A început mega-greva de la Hollywood, o mișcare în premieră după 63 de ani. Vedeta din Dădaca, discurs înflăcărat împotriva studiourilor "dezgustătoare" (Video)

A început mega-greva de la Hollywood, o mișcare în premieră după 63 de ani. Vedeta din Dădaca, discurs înflăcărat împotriva studiourilor "dezgustătoare" (Video)

Sindicatul actorilor americani a anunţat intrarea oficială în grevă de la miezul nopţii de joi (vineri dimineaţă în Europa).

Este prima dată când sindicatele reprezentând atât scenariştii, cât și actorii fac grevă în același timp din 1960, când Ronald Regan era președinte al sindicatului actorilor.

Un al treilea sindicat, al regizorilor - Directors Guild of America, a negociat deja un contract și nu se va alătura grevei.

Ultima grevă a actorilor datează din 1980.

Fran Drescher (Vedeta din serialul "Dădaca" devenită președinte de sindicat al actorilor) a susţinut un discurs înflăcărat, în care a atacat studiourile de la Hollywood, catalogate drept „dezgustătoare” pentru că susțin că „pierd bani în stânga și în dreapta când dau sute de milioane de dolari directorilor generali”.

Drescher a spus că actorii sunt „marginalizați, lipsiți de respect și dezonorați”, din cauza unui model de afaceri care a fost schimbat drastic de platformele de streaming și inteligența artificială.

ADVERTISING

„Ceea ce se întâmplă aici este important pentru că ceea ce ni se întâmplă nouă se întâmplă în toate domeniile muncii, când angajatorii fac din Wall Street și lăcomie prioritatea lor și uită de contributorii esențiali care fac mașina să funcționeze”, a spus ea, citată de The Guardian.

„Noi suntem victimele aici. Suntem victimizaţi de o entitate foarte lacomă. Sunt șocată de felul în care oamenii cu care am lucrat ne tratează acum. Nu-mi vine să cred, sincer, cât de departe suntem unii de alţii. (...) E dezgustător. Să le fie ruşine. Ei stau de partea greșită a istoriei.”

Watch: Fran Drescher delivers fiery speech on SAG-AFTRA strike

160.000 de oameni în grevă

"Consiliul naţional al SAG-AFTRA a votat în unanimitate pentru un ordin de grevă împotriva studiourilor şi radiodifuzorilor", a anunţat Duncan Crabtree-Ireland, directorul executiv al acestui sindicat care reprezintă 160.000 de actori şi alţi profesionişti de pe marele şi micul ecran.

ADVERTISING
FĂRĂ SCURTĂTURI. Ajungem departe

Vedetele Cillian Murphy, Matt Damon și Emily Blunt au părăsit joi seară premiera filmului lui Christopher Nolan, Oppenheimer, de la Londra, după ce s-a anunţat greva, scrie BBC.

Poziţia sindicatului actorilor este mult prea departe de cea a Alliance of Motion Picture and Television Producers (AMPTP), un grup-umbrelă care reprezintă studiouri precum Disney, Netflix, Amazon și Apple.

"Răspunsurile AMPTP la cele mai importante propuneri ale sindicatului au fost jignitoare şi lipsite de respect faţă de contribuţia noastră capitală la această industrie. Angajatorii au refuzat să se implice într-un mod semnificativ în cazul unora dintre subiecte, iar în privinţa altora ne-au ignorat complet", se arată într-un comunicat transmis joi seară de sindicat.

Ce înseamnă asta pentru public

Zeci de producții au fost deja oprite de când scenariştii au intrat în grevă acum două luni, inclusiv serialul Stranger Things de pe Netflix și filmul Blade (de la Marvel).

ADVERTISING

Dacă şi actorii fac grevă, ar putea apărea și mai multe întârzieri, iar unele producţii pot fi anulate cu totul.

Pentru public, asta înseamnă probabil că următorul sezon al serialului preferat va fi amânat și multe pot dispărea pentru totdeauna.

Unele producții internaționale pot continua, dar acestea nu sunt prea multe, deoarece sindicatul reprezintă peste 160.000 de actori din întreaga lume.

Problema sunt serviciile de streaming

Actorii urmăresc să forțeze platformele de streaming să le accepte revendicările – împărţirea mai echitabilă a profiturilor și condiții mai bune de muncă.

Căutarea disperată de noi abonați este un model de afaceri nesustenabil, acuză ei, iar şefii de studiouri au salarii uriașe, în timp ce mulți actori și scenarişti nu pot măcar duce un trai decent.

Actorii și scenariştii obișnuiau să câștige bani din reluările de la TV. Ei primeau bani de fiecare dată când un film sau serial la care au lucrat era redifuzat și asta le-a permis să supraviețuiască între proiecte. Dar serviciile de streaming au schimbat Hollywood-ul, iar acum actorii și scenariştii primesc puțin sau nimic atunci când cineva urmăreşte un film sau serial pe serviciile de streaming. Acestea oricum plătesc din start mai puțin decât televiziunea clasică.

Eric Edelstein, un actor care a jucat un rol minor în "Jurassic World", a dat propriul exemplu: a câştigat 1.400 de dolari într-un trimestru din reluarea filmului pe canalele de cablu. Pentru aceeaşi perioadă, actorul a luat doar 40 de dolari din reluările în streaming.

Într-o mișcare surpriză, actori de top de la Hollywood au semnat o scrisoare prin care susțin greva.

Scrisoarea - care a circulat în Los Angeles - a fost semnată de vedete precum Meryl Streep, Mark Ruffalo, Jennifer Lawrence, Ben Stiller sau Colin Farrell.

Atât scenariştii, cât și actorii fac grevă nu numai pentru salarii mai bune, ci și pentru a obţine restricții privind utilizarea inteligenței artificiale (AI) în producții, despre care ei spun că este o amenințare „existențială”.

Ei cred că inteligența artificială ar putea crea un scenariu apocaliptic, în care deep fake-uri cu actori decedaţi ar putea fi vedetele, având fețele și vocile generate de computer. Pentru mulți din industria de divertisment, este o perspectivă de speriat că s-ar putea face producţii generate de computer fără echipă de filmare, actori sau scenarist.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇