Primăvară în toată regula în ultima săptămână de iarnă. În unele zile vor fi chiar și 19 grade

Primăvară în toată regula în ultima săptămână de iarnă. În unele zile vor fi chiar și 19 grade

Ultima săptămână de iarnă calendaristică vine cu vreme foarte bună și temperaturi ce pot ajunge chiar și la 18-19 grade Celsius.

Motivul este poziționarea peste cea mai mare parte a Europei centrale, sudice și estice a unui vast câmp anticiclonic, care va favoriza și o circulație a maselor de aer pe sector N – S.

Precipitațiile, slabe cantitativ, apar abia spre finalul săptămânii.

Din păcate pentru iubitorii de sporturi de iarnă, vremea extrem de caldă începe să își pună amprenta și pe grosimea stratului de zăpadă, inclusiv în zonele montane. Astfel, doar prin zona crestelor mai putem vorbim de 60 – 80, 90 cm, în timp ce în restul zonelor montane stratul de zăpadă va scădea considerabil.

Vremea de luni, 22 februarie

Începem săptămâna cu valori minime de temperatură negative la nivelul întregii țări, de la –1 spre –3 grade, iar prin nordul Moldovei și al Orientalilor vorbim de minime mult mai scăzute, spre –8, –9 grade. Prin zonele deluroase și montane, în schimb, am putea să avem chiar temperaturi pozitive, de la 0 spre 2 grade.

ADVERTISING

Maximele ne aduc deja primăvara încă de luni, cu valori de 10 – 12 grade în cea mai mare parte a țării, doar prin nordul Moldovei și zonele montane urmând să ne oprim la doar 6 – 8 grade, în timp ce prin Banat urcăm chiar la 14 – 15 grade.

O zi lipsită de precipitații la nivelul întregii țări, în schimb ceața va fi prezentă pe arii extinse în Moldova, Transilvania, Oltenia, Muntenia.

Vremea de marți, 23 februarie

Vorbim tot de o noapte cu minime negative în bună parte din țară, astfel că prin Oltenia, Muntenia, Moldova, Transilvania, Maramureș, mercurul din termometre va coborî spre –1, –3 grade, iar în nordul Moldovei și al Orientalilor chiar spre –5, –7 grade.

Prin Banat, Crișana, Dobrogea, estul Munteniei, zonele montane, avem parte de temperaturi pozitive peste noapte, de la 0, 1 grad spre 3 – 4 grade.

Maximele rămân la valori ridicate, 11 – 13 grade în cea mai mare parte a țării, iar prin Banat, Crișana urcă chiar spre 15 grade. În SV Olteniei sunt posibile chiar maxime de 17 – 18 grade. În zonele montane vorbim de valori diurne de temperatură în jurul a 5 – 7 grade.

ADVERTISING

O nouă zi fără precipitații, dar cu ceață prin Oltenia, Muntenia, sudul Moldovei, Banat, Crișana.

Vremea de miercuri, 24 februarie

Nu avem parte de schimbări majore în distribuția valorilor minime de temperatură, care vor fluctua între –0 și –2 grade prin mare parte din Oltenia, Muntenia, Moldova, nordul și centrul Transilvaniei, Maramureș, Crișana, în timp ce prin Banat și sud-estul Dobrogei acestea urcă spre 2 – 4 grade. În zonele montane vorbim de minime de la –4 spre –6, –7 grade.

Maximele rămân la valori de 11 – 13 grade prin vestul Munteniei, Oltenia, Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, în timp ce prin restul Munteniei și Moldova nu mai trec de un 8 – 9 grade. Prin nordul Dobrogei și zonele montane vorbim chiar de maxime de doar 4 – 6 grade.

Rămân pe același tipar al zilelor fără precipitații, dar cu ceață extrem de prezentă prin Banat, Crișana, Maramureș, prin Transilvania, sudul Olteniei, al Munteniei, zonele montane.

ADVERTISING

Vremea de joi, 25 februarie

Rămânem cu aceeași distribuție a valorilor minime de temperatură: ușor negative prin sudul Olteniei și al Munteniei, prin Moldova, Transilvania (-1 spre –2 grade), ușor pozitive în restul țării (0 – 2, 3 grade) iar prin zonele deluroase și montane chiar spre 5 – 6 grade.

Maximele caracterizează o autentică zi de primăvară, cu 13 – 15, 16 grade în cea mai mare parte a țării, doar prin sudul Olteniei, nordul Transilvaniei și al Dobrogei urmând să avem valori de 10 – 11 grade. În zonele montane maximele ajung la 6 – 8 grade.

Nici astăzi nu așteptăm precipitații la nivelul țării noastre. Nu același lucru îl putem spune și despre ceață, care va domina nopțile și diminețile din Banat, Crișana, Transilvania, Oltenia, Muntenia și sudul Moldovei.

Vremea de vineri, 26 februarie

Cele mai ridicate valori ale nopții le vom avea prin Muntenia, vestul Dobrogei, zonele montane, Crișana, unde vorbim de 4 – 6 grade, în timp ce în restul țării vorbim de temperaturi de la –0 spre –2 grade.

Maximele, în schimb, continuă să crească și ajung, în cea mai mare parte a țării, la 16 – 18, 19 grade, doar prin sudul extrem al Olteniei și prin nordul Transilvaniei sunt posibile ”doar” 12 – 13 grade. Și în zonele montane vorbim de maxime de 10 – 12 grade, cu 6 – 7 grade pe creste.

Bifăm o nouă zi fără strop de precipitații. Ceața nu lipsește nici azi din peisaj, în bună parte din țară.

Vremea de sâmbătă, 27 februarie

Prima zi de weekend aduce, în continuare, temperaturi cu mult peste ceea ce ar fi normal la nivelul întregii țări, cu valori de 17 – 19 grade prin Oltenia, Muntenia, Dobrogea, Moldova, prin Transilvania ne oprim la 13 – 15 grade, iar prin Maramureș, Crișana, Banat se ating 8 – 10, 11 grade. În zonele montane vorbim de 8 – 10 grade, cu 4 – 5 grade pe creste.

Apar, în sfârșit, și precipitațiile, prin Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, Moldova, zonele montane. Vorbim de ploi, iar prin zonele montane de lapoviță și ninsori. Cantitățile așteptate să cadă nu vor trece de un 3 – 5 l/mp.

Vremea de duminică, 28 februarie

Ultima zi a lunii februarie aduce o scădere a valorilor maxime de temperatură la nivelul întregii țări, astfel că nu mai trecem de un 8 – 10, 11 grade, iar prin nordul și centrul Moldovei și Transilvania ne oprim la 4 – 6 grade. În zonele montane revenim la maxime negative, de la –0 spre –2, –3 grade.

Precipitațiile sunt prezente prin Moldova, estul Transilvaniei, vestul Banatului, Dobrogea și Muntenia. Tot ploi, cu lapoviță și ninsori în zonele montane, iar cantitățile de precipitații ar putea ajunge la 3 – 5, 7 l/mp.

Material realizat cu sprijinul Prognoze Meteo.

Facebook.com/PrognozeMeteo
Instagram.com/PrognozeMeteo
Puteți susține financiar acest proiect pe: Patreon.com/PrognozeMeteo.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇