12 puncte de la USR-PMP-Ludovic Orban și falsul test

12 puncte de la USR-PMP-Ludovic Orban și falsul test
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Pentru USR, testul primelor alegeri din 2024, cele pentru Parlamentul European, este unul important, pentru că tocmai europenele trecute le-au dat statutul de contra-ofertă politică reală la sistemul dominat de PSD. Doar că atunci PSD îl avea pe Dragnea, iar acum USR îl are pe Ludovic Orban.

La europarlamentarele precedente, USR-PLUS pe atunci și-a adjudecat puțin peste 22% din voturi, un scor mare, clasându-se pe locul al treilea. La europenele din această vară, primele alegeri din cele patru scrutine ale anului, USR s-a aliat cu PMP și cu partidul lui Ludovic Orban, un partid mai degrabă personalizat, la fel cum este REPER-ul, deși acesta a încercat să se distanțeze imagologic de Dacian Cioloș.

O decizie pe care membrii USR încearcă să o împacheteze în conceptul dreptei unite, folosit până la uzură la ultimele alegeri și pe care, deși vehiculează o poziționare ideologică, nu o articulează în cele 12 puncte anunțate ca fiind prioritățile noii alianțe.

ADVERTISING

De fapt, cele 12 puncte nu merg mai departe de limbajul majorității politice, în ceea ce privește populismul, una dintre tarele majore ale politicii românești: într-o doză mai mică sau mai mare, retorica populistă e prezentă la toate partidele și, în orice caz, devine rețeta cea mai facilă.

Sunt electoratele celor trei formațiuni compatibile, în termeni de așteptări sociale și ideologice? Sau mai degrabă artizanii acestei alianțe își consideră electoratele volatile, fără adeziune ideologică, dar capabile să se mobilizeze negativ, pentru (încă) un vot anti-sistemul compus din perechea PSD – Iohannis?

Astfel, s-ar putea ca însoțirea cu Ludovic Orban, oximoronică la prima vedere, pentru că nu-l poți vinde pe Orban ca fiind omul nou din politică, să fie una strategic încurajatoare, Ludovic Orban fiind perceput ca unul dintre cei care i s-au opus lui Klaus Iohannis, în procesul înfrățirii acestuia cu PSD.

Însemnat cu hybris așadar, fostul șef al liberalilor va fi vârful de lance în discursul contondent și ținta lui va fi electoratul forte, care respinge din capul locului jocul politic ca aliat al PSD.  

USR pare a miza pe votul util și pe raționalitatea celor care le-au dat votul în 2019, încercând să creeze și acum un val de furie și de urgență, care să îndreptățească orice vot dat împotriva sistemului PSD – Iohannis, pe de o parte, și împotriva platformelor extremiste, pro-ruse și acum explicit revizioniste.  

În acest ultim caz, rolul i-ar reveni lui Eugen Tomac, care a reușit să se distanțeze discret și evitând patricidul, ruptura dură de Traian Băsescu. Două sunt temele mari care l-au consacrat pe Tomac în ultimii doi ani – intrarea deplină  în Schengen și sprijinul acordat Ucrainei, prima fiind și deschiderea de priorități din cele 12 puncte anunțate de noua alianță.

Cele 12 puncte nu au însă consistența unui program politic pentru țară, ceea ce indică mai degrabă o concentrare pe alegerile europene, pe de o parte, pentru a testa alianța și, pe de altă parte, pentru a-și recompensa niște oameni cu locuri eligibile, chiar dacă scorul pe care-l vor obține va fi sub așteptări. Iată-le, un amestec cu de toate, în termeni generali, fără acoperire într-o ofertă politică onorabilă - de pildă, ce înseamnă în termeni de programă și examene "educație pentru români la standarde europene"?

  • 1. România, cu adevărat în Schengen
  • 2. Un trai european pentru români. Stabilitate economică prin trecerea la euro, prosperitate prin industrializare, comerț și inovare
  • 3. Reforma statului și anticorupția vor continua
  • 4. Democrație, drepturi fundamentale și stat de drept – apărăm Uniunea împotriva derapajelor iliberale chiar la noi acasă
  • 5. Sănătate și Educație pentru români la standarde europene
  • 6. Fonduri UE pentru modernizarea României, cheltuite mai eficient și cu impact mai mare
  • 7. Agricultură și clasa de mijloc din rural – aducem finanțarea pentru fermele de familie la nivel european
  • 8. Unirea cu Moldova în Uniunea Europeană
  • 9. Ne asumăm rolul de țară mare – contribuția României la reforma UE
  • 10. Apărăm drepturile românilor lucrători în Europa la venituri și pensii decente
  • 11. O Europă prosperă cu un mediu curat
  • 12. Armatele europene, mai bine integrate în NATO și mai bine pregătite să răspundă împreună provocărilor

Test sau capcană?

Un scor bun, apropiat de 20% sau măcar o situare deasupra AUR, pe locul al treilea, ar crește capacitatea de poziționare a USR pentru celelalte alegeri care vor urma, însă un scor prost, cu AUR peste, ar însemna consacrarea mediocrității și nevoia unui rebranding pornind de la profilul electoratului.

Mai mult, s-ar putea ca tocmai candidații USR de pe lista noii alianțe să aibă efect de bumerang și să nu tragă în sus: Dan Barna și Vlad Voiculescu, din două motive complementare: primul, pentru senzația că suntem în fața unei recompensări pentru loialitate și al doilea, pentru că dacă sănătatea e o prioritate pentru țară, nu îți trimiți la Bruxelles omul care se pricepe tocmai la asta.

2024 va fi un an dificil pentru democrație, care a devenit costisitoare și în detrimentul căreia populismul iliberal și autocrat propune soluții extreme, falimentare pentru liberalism și valorile acestuia.

Sigur că partidele candidează pentru a câștiga cât mai multe mandate, nu pentru idealuri, dar de data aceasta orice copiere a mesajelor populiste va juca în detrimentul lor și al democrației deopotrivă: când e vorba de populiști, oamenii preferă originalul. Adică pe Marine le Pen, AfD-ul și versiunile la proporții dâmbovițene AUR și Șoșoacă.

Magda Grădinaru
Senior Editor
Interviurile cu Amos Oz, Ismail Kadare, Andrei Pleșu, Mark Galeotti, Thierry Wolton, Noah Yuval Harari, Ludmila Ulițkaia, Slavenka Drakulic, Neagu Djuvara sunt doar câteva dintre lucrurile bune pe care le-ar decupa din cei 17 ani de presă, vreme în care a făcut presă de agenție, televiziune și presă online. La spotmedia.ro, Magda semnează două rubrici: Intelectuali față cu istoria și Spot on Europe. Scrie și analize și editoriale și acoperă, de pe teren, evenimente politice și europene.
Una dintre convingerile de drum lung ale Magdei este aceea că jurnalismul este o profesie de interval, care trebuie să explice oamenilor deciziile politice, naționale și internaționale, prin refacerea contextului, și în egală măsură să abordeze temele sociale, în așa fel încât să aducă în atenția decidenților politici agenda reală a societății, nevoile, problemele, întrebările oamenilor. De aceea face încă teren și nu și-ar imagina meseria de jurnalist fără lucrul de teren și fără atenția scrupuloasă acordată contextului. Este preocupată deopotrivă de politică și cultură: aceasta din urmă poate explica lumea în care trăim, prin felul în care ce se întâmplă în politică, geopolitică, în istoria mare afectează viața cotidiană a oamenilor și povestea fiecăruia dintre noi.
Expertiză: Afaceri Europene, Cultură, Politică internă
Scrie Despre: Politică, Opinii și analize, Sănătate
Citește mai mult
Ești ceea ce citești, citește responsabil!
Sprijină jurnalismul independent, sancționează manipularea și contribuie la normalitate și dezvoltare predictibilă în România!
ALEGE CUM VREI SĂ NE SUSȚII
Donație Lunară
Donație Unică
ALEGE SUMA PE CARE VREI SĂ O DONEZI
  • 30 lei
  • 50 lei
  • 100 lei
  • 50 lei
  • 100 lei
  • 250 lei
Altă sumă
lei
euro
Au apărut următoarele erori
* Continuând donația, accepți termenii si condițiile site-ului. Poți vedea în politica de confidențialitate ce date personale colectăm și de ce.

Partenerii noștri