Vreme de primăvară în Bucureşti, viscol la munte

Vreme de primăvară în Bucureşti, viscol la munte
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Vremea prognozată pentru Bucureşti va continua să fie mult mai caldă decât în restul teritorului, iar valorile termice maxime vor ajunge chiar şi la 16 grade, arată prognoza de specialitate, publicată joi de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

Astfel, în intervalul 17 februarie, ora 10:30 – 18 februarie, ora 8:00, în Capitală, valorile termice se vor situa în continuare cu mult peste cele normale pentru a doua decadă a lunii februarie. Temperatura maximă va fi de 15 – 16 grade, iar cea minimă de 4 – 7 grade. Cerul va fi variabil ziua, apoi se va înnora şi va creşte probabilitatea ca trecător să plouă slab.

Vântul va sufla moderat, cu unele intensificări în a doua parte a nopţii, când la rafală se vor atinge viteze de până la 40 – 45 km/h.

Totodată, vineri, între orele 8:00 – 20:00, temperaturile se vor menţine mai ridicate decât în mod obişnuit la această dată. Cerul va fi variabil, temporar vântul va avea intensificări, cu viteze mai mari după-amiaza şi seara când rafalele vor fi în jurul a 55 km/h, în timp ce valorile termice maxime vor oscila între 13 şi 14 grade.

ADVERTISING

Vicscol la munte

Pe de altă parte, ANM a emis, joi, mai multe avertizări cod galben şi cod portocaliu de viscol, ce vizează în general zonele montane înalte, până vineri seara.

Potrivit sursei citate, în intervalul 17 februarie, ora 10:30 - 18 februarie, ora 2:00, va fi Cod galben de intensificări ale vântului, cu viteze de peste 70 - 80 km/h în nordul Carpaţilor Orientali şi în Munţii Apuseni, iar seara şi noaptea şi în restul zonei montane. La altitudini mari, rafalele vor depăşi 100 km/h, temporar va fi viscol, iar vizibilitatea scăzută.

Pe parcursul zilei de joi, între orele 10:30 - 23:00, un al doilea Cod galben va fi în vigoare în nord-vestul ţării, unde vântul va avea intensificări, cu rafale ce vor depăşi 55 - 65 km/h şi, izolat, 70 km/h. Intensificări ale vântului vor fi temporar şi în centrul, nord-estul şi sud-estul teritoriului, cu viteze în general de 45 - 55 km/h.

Totodată, în intervalul orar 12:00 - 23:00, va fi Cod portocaliu de viscol puternic la altitudini de peste 1.700 de metri, în nordul Carpaţilor Orientali şi în Munţii Apuseni. În aceste zone, vântul va sufla tare, cu rafale de peste 110 - 120 km/h, va fi viscol puternic, zăpadă troienită şi vizibilitatea foarte redusă.

Conform prognozei de specialitate, vineri, între orele 2:00 - 20:00, intră în vigoare un Cod galben de vânt puternic în Carpaţii Meridionali şi Orientali, cu viteze în general de 70 - 80 km/h. La altitudini mari, în special în Carpaţii Meridionali şi de Curbură, vântul va sufla tare, temporar va fi viscol, iar vizibilitatea scăzută. De asemenea, intensificări ale vântului vor fi local şi în sudul, estul şi centrul ţării, cu viteze de 45 - 55 km/h, iar pe arii restrânse de peste 60 km/h.

Nu în ultimul rând, pe parcursul zilei de vineri, în intervalul orar 2:00 - 11:00, va fi Cod portocaliu de viscol puternic la altitudini de peste 1.700 de metri în Carpaţii Meridionali şi de Curbură, unde vântul va sufla cu rafale de peste 100 - 120 km/h, zăpadă va fi troienită şi vizibilitatea foarte scăzută.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇