Calculul politic care pare a sta la baza înțelegerii privind datele alegerilor prezidențiale și parlamentare, cele trei duminici consecutive la vot, este extrem de simplist și contrazis de chiar alegerile din 9 iunie.
PSD și PNL au convingerea că un partid cu scor politic în jur de 30% la locale, așa cum sunt amândouă, vor avea musai candidați în finala prezidențială. Deci pe 24 noiembrie își trimit candidații în turul al doilea, pe 1 decembrie intră în parlamentare cu bonusul electoral al turului I și își maximizează scorul, după care, pe 8 decembrie, unul dintre ei învinge și devine președinte, iar celălalt premier.
Simplu, nu? Deloc.
Clarificarea de la eurolocale
În cazul PSD, calculul are șanse mai mari de a se adeveri, pentru că are un electorat disciplinat, în bună măsură în urbanul mic și în rural, unde mobilizarea la vot e mai ușor de făcut.
În cazul PNL însă, care mizează pe un electorat cu mult mai puțin disciplinat, dar mai informat și mai exigent, în mare parte din urbanul mare, probabilitatea de a obține încolonarea la vot a tuturor celor care au vrut primar liberal, indiferent de profilul candidatului, este o iluzie.
Și dovada nu este doar în scorurile din sondaje care arată că liderii PNL și PSD sunt sub scorurile partidelor. Cum spuneam, o găsim chiar în rezultatele alegerilor din 9 iunie.
Pe de-o parte, în București cel puțin, candidații celor două mari partide pentru funcția de primar general au fost sub scorul lor la CGMB. Deci oameni care au pus ștampila pe lista PSD sau pe lista PNL nu au pus ștampila și pe candidații lor pentru primărie.
Dar Capitala nu a fost o excepție, după cum arată analiza sociologului Cristian Andrei, publicată pe Facebook.
Pe scurt: „1,16 milioane de votanți ai PSD și PNL au votat cu totul altceva la europarlamentare decât la locale. În aceeași zi! Undeva între 400.000 și jumătate de milion de votanți PSD și PNL au votat Nicu Ștefănuță, REPER sau Vlad Gheorghe. Altă aproximativ jumătate de milion de votanți PSD și PNL a votat AUR și SOS. Undeva spre 100 de mii de votanți PSD și PNL au votat tot felul de alte partide mici, inclusiv UDMR.
Comasarea ne-a adus o nesperată clarificare: România 'locală' nu este deloc egală și congruentă cu România politică la nivel macro. Mulți români au opțiuni diverse, iar alții probabil votează de nervi altfel, dar în nici un caz nu disciplinat”.
Așadar, mai ales alegătorii liberali de la locale vor fi foarte greu de convins să se ducă să-l voteze pe Nicolae Ciucă, un fel de anticandidat, mai ales că pe masă se profilează în turul I multe variante, de la Mircea Geoana la Elena Lasconi.
Ciolacu, între hăuri
Deși are mai multe șanse în acest calcul, după cum arătam, Marcel Ciolacu pare cel mai ezitant să își asume candidatura. Pentru domnia sa, riscurile nu sunt atât în turul I, cât mai ales în finală, unde există o posibilitate reală, chiar o probabilitate să nu se întâlnească cu Nicolae Ciucă, acum pe locul 5 cu șanse mari să devina 6 în sondaje.
După eurolocale, este evident că speranța de a-l avea pe George Simion în turul al doilea este total nerealistă. Și în orice altă combinație, Marcel Ciolacu nu e favorit, măcar în virtutea faptului că finala ilustrează tradițional de fapt unicul front politic românesc din ultimele 3 decenii, nici poveste de stânga vs dreapta, ci PSD vs antiPSD (cu toate numele pe care le-a avut de-a lungul timpului acest partid).
Marcel Ciolacu are de ales între două riscuri importante. Dacă își asumă riscul de a candida și pierde, la fel ca toți premierii PSD de până acum, va pierde tot. Poate nu imediat, Victor Ponta a mai rămas o vreme premier și președinte PSD, dar fiind un înfrânt, cuțitul în spate e doar o chestiune de timp. Asigurările că nu va fi așa sunt aiureli și dl Ciolacu știe bine. I le-o fi dat și domnia sa dnei Dăncilă.
Al doilea risc este să refuze candidatura, primul președinte PSD care ar face asta, cu o știrbire certă de autoritate și anvergură, care l-ar putea aduce la același rezultat ca înfrângerea. Totuși, nu va fi un înfrânt, ceea ce ar schimba paradigma și, de aici, o șansă în plus.
Partidul mi-a creat o oportunitate, alegerea e a mea, spune Marcel Ciolacu. Dar ar fi tot responsabilitatea sa de președinte PSD să găsească un candidat viabil în locul domniei sale. Ceea ce nu e deloc ușor pentru că trebuie asumat de partid.
Ciucă, candidatul lui Iohannis
Nicolae Ciucă pare a merge întins spre candidatură, în pofida zvonurilor insistente că liberalii s-ar gândi să-l înlocuiască. Ar fi o decizie logică, după ce imensa investiție în imaginea domniei sale din ultimele luni nu a avut rezultate.
Însoțirea dlui Iohannis la summitul NATO a fost un fel de predare simbolică de ștafetă, un mesaj clar de susținere din partea președintelui, creatorul politic al dlui Ciucă, de altfel. Mă îndoiesc că îl ajută electoral pe dl Ciucă, având în vedere cota prăbușită de încredere și de simpatie a dlui Iohannis, dar în partid, în mod inexplicabil din punctul meu de vedere, actualul președinte își impune în continuare voința.
Nicolae Ciucă nu are mare lucru de pierdut în cazul înfrângerii. Nu are, în mod real, o carieră politică, deci ce sa piardă? Dar obedientul PNL ar trebui să ia în calcul că ratarea turului I de către Nicolae Ciucă ar provoca după o săptămână, la parlamentare, un dezastru. Pe care nu dl Iohannis îl va deconta, cel mult îl va privi de pe o pârtie sau din noua sa vilă de protocol.