O mare parte dintre români se tem că ne îndreptăm spre dictatură, care ne va aboli drepturi și libertăți. De fapt, ceea ce ne amenință acum mai degrabă este opusul dictaturii – pierderea oricărei autorități a statului și de aici germenii anarhiei, cu același efect, într-adevăr.
În sistemele politice ale UE este imposibil să iei măsuri impopulare, indiferent de domeniu, nu doar sănătatea publică aflată acum în discuție, fără a avea o masă critică de conformare voluntară.
Iar conformarea voluntară pleacă de la încrederea în cei care impun măsurile, autorități centrale, locale. Fără acest liant între guvernat și guvernant, măsurile pot fi impuse doar cu forța. Ceea ce nu garantează însă aplicarea lor.
Mai ales popoarele trecute prin comunism au, proporțional cu duritatea acestuia, o capacitate aparte de rezistență și eludare. Ca dovadă, vaccinarea la chiuvetă, testele de salivă colorate cu Coca Cola și multe alte forme de eludare.
Când neîncrederea în bunacredință, nu mai discut de competență și integritate, devine cronică, autoritatea statului se destramă și în lipsa ei exact drepturile și libertățile cetățenilor sunt lezate. Atunci când nimeni nu mai respectă nimic simțindu-se pe cont propriu, viața fiecăruia, stricto și lato sensu, este în pericol.
A avea stat minimal sau maximal este o chestiune ideologică, de alegere. A avea un stat slab în locul unui stat puternic este un eșec extrem de periculos.
Aici suntem noi.
A cui e vina principală nu cred că e vreun mister. A clasei politice. Felurile în care ea a slăbit statul sunt însă diverse. Câteva, fără pretenții de epuizare a listei, ar fi:
1.Dezamăgirile grave. Așa cum au provocat PNL și Klaus Iohannis prin faptul că au ajuns la guvernare cu PSD după ce au câștigat voturi, respectiv alegeri cu un discurs antiPSD și promițând că PSD nu va mai reveni la putere.
2.Promovarea impostorilor, corupților, incompetenților. Și aici fiecare partid fără nicio excepție are o listă mai lungă sau mai scurtă de specimene promovate fără nicio justificare și menținute fără să fi confirmat. Cazurile Roman sau Neacșu în guvernul actual sunt doar cele mai recente.
3.Măsurile ilogice și nejustificate. Aici exemplul clasic este internarea forțată a asimptomaticilor, anul trecut. Dar se adaugă în forță testarea aberantă din școli.
Dar nu e numai vina clasei politice.
În general, dezamăgirile nu lovesc din senin. Nici în viața publică, nici în cea privată. Ele sunt doar consecința amăgirii prin ignorarea realității. Nevoia de a crede într-un lider e uneori mai importantă decât realitatea.
Alegem să vedem în oameni și partide ceea ce avem nevoie pentru a păstra o speranță și, uneori, pentru a nu ne deranja comoditatea. Comoditatea de a nu gândi prea mult, de a nu analiza prea mult, de a trăi cu convingerea că e acolo cineva care gândește pentru noi.
Așa cum impostorii, incompetenții și corupții nu vin cu armate de ocupație. Sunt pe listele tuturor partidelor votate de noi fără obiecții pentru că răul mai mic e suportabil. Până devine răul cel mare.
Semne există întotdeauna. Totul e să vrei să le vezi.
În acest moment, cel mai grav pentru societate nu e că a revenit PSD la putere, că avem sau nu restricții, că se vaccinează sau nu lumea, că președintele Iohannis a trădat sau nu.
Cel mai grav este că societatea românească este în derivă, fracturată, că statul este mai slab ca niciodată, ceea ce ne pune pe fiecare dintre noi într-un pericol major.
Și atunci când pericolul acesta va începe să se materializeze, da, este posibil ca panica să împingă pendula în partea cealaltă și să apară și un risc real de dictatură care să dea un sentiment de siguranță.