Ninsori, viscol și ger: mai mult de jumătate din țară, sub cod galben. Cum va fi vremea în București

Ninsori, viscol și ger: mai mult de jumătate din țară, sub cod galben. Cum va fi vremea în București
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

România se confruntă cu un episod de vreme severă, care va afecta cea mai mare parte a țării până joi dimineață. Peste jumătate din teritoriu se află sub cod galben, iar meteorologii avertizează asupra ninsorilor abundente, viscolului, poleiului și gerului, potrivit informărilor transmise de ANM. În Capitală, marți și miercuri vremea va fi mai caldă decât normalul perioadei, cu maxime de 6–7 grade, însă de joi, temperaturile vor scădea.

Ninsori consistente și strat mare de zăpadă

În intervalul marți, 6 ianuarie, ora 10:00 – joi, 9 ianuarie, ora 10:00, vor fi precipitații în cea mai mare parte a țării, cu cantități de apă de 10–40 l/mp.

  • În Banat, Crișana, Maramureș, nordul și vestul Transilvaniei, precipitațiile vor deveni rapid predominant sub formă de ninsoare, iar stratul de zăpadă va ajunge la 15–30 cm.
  • La munte, ninsorile vor fi abundente, cu un strat nou de zăpadă de 30–50 cm.
  • În Moldova și în centrul, sudul și estul Transilvaniei, sunt așteptate precipitații mixte și polei, cu risc crescut pentru trafic.

Două coduri galbene de ninsori, viscol și polei

Primul cod galben este valabil în intervalul marți, 6 ianuarie, ora 18:00 – joi, 8 ianuarie, ora 12:00, în Banat, Crișana, Maramureș, nordul și vestul Transilvaniei, Munții Banatului, Carpații Meridionali și de Curbură.

În aceste regiuni se vor acumula 20–35 l/mp, iar local peste 40 l/mp la munte.

  • Stratul de zăpadă va ajunge la 20–50 cm la munte și 15–30 cm în zonele joase.
  • Local se va depune polei.
  • Din noaptea de miercuri spre joi (7/8 ianuarie), vântul va avea rafale de 50–70 km/h, iar la altitudini de peste 1.700 m, de 70–85 km/h, determinând viscol și vizibilitate scăzută.
cod galben 6 ianuarie
Foto: ANM

Cel de al doilea cod galben este valabil de marți, 6 ianuarie, ora 18:00 până joi, 8 ianuarie, ora 12:00, în centrul, sudul și estul Transilvaniei, dar și în Moldova.

În aceste zone vor fi precipitații mixte, iar poleiul se va depune local, existând risc ridicat pentru trafic.

Ger în a doua parte a intervalului

În noaptea de joi spre vineri (8/9 ianuarie), vremea va deveni local geroasă, mai ales în regiunile intracarpatice și în zonele deluroase, cu temperaturi minime cuprinse între -15 și -10 grade Celsius.

Meteorologii avertizează că episoadele de ninsoare abundentă, viscol și polei pot crea dificultăți majore de trafic, în special în zonele montane și pe drumurile naționale, recomandând prudență sporită în deplasări.

Vreme mai caldă la început, apoi răcire în București

În Capitală, marți și miercuri vremea va fi mai caldă decât normalul perioadei, cu maxime de 6–7 grade, însă joi temperaturile vor scădea, apropiindu-se de mediile multianuale, potrivit prognozei speciale publicate de ANM.

Marți, cerul va fi mai mult noros, cu ploi slabe sau burniță, vânt slab până la moderat și condiții de ceață, mai ales dimineața și noaptea. Temperaturile vor varia între 0 și 6 grade.

Miercuri, vremea rămâne închisă, cu ploi slabe, iar spre finalul intervalului este posibilă lapovița. Vântul se va intensifica temporar noaptea, cu rafale de 35–45 km/h.

Joi, răcirea va deveni mai accentuată: maximele nu vor depăși 1–2 grade, minimele vor coborî spre -5 grade, iar precipitațiile vor fi slabe și mixte. Vântul va avea din nou intensificări, mai ales pe parcursul zilei.

ANM precizează și că Municipiul București se află sub incidența unei informări meteorologice ce vizează intensificări ale vântului, în contextul episodului de vreme instabilă care afectează o mare parte din țară.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇