Coaliția nu mai reușește să păstreze măcar aparența interesului real pentru situația din Educație. Pe primul loc a revenit grija rotativei, deci a împărțelilor.
Greva aceasta, la fel ca restul mișcărilor sindicale, pune schimbarea premierilor într-o cheie fără precedent: șefia guvernului nu mai este disputată ca râvnită, ci precum un cartof fierbinte de care ambele partide vor să scape aruncând-l la celălalt.
Președintele Iohannis s-a retras la Neptun, epuizat de atâta muncă în folosul țării, și nu a mai găsit cu cale să discute cu profesorii după ce s-a rățoit amenințător la ei.
Joi seara, la B1 TV, prof Marcel Bartic spunea că atitudinea dlui Iohannis în raport cu profesorii i-a adus aminte de atitudinea inspectorului școlar. Dl Iohannis a revenit așadar explicit la reflexele de politruc, după cum s-a autodefinit, condiție pe care nu a depășit-o, după cum vedem, niciodată.
Iar fiecare așa zisă nouă negociere este doar încă o încercare de fraierire a profesorilor. De exemplu, iată cum explica o profesoară de matematică ultima ofertă, primită vineri de liderii sindicali:
”Guvernul nu a propus mărirea salariului cu 45% începând cu 2024, ci mărirea cu 45% din ce ar trebui să adauge până la salariu mediu de 4.200 lei net. Adică 45% din 1.200 lei, restul până în 2027.
45% din 1200=540 lei net, dar cum au spus că vor scădea ce ne-au dat acum, matematic, rămân zero lei. Profesorii au cerut mărirea într-o singură tranșă, începând cu 2024, mărire care oricum vine foarte târziu pentru a atrage profesori în sistem”.
În plus, cu excepția majorării de anul acesta, nicio promisiune viitoare nu are o minimă garanție. Guvernul recurge la tot felul de artificii, declarații, memorandumuri, jurat pe roșu, dar nu vrea să includă sistemul de salarizare într-o OUG, cum a făcut cu alte categorii profesionale, tocmai pentru că știe clar că nu o va respecta. Pentru că nu va avea de unde.
Iar problema nu ține doar de cei care nu vor mai veni în sistem, ci și de cei care vor pleca. O profesoară prezentă la protestul de vineri spunea la una dintre televiziunile de știri că a renunțat la cariera din IT pentru că o pasionează să lucreze cu copiii, este acum într-o școală dintr-o zonă vulnerabilă unde a reușit performanță, copii ei au participat și au obținut premii la concursuri, însă nu mai poate continua atât de prost plătită.
Acești oameni vor fi pierduți cât de curând și Educația va rămâne numai cu cei care chiar nu au altă șansă decât să se mulțumească cu banii puțini pentru că și pregătirea lor e pe măsură. Sunt deja destui în sistem, vor fi tot mai mulți.
În plan social, greva profesorilor a fost un turnesol. Cu excepția unora dintre părinții cu copii în ani terminali, opinia publică a fost preponderent de partea profesorilor împotriva guvernului în care numai 1 din 10 români mai are încredere.
Ceea ce arată că starea de tensiune și nemulțumire din societate este foarte mare, mult peste dimensiunea protestelor de stradă și a categoriilor care protestează.
Din punct de vedere politic, beneficiarul acestei tensiuni, provocată exclusiv de guvern, este AUR, care pentru a crește nu are nevoie de nimic altceva decât să existe și să dea mesaje în sensul enervării sociale, inclusiv printr-un program aberant, care, în caz de aplicare, ar produce efecte cu mult mai rele decât ale actualei guvernări.
Ca să vă dau două exemple de asemenea aberații; naționalizarea Petrom și ceea ce a fost numit “tribunalele poporului”.
Cât de antipatică poate fi OMV și câte probleme au fost în contractul de privatizare a Petrom, ar trebui totuși să nu uităm că acum compania este unul dintre cei mai mari angajatori din această țară și un mare contributor la bugetul statului, cu 20 de miliarde de lei în 2022.
Dar în 2000 datoriile Petrom depășeau 10 miliarde lei. Guvernul le-a trecut la datoria publică. Până în 2004, datoriile au ajuns din nou la 30 de miliarde lei. Soarta companiilor de stat.
Cât despre „tribunalele poporului”, ele ar fi un fel de curți cu jurați ca în SUA, însă pentru a trece la acest sistem ai nevoie de reformarea din temelii a întregii legislații procedurale și de o educație minimă a celor care urmează să fie jurați și care să înțeleagă ei înșiși noul sistem.
Demersul ar presupune o muncă titanică, care nu poate dura mai puțin de un deceniu pentru a livra un produs funcțional. E o nebunie să crezi că pui moț juriul și gata, ai proces cu jurați.
Dar în condiții de furie maximă, toate acestea devin detalii pierdute în hărmălaia frustrării, ale carei argumente sunt singurele care răzbat.
Iar George Simion maximizează șansele. A trecut neobservat anunțul său de creare a ceea ce se profila deja: polul suveranist în care AUR să colecteze toate partidele mici naționaliste, extremiste, xenofobe, cu puținele lor voturi care să se adune ca pâraiele într-un râu, Doamne ferește de fluviu! Și sunt destule.
Este evident că așa ceva nu are cum să reziste postelectoral și se vor rupe o mulțime de așchii care să-și vândă apoi voturile cui dă un preț bun, de regulă majorității. Dar efectul politic va fi cât se poate de rău.
Ceea ce mă îndoiesc însă că îi șoptesc valurile la Vila lui Ceaușescu de la Neptun.