Alain Delon va avea o stea pe bulevardul celebrităţilor de la Hollywood

Alain Delon va avea o stea pe bulevardul celebrităţilor de la Hollywood
Foto: captură video
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Actorul francez Alain Delon, 85 de ani, îşi va inaugura în curând steaua pe Walk of Fame de la Hollywood, anunţă Le Figaro.

„Mai mult ca un final de carieră, este un final de viaţă. Este un omagiu postum, dar în timpul vieţii mele. Trebuie să plec şi voi pleca”, au fost cuvintele cu care Alain Delon a primit omagierea care i-a fost adusă la Festivalul de Film de al Cannes în 2019. 

Doi ani mai târziu, actorul va "pleca" din nou. De data aceasta, în California. El a decis să fie prezent la inaugurarea stelei care îi va purta numele pe Walk of Fame. Proiectul este în lucru de mai multe luni, întârziat de condiţia sa fizică şi de pandemie. 

ADVERTISING

Potrivit Paris Match, actorul va merge în California alături de fiica sa Anouchka şi de fiii Anthony şi Alain-Fabien. 

Deşi relaţiile nu au fost întotdeauna uşoare în familia Delon, succesiunea de veşti triste care l-au înconjurat pe actor i-a apropiat pe membrii familiei. Moartea lui Mireille Darc în 2017, cea a lui Nathalie Delon (mama lui Anthony) în ianuarie, accidentele de sănătate i-au unit pe fraţi de tatăl lor până în punctul de a face această călătorie împreună. 

Ceremonia ar putea avea loc odată cu viitoarea ediţie a galei Oscar, la sfârşitul lui martie 2022. 

ADVERTISING

Un simbol al industriei cinematografice, Alain Delon a jucat în peste 80 de filme, sub îndrumarea unora ca Michelangelo Antonioni, Luchino Visconti, Jean-Pierre Melville şi Jean-Luc Godard, şi alături de actori precum Romy Schneider, Jean Gabin, Yves Montand şi Lino Ventura.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇