisus se gândea Teodosie, ci la urechile celor gata să fie asmuțiți, ale radicalilor, ale resentimentarilor, ale celor hăituiți de frici și care își convertesc frica în agresivitate și voință de putere. De altfel, frica și agresivitatea sunt fețele diferite ale aceleiași monede.
În termeni politici, este aceeași proiecție a masei electorale amorfe, un electorat radical conservator, redus la emoții atavice și alimentat cu aceste idei grotești și mai ales cu urgența amenințării că necredincioșii vor corupe lumea, necredincios fiind aici bărbatul ras, minoritarul sexual, femeia adulteră și în general femeia care denunță cultura patriarhală în care femeia poartă vina și atunci când este agresată sexual, a se vedea doar reacțiile la piesa Macarena, fie că-ți place sau nu limbajul.
Așadar, scopul lui Teodosie cu aceste declarații din capul locului scandaloase este să dea amploare culturii retrograde din care se hrănește curentul radical, ultranaționalist, să facă zgomot încât să poată amplifica subcultura antiliberală, antioccidentală și prin asta rusofilă. Nu a fost întâmplătoarea revenirea pe agendă cu o temă din registrul așa-zis tradiționalist, în care bărbăția, un cuvânt care implică o relație de putere, se recunoaște prin purtarea bărbii. Cu cât mai grotesc tonul, cu atât mai amplificată pare partea retrogradă a BOR.
“BOR are o oportunitate enormă: se poate distanța clar de ultranaționalism; poate formula o poziție oficială pozitivă față de democrație și statul de drept; poate arăta cum tradiția ortodoxă poate fi instrumentalizată nu doar ca o respingere a Occidentului, a statului de drept liberal - dar drept cea mai mare biserică ortodoxă din UE”, spunea Oliver Jens Schmitt, în interviul pentru spotmedia.ro, subliniind exact provocarea pe care Sfântul Sinod o are, atunci când pe masă va avea cazul Teodosie, un ierarh care a susținut narațiuni pro-putiniste.
În discursul către națiune de joi, cu o zi înaintea înmormântării lui Alexei Navalnîi, unul dintre martirii de cursă lungă ai Rusiei, dacă ne gândim la lunga lui asasinare, Vladimir Putin a apăsat pedala valorilor tradiționale, a creștinității pe care Rusia o prezervă în fața Occidentului decadent, teme clasice ale imperialismului rus.
Nu e nevoie să existe o legătură directă, firește, între Kremlin și Teodosie, ci una de agendă.
Este clar ce vor extremiștii: Teodosie în fruntea BOR, un obscurantism neolegionar, un sprijin deschis pentru Vladimir Putin, o ruptură cu întreaga strategie de politică externă a României din ultimii treizeci de ani; dar este vorba și - și mai ales - de putere și bani.
Oliver Jens Schmitt
A reușit Sfântul Sinod să profite de fereastra de oportunitate, mustrându-l pe Teodosie? La prima vedere, ar putea să pară o măsură mult prea blândă, care totuși poate da o oarecare satisfacție, dar în lipsa unor declarații tranșante, Biserica ratează să dea o mână de ajutor democrației și valorilor universal liberale. Tocmai ambiguitatea este cea care servește cel mai bine agendei ultranaționaliste.