Chiar dacă amintesc din când în când că se apropie prezidențialele, partidele de top nu dau semne că le-ar preocupa prea mult problema.
În opinia mea, nu este vorba de faptul că nu le-ar preocupa, ci de lipsa unui lider marcant, cunoscut și apreciat de români, bun mediator, un vizionar de marcă, bun cunoscător al nevoilor țării și reprezentativ la orice întâlniri cu omologii săi europeni.
Un poliglot cultivat și charismatic, doct și charismatic. Vedeți un asemenea om la liberali? Îl vedeți la social-democrați? Credeți că există în altă parte?
S-a vehiculat multă vreme ideea că liderul partidului ar trebui să fie totodată și candidatul la prezidențiale.
Dar îl vedeți pe generalul Ciucă în această postură? Istoria cunoaște numeroase cazuri când personalități de marcă din fruntea armatelor au strălucit ca lideri merituoși în lumea civilă. L-aș aminti pe generalul de Gaulle, fost președinte al Franței. Sau pe generalul Eisenhower, fost președinte al SUA. Sau, dacă vreți, prim miniștri ai României: mareșalul Alexandru Averescu (1926-1927) și controversatul mareșal Ion Antonescu (1940-1944).
Nici pe departe, liberalii de azi nu se pot lăuda că ar avea în rândurile lor personalități cu faima celor de altădată.
În plus, mulți dintre actualii lideri de diverse ranguri lasă impresia că nu i-ar tenta Cotrocenii. De exemplu, Bolojan de la Oradea a declarat ferm că-l atrage mai mult județul Bihor decât Bucureștiul, iar simpaticul europarlamentar Rareș Bogdan cred că este mai interesat de alte mandate la Bruxelles, plătite în euro, decât de un mandat, maximum două la București, plătit în lei.
Pe scurt, dacă mâine s-ar demara campania electorală oficială, liberalii nu l-ar putea prezenta cu mândrie pe cel mai bun dintre cei mai buni.
Dar nici social-democrații nu se pot lăuda cu vreun lider de mare anvergură. Cea mai bună dovadă este declarația de marți a lui Marcel Ciolacu, care afirma: „Eu doresc să modific statutul astfel încât şi altă personalitate, care nu este neapărat în partid, să poată candida”.
Îl înțeleg pe domnul Ciolacu. După chixurile cu Năstase, Ponta sau Dăncilă, partidul nu-și poate permite încă un eșec.
Ca urmare, iată ce mai declara liderul partidului, în aceeași zi: „…PSD nu va veni neapărat cu un om politic, va veni în schimb cu un intelectual”.
Până la un anumit punct, e corect. Oamenii politici au dinamitat partidul: Ponta, Dragnea, Dăncilă, ca să nu mai vorbesc de cei aflați pe rolul justiției, cei condamnați déjà, cei întemnițați și cei eliberați apoi printr-o lege specială.
Reabilitat în parte, poate și prin efortul actualului său președinte, partidul nu-și poate permite încă o experiență riscantă, după eșecul răsunător de la ultimul scrutin, când i-a opus candidatului de atunci Klaus Iohannis o doamnă cu valențe de caricatură intelectuală.
Dacă experiența n-ar fi riscantă, cu siguranță însuși liderul formațiunii s-ar înrola în lupta Cotrocenilor, ceea ce chiar figurează în agenda domniei sale, cam așa:
„Întâi să mă hotărăsc dacă eu voi intra în această competiție. Cu certitudine cred că România are nevoie de un președinte de stânga”.
Deduc că PSD îi oferă României două alternative viabile: ori va veni la Cotroceni însuși Ciolacu, dacă-i arde lui de așa ceva, ori, dacă Ciolacu nu se înfige la cașcaval, atunci îi pasează tot cașcavalul unui intelectual de stânga, încă neidentificat. Terzium non datur.
Numai că asta cu cașcavalul pe mâna intelectualului neidentificat nu pare să fie pe placul multor pesediști, în numele cărora vorbește, se pare neîntrebat, prim-vicepreședintele formațiunii Sorin Grindeanu: „Ne vom alege candidatul din PSD, pesedist, ca urmare a unor studii, competiții interne, asta e poziția corectă”.
Rețin „asta e poziția corectă”, ca și cum ar spune că altcineva, nespecificat nu știu de ce, a venit cu o poziție incorectă, fără studii și fără competiții interne și tocmai bun ca să le ia fața celorlalți, cu eticheta lui de intelectual.
Toată vânzoleala asta mocnită din PSD, ca și non-preocuparea liberalilor pentru a-și pregăti un candidat redutabil la prezidențiale, dovedesc o dată în plus, dacă mai era nevoie, cât de acută este lipsa unor lideri autentici pe scena politică românească.
Dar să fim corecți, PSD și PNL nu sunt singurii jucători de pe scenă. Niciodată nu știi de unde sare iepurele și merită punctate cumva formațiunile mai puțin reprezentative, dar capabile să etaleze un prezidențiabil cu șanse.
USR a avut chiar un candidat la alegerile trecute, pe domnul Dan Barna, clasat pe locul trei cu 15,02% (1.384.450 voturi). Insuficient ca să intre în turul al doilea. Noul președinte al partidului, Drulă, declară acum cu privire la alegerile din 2024: „…asta îmi doresc. Îmi doresc să intrăm într-un guvern, cu premier şi să avem şi preşedintele”. Își dorește, dar, bineînțeles, nici vorbă să aibă un candidat puternic.
În mod neașteptat, nici AUR nu riscă să prezinte vreun candidat fără șanse. La recentul congres, liderul formațiunii G. Simion declara: „nu vreau să fiu candidatul AUR la alegerile prezidenţiale din 2024 pentru că AUR, prin candidatul pe care îl va sprijini, va trimite pe cineva în turul al doilea, împotriva candidatului sistemului. Vreau să mă asigur că vom trimite în turul al doilea, în 2024, pe omul care câştigă aceste alegeri”.
Cam confuz, dar, mă rog, asta a spus.
Dacă adăugăm și UDMR, ajungem la cele 5 partide parlamentare. În Parlament, se mai află încă 6 grupuri independente, iar în afara Parlamentului mai sunt încă 31 partide extraparlamentare. Cu siguranță, multe din aceste formațiuni vor prezenta propriii candidați, așa cum a fost în toți anii precedenți, când niciunul dintre ei n-a intrat nici măcar în turul al doilea.
Dacă la vreunul din respectivele partide „mici” ar exista un intelectual de marcă sau un om politic de excepție, ar avea destul timp să-l mediatizeze, să-i construiască o bună imagine publică, să-i adune simpatizanți și, când va începe campania parlamentară oficială, să-l ridice în slăvi.
Poate că atunci respectivul candidat ar avea o șansă. Dar deocamdată nu văd niciun semn că, în rândurile acestor entități, ar străluci o personalitate invederată.
În turul I intră toți înscrișii, dar cine intră în turul al doilea, asta nimeni nu poate ști. Sigur un candidat PSD – ori M.Ciolacu, ori intelectualul anonim – și sigur un candidat PNL – poate Ciucă, poate altul, nu contează care întrucât niciunul nu prea lasă impresia că el a inventat apa caldă.
POST SCRIPTUM
N-am găsit potrivit să amintesc de numele unor personalități, despre care circulă știri că ar putea candida. Doamna L.C. Kovesi, de exemplu, lasă de înțeles că are alte preocupări și alte proiecte la Bruxelles.
Am îndoieli că ar fi discutat cineva pe această temă cu Mircea Geoană, așa cum au scris unele ziare. Dar mă îndoiesc și mai mult că ar accepta, după ce a mai trecut o dată prin acest scenariu, cu un final care ar fi nostim, dacă n-ar fi neplăcut.
Ion Cristoiu? Mi se pare ori o glumă, ori o bâlbâială din partea dlui Ciolacu. De altfel, într-un articol apărut joi, jurnalistul Cornel Nistorescu afirmă că „Ion Cristoiu, așa cum îl știm, cu un spumos și exagerat simț al umorului, a tratat subiectul cu haz spunând că nu a discutat niciodată cu Marcel Ciolacu despre așa ceva”.
Petre Daea? Poate e o glumă, dar iată ce afirma dl Ciolacu în octombrie trecut: „„şi domnul ministru Daea care este lângă mine nu este de neglijat ca şi candidat pentru Preşedintele României”.
Dacian Cioloș? Au apărut în presă știri că Cioloş este aşteptat să intre în cursa pentru Palatul Cotroceni, dar nu știu să existe vreo confirmare din partea domniei sale.
Lista e lungă, dar nimeni nu știe ce-i serios și ce nu în ea.