Actorul scoţian Sean Connery, care a redefinit statutul de star de cinema, a murit la vârsta de 90 de ani, a anunţat sâmbătă BBC.
Considerat cel mai bun interpret al rolului James Bond, în filme ca „Dr. No”, „Goldfinger” şi „You Only Live Twice”, Connery a creat un model pentru un erou de acţiune proaspăt şi interesant. În total, între 1962 şi 1983, el a jucat în şapte filme ale francizei.
A ales să renunţe la actorie în 2003, după „The League of Extraordinary Gentlemen”, un eşec atât de box office, cât şi de critică.
Connery a jucat în 90 de filme, iar în 1988 a primit trofeul Oscar pentru rolul secundar din „The Untouchables”, regizat de Brian De Palma.
Thomas Sean Connery s-a născut pe 25 august 1930, în Edinburgh, într-o familie cu origini irlandeze şi scoţiene. A fost votat „cel mai sexi bărbat în viaţă” de revista People, în 1989, iar în 1999, la vârsta de 69 de ani, a fost ales „cel mai sexi bărbat al secolului”.
După ce a avut mai multe slujbe, la vârsta de 23 de ani, a avut de ales între a deveni actor sau jucător de fotbal.
Între filmele în care a jucat se numără „No Road Back” (1957), în care a avut primul rol important, producţiile de televiziune „Macbeth” (1961) şi „Anna Karenina” (1961), urmate de lungmetraje ca „Murder on the Orient Express” (1974), „Indiana Jones and the Last Crusade” (1989) şi „The Hunt for Red October” (1990).
Recunoaşterea internaţională a venit în 1962, odată cu rolul James Bond în „Dr. No”. De atunci, el a mai interpretat partitura în „From Russia with Love” (1963), „Goldfinger” (1964), „Thunderball” (1965), „You Only Live Twice” (1967), „Diamonds Are Forever” (1971) şi „Never Say Never Again” (1983).
Asociaţia Presei Străine de la Hollywood i-a acordat în 1996 trofeul „Cecil B. DeMille” pentru întreaga carieră, după ce în 1972 l-a recompensat cu Henrietta Award, distincţie pe care a împărţit-o cu Charles Bronson, iar în 1988, cu un Glob de Aur pentru rolul din filmul lui De Palma.
În 1998, Sean Connery a primit un alt trofeu onorific, BAFTA Academy Fellowship, după ce Academia britanică l-a premiat pentru rolul „The Name of the Rose” (1986).
Connery a primit în 2006 trofeul onorific al American Film Institute pentru întreaga activitate, la un an după ce a fost premiat de Academia europeană de film.
În 1962, s-a căsătorit cu actriţa australiană Diane Cilento, cu care a avut un fiu, Jason Connery, născut în 1963. Cei doi au divorţat în 1973. Sean Connery a avut apoi relaţii cu Jill St. John, Lana Wood, Magda Konopka şi Carole Mallory. S-a căsătorit în 1975 cu actriţa Micheline Roquebrune şi căsnicia a rezistat în ciuda informaţiilor privind relaţia lui cu Lynsey de Paul în anii 1980. Odată cu acest al doilea mariaj, Sean Connery are trei copii vitregi.