Vremea se schimbă: Avertizări de la ANM, valabile pentru aproape toată țara

Vremea se schimbă: Avertizări de la ANM, valabile pentru aproape toată țara
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Va ploua și vremea va deveni instabilă în cea mai mare parte a țării, începând cu duminică dumineață.

ANM a emis mai multe avertizări meteo de cod portocaliu și cod galben.

Astfel, pentru Banat, Crișana, Transilvania, Maramureș, cea mai mare parte a Olteniei, local nordul Munteniei și vestul Moldovei, a fost emisă o avertizare de cod portocaliu. Acesta e valabil pentru intervalul 19 iulie, ora 10:00 – 19 iulie, ora 21:00

Instabilitatea atmosferică va fi accentuată și se va manifesta prin averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului, ce vor lua și aspect de vijelie și grindină.

ADVERTISING

Aversele vor avea și caracter torențial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 40 l/mp și pe arii restrânse 60...80 l/mp.

Un cod galben, emis pentru perioada 19 iulie, ora 10:00 – 19 iulie, ora 21:00, vizează instabilitate atmosferică temporar accentuată. În intervalul menționat, local în Moldova, Muntenia și estul Olteniei, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului, ce vor lua și aspect de vijelie și, izolat, grindină.

ADVERTISING

Ploile vor avea și caracter torențial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantități de apă de peste 20...25 l/mp și izolat 30...40 l/mp.

Un cod portocaliu a fost emis pentru perioada 19 iulie, ora 21:00 – 20 iulie, ora 10:00, privind cantități de apă însemnate. În estul Transilvaniei și local în Maramureș, vestul Moldovei și în nordul Munteniei vor fi averse ce vor avea și caracter torențial, iar cantitățile de apă, îndeosebi prin acumulare, vor depăși 40 l/mp și, pe arii restrânse 60 l/mp.

ADVERTISING

Un cod galben a fost emis pentru 19 iulie, ora 21:00 – 20 iulie, ora 10:00, privind instabilitate atmosferică temporar accentuată. În intervalul menționat, în Transilvania, Maramureș, Muntenia, vestul Moldovei și nordul Olteniei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului. Ploile vor avea și caracter torențial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantități de apă de peste 20...25 l/mp și izolat 30...40 l/mp.

Un alt cod galben a fost emis pentru intervalul 20 iulie, ora 10:00 – 20 iulie, ora 21:00, privind instabilitate atmosferică temporar accentuată. În intervalul menționat, în Dobrogea, Moldova, Transilvania și local în Muntenia și Maramureș vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului, ce vor lua și aspect de vijelie și, izolat, grindină.

Ploile vor avea și caracter torențial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantități de apă de peste 20...25 l/mp și izolat 30...50 l/mp.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇