Amintind de vremurile când partidul unic își expunea propaganda nu numai în presă, dar și pe toate zidurile, a apărut zilele trecute un fel de vitrină cu fotomontaje, atârnată pe gardul din fața unei somptuoase clădiri, unde își are sediul Ambasada Rusiei, pe bulevardul Kiseleff.
Fotomontajele din vitrină sunt intitulate bilingv: pe partea stângă rusește, „Правда о преступлениях Украины на Донбассе”, iar pe partea dreaptă același text, aproape românește „Adevăr (sic!) despre crimele Ucrainei în Donbass”.
Ca să vezi, nici rușilor nu le vine pe limbă să rostească denumirea celor două „republici democrate” și apelează la vechea denumire a regiunii, acoperitoare pentru întregul areal: „Donbass”, adică „Bazinul Donului”. Corect!
Fotomontajul în cauză ne oferă însă un spectacol macabru. Ba un copil așezat în coștiug cu mâinile la piept, ba o mamă care plânge în dreptul altui sicriu, numai cadavre, numai mutilați, numai nefericiți, plângându-și morții. Fotomontajul vrea să sugereze că victimele sunt ruși, iar călăii ucraineni.
Nu contest autenticitatea fotografiilor, dar nici nu sunt convins că cei din sicrie sunt ruși uciși de ucraineni și nu invers. După cum nimeni nu garantează că macabrele fotografii provin din Ucraina și nu din altă parte. Ba chiar ar putea fi niște vechituri găsite prin arhivele celui de Al Doilea Război Mondial și așezate în panou ca noutăți.
În opinia mea, trebuie să fii teribil de prost, ca să dai crezare pretinselor „crime” bazate doar pe niște fotografii fără identitate.
Trebuie să fii răuvoitor de tot ca să-ți închipui că ucrainenii ar fi dezlănțuit un masacru în propria țară. Iar, dacă s-a întâmplat să fie așa, soluția este în sala de judecată, nu la gazeta de perete a ambasadei.
Este normal să mă întreb: cine sunt agresorii? Cei care se apără în propria țară sau cei care s-au năpustit neinvitați, au apăsat pe trăgaci, au lansat rachete, au semănat moartea de a cărei teamă a apărut brusc un exod unic în istoria Europei?
Cifre oficiale comunicate miercuri de ONU informează că peste două milioane de ucraineni – în majoritate covărșitoare femei singure, mame, copii și bătrâni – au trecut granița Ucrainei spre vecini, salvându-și viața în ceasul al doisprezecelea.
Iar din cele peste 2.000.000 de refugiați, numai 406 persoane au trecut în Belarus și numai 53.300 în uriașa Rusie. Peste un milion au ajuns în Polonia, iar restul s-au răspândit cu sutele de mii prin Europa, inclusiv în țara noastră. Asemenea exod nu s-a mai văzut decât poate în cele două conflagrații mondiale din secolul trecut.
Sunem martori la o tragedie umană poate fără precedent, definită de legi drept crimă împotriva umanității.
Iar vinovați pentru toate acestea nu sunt cei plecați în bejenie. Sunt cei care au dat năvală peste ei, zdrobindu-le casa cu rachetele, îngrozind populația cu tancurile și împânzind țara cu celoveci înarmați și uneori chiar turmentați.
Mi-am permis acest din urmă termen cu gândul la un tragic incident relatat în presa de miercuri, din care citez:
„O fetiță ucraineană de 10 ani a fost împușcată de ”soldați ruși beți criță” în fața unchiului ei, în satul Șibene, la 65 de kilometri de capitala Ucrainei”.
Iar mama adoptivă a victimei a detaliat astfel cum s-au petrecut faptele:
„Soldații ruși au jefuit toate magazinele, bineînțeles că au băut mult alcool... s-au îmbătat și au început să tragă. Au tras la nimereală în casa Nastiei, ea era acolo cu unchiul ei, și a murit pe loc”.
Firește, este un caz izolat.
Dar nu tot cazuri izolate sunt și cele de pe panoul ambasadei, cu victime necunoscute, cu circumstanțe neexplicate și în orice caz mult mai puțin prezumtive, decât cele expuse pe bd. Kiseleff, ca să provoace ură față de ucraineni și o nesfârșită simpatie față de ruși. Hai noroc, tovarăși, na zdarovie!
Caz izolat? Dar cei peste 10.000 morți din ambele părți, inclusiv civili și militari, femei și copii, bătrâni și bolnavi, tot caz izolat sunt?
Dacă ar fi năvălit în Ucraina un rus sau doi, aș zice da, e caz izolat. Dar este cu totul altceva, atunci când năvălesc din toate direcțiile 180.000 de soldați înarmați până-n dinți. Atunci vorbim de o agresiune de proporții, luată cu încălcarea celor mai elementare principii ale conviețuirii în societate: cele juridice, morale și chiar cele propovăduite de religia noastră creștină.
Vorbeam de principiile juridice, întrucât Rusia, ca urmașă a vechii URSS, a semnat documentul de constituire a ONU, care stipulează fără echivoc principiul inviolabilității frontierelor.
M-am referit la morală, întrucât regulile acesteia – din care unele cu o vechime milenară – constituie baza coeziunii sociale, a respectului între oameni și generații, stabilitatea familiei. Uriașul exod la care asistăm este rezultatul nerespectării principiilor morale, aflate la baza întregului mecanism social.
Și, poate nu în ultimul rând, religia creștină propovăduiește iubirea între semeni, nu ura, nu războiul. Însuși Mântuitorul Hristos îi atrăgea atenția apostolului Petru, laconic, dar cu obișnuita Sa înțelepciune: „cine scoate sabia din teacă, acela de sabie va muri”.
Nu vreau să fac pe profetul, vreau numai să punctez că știe toată omenirea cine a scos sabia din teacă.