Nepotul lui Elvis Presley, Benjamin Keough, a murit duminică, la vârsta de 27 de ani, a declarat pentru agenţia AFP managerul mamei sale, Lisa Marie Presley.
Managerul Roger Widynowski nu a oferit informaţii cu privire la cauzele decesului. Potrivit TMZ, din primele informaţii reiese că ar fi vorba despre o sinucidere.
Nici poliția nu a vrut să comenteze până în prezent pe marginea morții lui Keough.
Mama lui Benjamin Keough "este complet dărâmată, de neconsolat şi distrusă. Încearcă să reziste pentru gemenele sale de 11 ani şi fiica sa mai mare, Riley", a scris managerul, într-o declaraţie transmisă AFP. "L-a adorat pe acest băiat", a adăugat el. "A fost dragostea vieţii ei".
Benjamin Keough, singurul băiat dintre copiii născuţi de Lisa Marie Presley, s-a ţinut departe de lumina reflectoarelor.
Semăna leit cu Elvis Presley, dar a stat departe de reflectoare
Câteva fotografii rare cu el stau mărturie ale asemănării cu bunicul său, legenda rock'n'roll Elvis Presley.
"Uneori mă blochez când îl văd", a declarat Lisa Marie Presley la postul CMT în legătură cu asemănarea fiului ei cu Elvis.
Potrivit cotidianului britanic Daily Mail, Benjamin Keough a primit o ofertă de 5 milioane de dolari în 2009 pentru a înregistra cinci albume. El nu a lansat însă niciun material discografic de atunci.
Putem spune că a intrat, astfel, în Club 27, acea lista de artiști, muzicieni sau actori care au murit la vârsta de 27 de ani. Printre aceștia se numără Jimi Hendrix, Janis Joplin, Jim Morrison, Kurt Cobain sau, mai recent, Amy Winehouse.
Bunicul său, Elvis Presley, a murit prematur, la 42 de ani, în 1977.
Regele rock'n'roll a vândut peste un miliard de discuri în întreaga lume, dintre care 146 de milioane doar în Statele Unite.