În fața imaginilor din Rusia, cu oameni care au sfidat dictatura criminală a lui Vladimir Putin și au stat la coadă la cimitirul unde este înmormântat Alexei Navalnîi – și duminică seară încă se adunau, tăcuți, cu flori în mână – contra-argumentul a fost acela că o mie, câteva mii de oameni sunt infime, la scara întregii Rusii. Cum obișnuia să spună Andrei Pleșu la cursuri, e un viciu de perspectivă.
- Ziua 739 Atac masiv în Crimeea, rușii trag cu muniție chimică la Avdiivka. Frontiera cu Polonia, blocată. A treia zi de pelerinaj la Navalnîi
- Alexei Navalnîi a fost înmormântat în aplauze și numele său a răsunat pe străzile Moscovei. Mesaj sfâșietor de la soție și amenințări de la Kremlin (Foto & Video)
Să-i reduci la o masă amorfă și inutilă pe aceia care au ieșit la lumină și s-au arătat liberi dictaturii denotă o mare lașitate, nu doar aroganță.
Nu numai pentru că noi stăm liniștiți în casele noastre, ne creștem copiii în libertate, luăm de pe raft ce carte vrem să citim, ci și pentru că ne dovedim mai slabi chiar decât aceia pe care i-am văzut pe străzile Moscovei, cu ghilotina deasupra capului.
Pentru că semnificația curajului acelor câțiva oameni, care trece dincolo de simpla (sic!) sfidare a unei dictaturi, este în mâinile noastre, ale celor din lumea liberă și încă liberală. Este din capul locului improbabil ca oamenii care l-au ovaționat pe Navalnîi în sicriu să schimbe Rusia, să răstoarne regimul și mai ales să reformeze un stat balenă, al cărui comportament politic se repetă în buclă, de la Ivan cel groaznic încoace.
Ce pot ei să schimbe este conștiința lumii din afara Rusiei, adică pe noi.
Într-unul dintre cele mai emoționante interviuri pe care le-am făcut, Asli Erdogan, scriitoare arestată și torturată în Turcia și emigrată apoi în Germania, îmi spunea că o dictatură nu vine peste noapte, ea dă semne, iese fum pe casa scării, chiar dacă nu apartamentul nostru arde.
Nici nu ne dam seama cât de departe ajungem în a deveni complici de-ai regimului. Câteodată este suficient să închizi ochii, chiar și pentru o clipă, și devii astfel complice. De cele mai multe ori, nu îți dai seama sau poate că nu ai de ales.
În felul acesta, după părerea mea, reușesc regimurile totalitare să-și consolideze puterea: prin capacitatea de a transforma din ce în ce mai mulți oameni în complici, prin presiunea interioară pe care o creează în fiecare individ.
Oamenii au dormit prea mult, au trăit cu impresia că au suficientă libertate pentru a putea schimba lucrurile la un moment dat. Iar acum este prea târziu. Vedeți, toate aceste zone de libertate, unde mai erau posibile forme de rezistență, au fost încet-încet distruse. Da, în opinia mea, oamenii au dormit mult prea mult.
Asli Erdogan, interviu cu Magda Grădinaru
În câteva luni, cetățenii statelor UE, în general cu democrații liberale, acolo unde nu sunt forme pervertite, semi-democratice, vor vota și previziunile arată o ascensiune a platformelor extremiste, iliberale, populiste, demi-democratice, care alimentează o așa-zisă oboseală de război a celor care au banalizat morțile din Ucraina și pe cele martirizante din Rusia, printre care cea a lui Navalnîi, de soarta altora, cum e Vladimir Kara Murza, neștiindu-se nimic.
Abia raportul dintre cei dispuși să închidă ochii la crimele lui Putin și miile de ruși care își pun viețile pe tava lui Putin este unul strâmb.
Abia aici putem vorbi despre o acomodare la răul pe care-l credem al altora, nevrând să vedem că tocmai asta ne pervertește lumea în care trăim și ale cărei bunăstare și libertate le considerăm de-a gata.