Miercuri dimineaţa, Bucureștiul intra din nou în scenariul roșu, după ce rata de infectare ajunsese 3,32. Cu o zi înainte, incidența era la limită, de 2,97. Este de remarcat saltul rapid, îngrijorător pentru ce va urma și confirmat de bilanțul îmbolnăvirilor, ajuns miercuri la 8.600 cazuri.
În ciuda tuturor eforturilor de a evita închiderea școlilor, s-a anunțat în această săptămână că se închid zeci de școli gimnaziale și grădinițe. Deocamdată. Asta, după ce s-au anunțat 44 decedați.
Greu de spus dacă ne aflăm în fața unui caz fortuit, dacă autoritățile au scăpat situația de sub control, dacă populația este reticentă la recomandările experților în materie sau dacă avocata Diana Șoșoacă este mai influentă în Parlamentul României și în public decât profesorul Alexandru Rafila.
Avocata și-a adunat adepți și simpatizanți, susținători fervenți ai „ideilor” sale, a reușit să-i convingă că nu există virus, nici pandemie, nici boală, că totul este un complot mondial al producătorior de medicamente și de mijloace de protecție. Cei decedați au murit pentru că n-aveau zile, nu de altceva.
Protestatara a reușit să culeagă simpatizanți dintre înalți prelați și oameni cu cele mai diferite pregătiri profesionale, dar cu îndoielnice niveluri de cultură, determinând chiar și medici să refuze vaccinul.
Atenție: numai prin convingere, nu prin constrângere. Și iarăși atenție: s-a dovedit mai convingătoare Șoșoaca, diletantă în materie, decât Rafila, expert. Bingo!
De altfel, fenomenul nu a apărut azi sau ieri. Cu două milenii în urmă, Iulius Caesar scria în „De bello galico”: „Esse nonnullos, quorum auctoritas apud plebem plurimum valeat, qui privatim plus possint quam ipsi magistratus”. Adică: „există oameni, a căror autoritate asupra mulțimii se dovedește a fi mai eficientă decât cea a demnitarului însuși”.
Mulți se erijează în lideri antivacciniști și protestează. Combaterea Certificatului Verde a ajuns un fel de sport național. Unde-i rost de proteste, ia omul un carton, își scrie oful la adresa certificatului, a miniștrilor, a ce-i vine mai la îndemână și se expune vizibil, ca să fie filmat.
Mi se pare inacceptabil ca vocea antivacciniștilor să fie mai percutantă și mai eficientă decât declarația unui specialist, a unui membru al Guvernului sau a unui expert de prestigiu în materie.
Revenind la certificatul verde, necesitatea lui a fost demonstrată cu prisosință nu numai de specialiștii noștri, ci și de cei la nivel european sau chiar global. Dar toți se izbesc de aceeași reacție a unor neavizați care se bucură, în mod ciudat, de o oarecare empatie în public.
Presa relatează că milioane de români sunt alimentați cu frică și neîncredere în medici, de către politicieni, ziariști sau influenceri care fac propaganda antivaccinismului. Cu toții contribuie la rostogolirea unor dezinformări sau informații antiștiințifice și adesea o fac cu succes.
Dar unde este succesul informărilor corecte ale doctorului Rafila, unde este efectul percutant al discursului său, unde sunt entuziaștii simpatizanți ai specialistului, convinși de valoarea cercetărilor lui și de concluziile sale imbatabile?
Mi-e teamă că nu-s nicăieri.
În acest context, chiar cu riscul că mă repet, nu pot să nu-mi aduc iarăși aminte de acel moment istoric din Primul Război Mondial, când România pierduse cea mai mare parte a teritoriului, iar Parlamentul, refugiat la Iași, își ținea ședințele acolo. Principala temă de dezbateri era legată de continuarea războiului sau de renunțare.
Mulți demnitari băteau în retragere și cereau capitularea, întrucât continuarea luptei părea fără speranțe, după momentele grele de la Mărășești.
Atunci s-a ridicat glasul unei personalități de mare calibru, al prestigiosului profesor Nicolae Iorga. În ședința Parlamentului din 14 decembrie 1916, discursul său electrizant și convingător a fost acoperit cu ropote de aplauze. Prin votul care a urmat, deputații hotărau atunci continuarea războiului, ceea ce a dus, în final, la desăvârșirea Marii Uniri.
Iată ce poate face omul de știință, care s-a făcut deputat nu pentru a beneficia de câteva privilegii legate de funcție, ci pentru a-și susțină ideile, a-i determina pe alții să le înțeleagă și a promova în Parlament legi viabile, care să să fie aplicate.
Cât de mare ar fi putut fi satisfacția morală a domnului dr Rafila, dacă după aplicarea Legii Certificatului Verde susținută de dânsul, numărul îmbolnăviților sau al celor decedați s-ar prezenta în România mai scăzut decât în orice altă țară!
Unde este astăzi discursul unui savant de prestigiu, care să convingă nevoia certificatului verde, în forma propusă sau în orice altă formă? Unde este acel om, în a cărui înțelepciune să avem atâta încredere, încât să-i urmăm fără șovăire recomandarea și sfatul? Unde este omul care să ne explice irefutabil că nimic nu este mai de valoare în viață decât viața însăși?
Căci iată ce spunea cercetătorul înainte de Crăciun, cu privire la mult discutatul certificat verde:
„Pentru mine personal este important să fie adoptat. Vorbesc din punct de vedere profesional”.
Foarte corect, dar fără ecou. Din punct de vedere exclusiv profesional, domnul A.R. putea vorbi și din laborator, de la catedră sau din cabinetul său de medic, prin Skype. Dar domnia sa mai este și deputat, ba încă și ministru. Oare din punctul de vedere pornit de pe aceste poziții nu are nimic de spus?
În opinia mea, demnitarii noștri au ratat un moment strălucit ca să-și etaleze puterile și să le demonstreze altora că, în materie de sănătate, bagheta magincă este la dânșii și cine îi împiedică o singură mișcare, acela își ia răspunderea pentru îmbolnăvirile și decesele ce urmează.
Poate am greșit focalizând cele de față numai asupra profesorului Rafila, ca persoana cea mai reprezentativă în domeniu. Poate era bine ca, în același stil, să mă întreb: unde este profesorul Streinu-Cercel, care a părăsit clinica, iar în prezent este parlamentar și îl vezi undeva activ?
Unde sunt alți specialiști (era vorba de vreo trei) aduși din clinicile județene de domnul Ciolacu, instalați pe baricadele politice și parcă dispăruți. Nu era acum rolul lor să-i combată eficient și calificat pe cei care luptă fără combatanți?
Nu-l văd aici nici pe domnul Nelu Tătaru, un liberal care se dovedea activ atunci când era în Guvern și nu-l prea văd combatând pe cineva în comisia de specialitate, unde s-a aciuit în Parlamentul din vacanță.
Să nu ne ascundem după deget, oameni buni. Antivacciniștii n-au vacanță. Ei sunt totdeauna pe fază, prezenți la evenimente, gata să fie cei dintâi la orice protest.
Mai țineți minte cum era cu bugetul din anii trecuți, la al căror proiect prezentat de Guvern partidele neguvernamentale elaborau și prezentau mii de amendamente în numai 24 ore?
Ce-i împiedică pe parlamentari – din cadrul Puterii sau ai Opoziției - să prezinte oricâte amendamente la mult controversata lege a certificautlui verde, ca s-o facă perfect constituțională, profesionist elaborată, greu de combătut de către protestatari (de ce nu li s-ar solicita și lor propuneri?) și imposibil de respins la A.P. sau CCR?
Nu-i împiedică nimic decât faptul că sunt cu toții în vacanță, a mai rămas ceva piftie de la sărbători și mare păcat să rămână nemâncată, iar palinca nebăută.
N-am dreptate? Să vezi cum se vor repezi cu toții să discute despre respectiva lege după 1 februarie și cum vor propune grămadă de amendamente, ca să nu pară că stau degeaba, atunci când se întorc din vacanță!