După câteva zile cu vreme mai blândă, urmează o schimbare destul de abruptă: de luni, temperaturile încep să scadă simțitor, iar aerul rece va cuprinde treptat toată țara.
Pe lângă frigul neobișnuit pentru final de aprilie, revin și ploile, mai ales spre mijlocul săptămânii și în minivacanța de 1 Mai, potrivit prognozei Administrației Naționale de Meteorologie.
Luni: răcire în sud, nopți reci cu brumă
Luni, 27 aprilie, răcirea se va resimți mai ales în sudul țării, în timp ce în rest valorile termice vor rămâne apropiate de cele din zilele precedente.
Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în est și sud-est, unde rafalele pot ajunge la 40–45 km/h, dar și pe crestele montane, unde pot atinge 60–70 km/h.
Maximele vor varia între 11 și 19 grade, iar minimele vor coborî până la -7 grade în depresiuni. Pe timpul nopții, local în nord și centru, dar și izolat în alte regiuni, se va forma brumă.
În București, temperaturile scad ușor sub normal: 17–19 grade ziua și 4–7 grade noaptea, cu cer mai mult senin.
Marți: ușoară încălzire, dar apar primele ploi
Marți, 28 aprilie, temperaturile cresc ușor și se apropie de normalul perioadei în majoritatea regiunilor, cu excepția nordului și nord-estului, unde rămân mai scăzute.
Cerul va fi variabil, cu înnorări după-amiaza și seara la munte, unde sunt posibile ploi slabe. Noaptea, norii se extind în jumătatea de sud și apar ploi izolate, iar la peste 2.000 de metri vor fi precipitații mixte.
Maximele vor ajunge la 14–22 de grade, iar minimele vor fi între -1 și 9 grade. În Capitală, vremea devine mai plăcută, cu aproximativ 20 de grade ziua și 5–7 grade noaptea, dar fără șanse semnificative de ploaie.
Miercuri: se răcește din nou, ploile se extind
Miercuri, 29 aprilie, temperaturile scad în toată țara și ajung sub mediile multianuale. Cerul va fi mai mult noros, iar ploile vor cuprinde sudul și estul, local centrul și izolat restul teritoriului.
La munte sunt așteptate precipitații mixte, iar spre finalul intervalului acestea pot apărea și în depresiunile din estul Transilvaniei. Vântul va avea intensificări pe creste, dar și în nord-vest și sud-est.
Maximele vor fi între 10 și 18 grade, iar minimele între 0 și 9 grade. În București, ziua aduce doar 13–14 grade și ploi temporare.
Joi și minivacanța de 1 Mai: vreme rece și instabilă
Joi, 30 aprilie, răcirea continuă. Va ploua local în centrul, sudul și estul țării, iar la munte vor fi precipitații mixte. Temperaturile maxime vor coborî până la 7–17 grade, iar minimele pot ajunge la -4 grade în zonele reci.
În București, ziua de joi va fi deosebit de răcoroasă pentru această perioadă, cu doar aproximativ 10 grade și ploi trecătoare.
Pentru intervalul 1–4 mai, meteorologii estimează o vreme în general mai rece decât normalul perioadei, atât în Capitală, cât și în restul țării. Ploile vor apărea temporar, mai ales în regiunile extracarpatice, iar la munte vor continua episoadele de precipitații mixte.
