În ultima perioada, subiectul tendințelor demografice negative din România a început să capete din ce în ce mai multă vizibilitate. Cu toate acestea, impactul economic major pe care pensionarea “decreţeilor”, o generație de două ori mai numeroasă decât media perioadei, îl va avea este discutat doar dintr-o perspectiva limitată: impactul asupra sistemului public de pensii.
Anticiparea corectă a problemelor pe care această pensionare în masă le va crea a dus la lansarea acum 16 ani a sistemului privat de pensii. Aș îndrăzni să spun că este singură măsură care știu să fi fost luată în România prin analiză și anticiparea unei mega-tendinţe.
În rest, deciziile de reforma sau corecție au fost luate integral reactiv, doar atunci când simptomele ignorării unor evoluții pe termen mediu sau lung, altminteri previzibile, au început să producă efecte nefaste.
Spre exemplu, obiectivul convergenței nivelului de trăi al românilor cu cel al țărilor avansate ar fi fost de așteptat, nu-i așa, să ducă la o creștere susținută a puterii de cumpărare.
Nu ar fi trebuit să așteptăm ca aeroportul Otopeni să fie tranzitat de dublul numărului de pasageri pentru care a fost proiectat pentru a demara un proiect de extindere a lui.
Nu ar fi trebuit să așteptăm că orașele și drumurile să fie copleșite de automobile pentru a începe să găsim soluții ce necesită, iată, ani buni pentru a fi aplicate.
Nu ar fi trebuit să așteptăm explozia consumului de energie în contextul încălzirii generalizate pentru a constata că nu ne putem produce singuri întreagă energie de care avem nevoie. Iar exemplele ar putea continuă.
Ignorarea unor mega-tendinţe evidente încă de acum 10-15 ani ne face ca, astăzi, să investim bani în kilometri de autostrada în timp ce alte țări investesc masiv în noile mega-tendinţe ale secolului 21: energie verde, digitalizare sau inteligență artificială.
Din păcate, chiar și mega-tendinţa evoluției demografice negative nu pare să fie înțeleasă în integralitatea să, așa cum o arată focalizarea exclusivă pe provocările viitoare ale sistemului public de pensii.
De fapt, mai există o consecință extrem de serioasă, care presupune soluții chiar mai complexe decât lansarea unui sistem privat de pensii. Un număr substanțial mărit de pensionari nu va avea nevoie doar de mijloace financiare pentru o viață decentă. Deoarece bătrânețea nu aduce doar venituri mai mici, ci și un risc de îmbolnăvire mai mare.
După o regulă “de trei simplă”, generații de două ori mai numeroase de pensionari vor dubla presiunea asupra sistemului de sănătate din țară. Adică asupra acelui sistem care, chiar și în condițiile actuale, cu greu face față cererii fără a compromite calitatea.
Merită remarcată o diferență extrem de importantă. Pentru sistemul public de pensii, o generație de pensionari de două ori mai numeroasă ridică o singură problema: finanțarea bugetului de pensii. În schimb, pentru sistemul de asigurare a sănătății, provocarea este dublă.
Pe de o parte, și în acest caz, va fi necesară alocarea de resurse net superioare în bugetul asigurărilor de sănătate. Însă doar banii nu vor fi suficienți câtă vreme capacitatea de furnizare de servicii nu va crește pe măsură cererii.
Asta înseamnă că putem ști încă de pe acum că, în următorii 5-6 ani, va fi nevoie de investiții rapide și substanțiale în scopul asigurării de resurse suplimentare: policlinici, spitale, medici, asistente, care să poată prelua fluxul ridicat de pacienți care vor proveni din rândul “decreţeilor” în vârstă.
Citeşte integral analiza lui Radu Crăciun - Criza despre care nu vorbim, chiar dacă știm când va avea loc pe Curs de Guvernare