Administraţia Naţională de Meteorologie a emis prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni, intervalul 16 – 30 decembrie 2024.
Potrivit specialiștilor, urmează câteva zile cu temperaturi de primăvară, pentru ca la final de săptămână să se răcească şi să revină precipitaţiile. La munte, zăpada se menține și de sărbători.
"Până spre finalul acestei săptămâni, valorile termice se vor situa peste normalul climatologic în toată ţara. Temperaturile maxime se vor încadra între 4 şi 16 grade, cu cele mai ridicate temperaturi în sud, sud-vest și în sud-est.
O răcire este prognozată pentru acest final de săptămână, când regimul termic va reveni la normalul perioadei.
Cerul va avea înnorări temporare şi pe arii restrânse vor fi precipitaţii slabe, mai ales sub formă de ploaie în vestul, centrul şi nordul ţării. La munte local vor fi precipitaţii mixte ce vor favoriza depuneri de polei. Vântul va sufla cu intensificări în Dobrogea, jumătatea de nord a Moldovei şi Crişanei, în cea mai mare parte a Munteniei, precum şi în vestul şi sudul Olteniei şi al Transilvaniei, unde vor fi rafale în general de 50...60 km/h, iar cu viteze de 40...50 km/h şi în restul teritoriului.
În zonele montane vitezele vor fi de 60...90 km/h, iar la altitudini de peste 1.600 m în Carpaţii Orientali şi Meridionali vântul va sufla tare, cu rafale de 90...120 km/h, viscolind puternic zăpada depusă anterior şi determinând scăderea vizibilităţii", spun specialiștii de la ANM.
Citeşte informaţiile integral in articolul publicat de Observator News