Achitarea lui Cristian Popescu Piedone mai bate un piron în coșciugul încrederii în justiție și așa grav avariată. Am avut următoarea cronologie:
1. condamnare la 8 ani de închisoare în primă instanță
2. condamnare la 4 ani de închisoare în apel, pusă în executare imediat
3. achitare în calea extraordinară de atac pe motiv că fapta nu e prevăzută de legea penală
Așadar, trecerea de la o extremă la alta nu a fost motivată de o chestiune de nuanță, precum aprecierea vinovăției sau a altui element pe latura subiectivă, nu a fost motivată de o intervenție a CCR, de o lege de dezincriminare. Pe fix aceeași legislație, fix același dosar, ICCJ a apreciat că fapta imputată condamnatului nu există în legea penală.
De aici două puncte de vedere ireconciliabile ale societății în raport cu speța, dar identice în raport cu justiția.
Unii vor considera că un vinovat a fost achitat, alții vor considera că un nevinovat a fost hărțuit 6 ani, a stat un an în pușcărie și a pierdut un an din mandatul de primar. Și unii, și alții consideră însă că justiția nu a fost înfăptuită și sistemul judiciar a eșuat. Ceea ce este adevărat. Și de o gravitate extremă.
Pentru că încrederea în justiție este fundamentul statului de drept, fără ea societatea nu funcționează și pasul care mai rămâne, mă tem că nici măcar nu e departe, este justiția pe cont propriu.
Pe fond, nu voi judeca eu între judecători, care instanțe au greșit și care nu. Ceea ce știu însă este că atmosfera creată în jurul justiției din cauza politicului a devenit una extrem de toxică.
Mai ales după ce Liviu Dragnea a încercat să ia legislația penală pe persoană fizică, ca să scape de un dosar penal, justiția a devenit extrem de personalizată, de stadion, în care așteptările în ambele direcții ale galeriilor au creat presiuni imense și anormale asupra actului de justiție.
AUR, ca partid extremist și populist, știe asta când propune ceea ce a fost numit “tribunalele poporului”, tehnic curți cu jurați, emoțional “poporul să facă dreptate”. Iar după decizia în cazul Piedone, scandaloasă indiferent de raportarea la soluție, popularitatea unei astfel de propuneri va spori.
Nimeni nu va sta să explice că și fie juriu, el nu se pronunță asupra încadrării juridice, dacă fapta e sau nu în legea penală. Tot judecătorul ar decide acest aspect. Jurații se pronunță exclusiv asupra vinovăției, irelevantă în răsturnările de situație din acest caz.
Fără a intra în detaliile speței, nu pot exclude, la fel ca Dan Tăpălagă, ca așteptarea ca un om politic, mai ales unul polarizant ca primarul Piedone, să fie găsit vinovat pentru Colectiv, un caz cu imensa încărcătură emoțională, să fi creat o presiune căreia primele două instanțe să nu-i fi putut rezista.
Mai ales că la noi orice decizie contrară așteptărilor cu implicații politice este urmată de o anatemizare, linșare, tăvălire înfiorătoare a judecătorilor care o pronunță, din partea susținătorilor celui care a pierdut. Ura pe politic, dezamăgirea provocată de acesta fac ca un act de justiție în care nu curge și sânge politic să nu conteze.
A și trecut neobservat că singura achitare în acest caz a fost a lui Popescu Piedone. Restul celor implicați au rămas condamnați. Dacă era invers, adică restul ar fi fost achitați, dar politicianul rămânea în pușcărie, ieșea același scandal?
Adesea e greu spre imposibil de înțeles că adevărul factual și adevărul juridic nu se suprapun întotdeauna. Că în mari sisteme judiciare au fost pronunțate achitări șocante pentru vicii procedurale, că o probă viabilă trebuie să fie nu doar relevantă, ci și corect obținută etc
Soluția nu este înlocuirea justiției cu un paralelă populară, nici dreptatea pe cont propriu, ci un efort general de recuperare a justiției în care ar trebui implicați și magistrații, și societatea, și politicul. Pentru că demolarea încrederii în ea a venit din toate cele trei direcții.
Poate să sune teoretic, dar altă cale chiar nu există. Repet, alternativa sunt haosul și justiția pe cont propriu.