Meteo: Ne așteaptă o săptămână răcoroasă și ploioasă

Meteo: Ne așteaptă o săptămână răcoroasă și ploioasă

Începem săptămâna sub dominația unei mase de aer mai rece decât normalul perioadei și abia spre finalul săptămânii vedem o încălzire.

Mai ales pe parcursul zilelor de miercuri și joi, vor fi precipitații mai importante cantitativ.

Ne așteaptă o săptămână care va aduce cantități de precipitații spre 25 – 30 de l/mp prin zonele montane, prin Banat, Crișana, Maramureș, nordul Transilvaniei (cu posibile cantități de 50 – 60 l/mp prin Apuseni și nordul Maramureșului), în timp ce în restul țării nu se strâng decât un 5 – 10 l/mp.

Vremea de luni, 10 mai

Urmează o noapte cu temperaturi minime cuprinse între 5 – 7, 8 grade în cea mai mare parte a țării, excepție urmând să facă Banatul, Crișana, Oltenia și sud-vestul Munteniei, regiuni unde se pot atinge și 9 – 11 grade. În zonele montane minimele nu reușesc să treacă de 0 grade (-2 spre –3 grade).

În ceea ce privește valorile maxime de temperatură, acestea urcă spre 19 – 21 de grade în mare parte din țară, cu valori de 24 – 25 de grade prin Oltenia, sud-vestul Munteniei, Banat și Crișana. Prin zonele montane se ating 15 grade, cu 11 – 12 grade pe creste.

ADVERTISING

Nu așteptăm precipitații la nivelul țării noastre.

Vremea de marți, 11 mai

În cea mai mare parte a țării valorile minime nu trec de 7 – 9 grade, cu excepția SV extrem al Olteniei, Banatului, Crișanei, regiuni unde se pot atinge și 10 – 11 grade. În zonele montane și deluroase avem parte de minime de 3 – 4 grade, cu 0 – 2 grade pe creste.

Și în ceea ce privește maximele zilei e aceeași distribuție pe regiuni a valorilor de temperatură, cu 20 – 22 de grade prin Moldova, Dobrogea, Muntenia, în timp ce Oltenia, Banat, Crișana, Maramureș și Transilvania se bucură de temperaturi care urcă chiar spre 25 – 26 de grade. În zonele montane ne oprim la 16 – 17 grade, cu 11 – 12 grade pe creste.

Condiții de ploi slabe avem pe arii restrânse din nordul Transilvaniei și Maramureș, după amiaza.

Vremea de miercuri, 12 mai

Minimele mai câștigă câte un grad, două, ajungând astfel la valori de 8 – 10, 11 grade, cu 12 – 14 grade tot prin nordul Dobrogei, Oltenia, Banat, Crișana, Maramureș, în timp ce în zonele montane nu trecem de 4 – 5 grade, cu 0 – 2 grade pe creste.

ADVERTISING

Se răcește prin Moldova, estul Munteniei, Dobrogea, regiuni unde maximele zilei nu mai trec de 16 – 18 grade, pentru ca în restul țării să ne oprim la valori diurne de 22 – 24, 25 de grade. În zonele montane avem maxime de 11 – 13 grade, cu 7 – 9 grade pe creste.

Ploile apar odată cu dimineața, prin Moldova, SV Olteniei, sudul Banatului, apoi și prin Oltenia, Banat (aici pot fi însoțite și de fenomene convective), estul Munteniei, Orientali, pentru ca, odată cu orele serii, să avem ploi, însoțite și de tot alaiul de fenomene convective, prin Banat, Crișana, Oltenia, dar și prin Muntenia, Meridionali și Transilvania. Cantitățile de precipitații așteptate să cadă nu vor trece de un 5 – 10 l/mp.

Vremea de joi, 13 mai

Ne așteaptă o noapte cu temperaturi plăcute la nivelul întregii țări, valorile termice urmând să urce spre 11 – 13 grade, în timp ce în zonele montane avem valori de 5 – 7 grade, cu 1 – 3 grade pe creste.

ADVERTISING

Maximele zilei nu sunt atât de generoase, mai ales prin Moldova unde avem temperaturi de doar 11 – 13 grade, în timp ce prin Dobrogea și Transilvania avem parte de valori de 15 – 17 grade. Ceva mai cald, dar sub ce ar trebui să avem la această dată, va fi în Muntenia, Oltenia, Banat, Crișana, regiuni unde mercurul din termometre ajunge la 19 – 21 de grade, iar prin sudul extrem al Olteniei și Munteniei chiar spre 22 – 23 de grade.

Avem parte de precipitații în toată țara, importante cantitativ, astfel că prin Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, zonele montane se pot acumula și 20 – 25 l/mp. Prin Oltenia, Muntenia, sudul Moldovei putem acumula 7 – 10 l/mp, iar în restul zonelor se strâng 3 – 5 l/mp. Vor fi ploi care vor avea și caracter torențial și vor fi însoțite și de fenomene convective (grindină, vânt cu aspect de vijelie, descărcări electrice).

Vremea de vineri, 14 mai

Noaptea avem în continuare valori de temperatură cuprinse între 9 – 11, 12 grade, cu posibil 13 – 14 grade prin Muntenia, iar în zonele montane avem parte de temperaturi de la 5 spre 6 grade, cu 0 – 2 grade pe creste.

Maximele marchează o creștere la nivelul întregii țări, cu valori de 20 – 22, 23 grade, doar prin nordul Crișanei, Maramureș și Transilvania urmând să avem valori de 17 – 19 grade. În zonele montane maximele zilei se opresc la 12 – 14 grade, cu 6 – 8 grade pe creste.

Ne așteaptă o nouă zi cu precipitații la nivelul întregii țări (5 – 7 l/mp), mai importante cantitativ prin Oltenia, Crișana, Apuseni, Maramureș, Orientali (10 – 20 l/mp). Vor fi ploi, însoțite de tot alaiul fenomenelor convective.

Vremea de sâmbătă, 15 mai

În sfârșit, temperaturile marchează o creștere evidentă, astfel ca ajungem și noi la valori de 26 – 28 de grade în bună parte din țară, cu excepția Banatului, Crișanei, Maramureșului și Transilvaniei, zone unde nu avem decât 22 – 24 de grade. Prin zonele montane se ating 17 – 18 grade, cu 10 – 12 grade pe creste.

Despre precipitații mai vorbim doar prin Crișana, zonele montane, Maramureș, nordul Moldovei, regiuni unde se pot acumula un 5 – 7 l/mp.

Vremea de duminică, 16 mai

O zi de vară autentică la nivelul întregii țări, cu maxime de 25 – 27 de grade (17 – 19 grade prin zonele montane, 11 – 13 grade pe creste).

Avem parte de ploi prin Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, zonele montane, dar și prin Oltenia, vestul Munteniei (aici se pot acumula și 5 – 7 l/mp).

Material realizat de Prognoze Meteo:

Facebook.com/PrognozeMeteo
Instagram.com/PrognozeMeteo
Puteți susține financiar acest proiect pe: Patreon.com/PrognozeMeteo.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇