- Cea mai mare problemă din pandemie a fost incapacitatea guvernelor de a transmite mesaje simple și clare.
- Oamenii și-au pierdut încrederea în autorități din cauza măsurilor incoerente, care au creat tot felul de situații fără ieșire.
- Continua confruntare între tabere pe tema măștii, a măsurilor de protecție, a tratamentelor și vaccinării, o constantă a pandemiei.
După aproape doi ani de restricții, a devenit greu pentru cineva să urmărească ce se întâmplă în această criză sanitară globală. Valurile de infectare se succed cu o frecvență de două luni, iar fiecare nouă variantă creează o stare de panică în întreaga lume.
Deși se investește enorm, cercetarea nu ține pasul cu virusul, iar cea mai mare inovație de până acum, vaccinul, nu ne ferește de boală, ci de o formă gravă a ei și de moarte.
Dar probabil cea mai deranjantă manifestare a pandemiei e incapacitatea guvernelor care s-au succedat până acum să transmită mesaje clar, coerente și să vină în ajutorul oamenilor.
Călătoriile s-au transformat într-un calvar. Școala e un balans continuu între online, participare la cursuri și vacanțe forțate. Spitalele sunt pe marginea prăpastiei, cu puțin personal, epuizat fizic și psihic. La toate acestea, se adaugă explozia prețurilor.
Când peste 59.000 de oameni au murit din cauza afecțiunilor asociate cu infectarea, era greu de presupus că viața noastră nu se va schimba pentru totdeauna.
Această schimbare seamănă mai mult cu o continuă confruntare între tabere pe diferite teme, de la mască, măsuri de protecție, tratamente și până la vaccin.
Se formează armate care protestează, se războiesc pe rețelele sociale, în timp ce arbitrul, mă refer la Guvern, a depus armele și s-a ascuns, depășit de probleme.
În fond, virusul n-a ținut niciodată cont de părerile noastre. El și-a văzut de treabă, încercând să supraviețuiască, infectând cât mai mult.
În toate țările, administrațiile au avut de răspuns la situații extrem de complicate și, în dese rânduri, au dat greș.
Unii oameni politici au încercat să profite de pandemie, au crezut că “trece repede” și se pot prezenta în fața alegătorilor ca eroi, dar au dat greș.
Dar în România cred că cea mai mare problemă cu care ne-am confruntat a fost incoerenţa măsurilor.
Ce rost are să faci o strategie națională de vaccinare, iar primul lucru când o implementezi e să creezi informal o categorie de privilegiați, care au acces la tratament înaintea categoriilor vulnerabile?
După aceea, ne întrebăm filosofic de ce și-au pierdut oamenii încrederea în autorități.
La asta se adaugă și corupția. Suntem campioni europeni la falsificarea certificatului verde de călătorie și vaccinarea la chiuvetă.
Din acest motiv, nici nu ne putem baza prea mult pe date, nu știm câți au imunitate și câți dintre noi sunt mai expuși.
Principala măsură de protejare a populației în fața valului 5 de pandemie a fost “interzicerea” măștilor textile, cele care puteau fi spălate și folosite o perioadă mai îndelungată.
Alexandru Rafila, ministrul Sănătății, și Raed Arafat, șeful DSU (Departamentul pentru Situații de Urgență), administratorii pandemiei, au impus măștile chirurgicale și cele FFP2, de unică folosință, pentru a mări gradul de protecție a oamenilor în locurile aglomerate, la muncă și în mijloacele de transport în comun.
Din punct de vedere medical, e o decizie corectă, dar ea a creat o mare povară pe umerii unor oameni care s-au trezit că trebuie să scoată mai mulți bani din buzunar, în condițiile în care prețurile la utilități au explodat, iar scumpirile se țin lanț.
Un pachet cu 50 de măști de unică folosință costă 9 lei pe eMag.ro, unul dintre cele mai mici prețuri de pe piață. Iar un pachet cu 10 măști FFP2, 26 de lei, pe aceeași platformă de comerț online.
Un copil care se duce la școală folosește cel puțin două măști în timpul orelor, deci un pachet cu 50 de bucăți pe lună.
O familie cu doi copii trebuie să cumpere cel puțin trei cutii în fiecare lună. Asta înseamnă un plus de 30 de lei la bugetul sufocat de cheltuieli.
Poate pentru mulți locuitori ai marilor orașe care lucrează și au joburi bine plătite, 30 de lei nu înseamnă mare lucru, dar pentru multe familii din mediul rural înseamnă.
Mi-e greu să înțeleg de ce Guvernul României face atât de puțin pentru a păstra școlile deschise.
Oferirea de măști gratuite pentru populația vulnerabilă ar fi fost o cale prin care reprezentanții Puterii se puteau apropia de oameni, le ofereau ceva de care au nevoie, iar înapoi ar putea primi încredere.
Bine că în campania electorală aleargă candidații cu găleți, tricouri și șepci, iar, când într-adevăr era un bun moment să te apropii de oameni și să faci ceva concret pentru ei ca să-i protejezi de boală, ratezi magistral.
Nici nu vreau să mă gândesc câte vieți s-ar fi salvat dacă populația vulnerabilă ar fi avut acces din plin la măști gratuite de unică folosință și nu sporadic, cum s-a întâmplat până acum.
Cheia succesului unei măsuri e ca întotdeauna să fie urmată de un întreg sistem prin care să poată fi introdusă, să devină funcțională și să producă efectele urmărite.
Altfel, nu e decât o decizie luată într-un birou, care complică și mai mult viețile oamenilor, provocând frustrare.
La nivelul Executivului s-a discutat în urmă cu o săptămână despre problema măștilor gratuite pentru elevi, dar e foarte posibil să se ajungă în aceeași situație, ca și cu testarea gratuită a copiilor. Adică o poveste fără sfârșit, cu licitații aranjate, întârzieri și blocaje.